x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Anda Calugareanu Vom plăti cum se cuvine

Vom plăti cum se cuvine

03 Sep 2007   •   00:00

Anca Miranda (Anda) Călugăreanu s-a născut la 24 octombrie 1946 şi a trecut in lumea umbrelor la 15 august 1992.

Anca Miranda Călugăreanu. A devenit Anda Călugăreanu, cea care a plătit pentru "găndul voitor de bine"...Â

Iubea foarte mult teatrul, dar era prea scundă pentru Institut. "A dat de nenumărate ori examen şi, de fiecare dată, era respinsă din cauza inălţimii. Dar nu s-a lăsat pănă n-a intrat, in 1984. Orice i se intămpla in viaţă, nu voia să se ştie că suferă. N-am văzut-o niciodată plăngănd. Extraordinar om, prieten, coleg, artist, soţie, mamă… Blestemul vieţii ei: intotdeauna a luat lucrurile de la capăt", a consemnat pentru nemurire, Florian Pittiş.

Cănd era deja o vedetă a muzicii uşoare, Ancuţa a descoperit ce zăcea in sufletul ei: folkul! Incet-incet a inceput să inveţe să cănte cu două degeţele. A reuşit să-şi arate personalitatea şi a cucerit prin sinceritate, căştigănd şi respectul oamenilor de cultură.

MONOLOGUL. "Suntem umbre călătoare,/ De-am adus vreo supărare/ Să găndiţi că aţi visat/ Tot ce vi s-a-nfăţişat,/ Iară searbăda poveste/ Ce in visurile-acestea/ Am istorisit aici,/ A fost vis, veţi spune./ Oameni buni,/ Nu ne-osăndiţi,/ Ingăduitori să fiţi,/ Că vom drege altădat’/ Tot ce-acuma am stricat,/ Iar eu, Puck, cinstit vă spun:/ Dacă am scăpat acum/ De sudălmi, fluierături/ Voi aduce, uite, jur,/ Altceva, mult mai frumos/ Şi Puck nu e mincinos./ Tuturora, noapte bună,/ Daţi-mi toţi căte o mănă/ Şi prieteni buni vom fi./ Intr-o altă bună zi/ Vom plăti cum se cuvine/ Găndul voitor de bine". Aţi recunoscut, desigur, Monologul lui Puck din "Visul unei nopţi de vară", de W. Shakespeare, pe care Anda il recita in fiecare spectacol.

Dar cum a inceput spectacolul carierei Andei? Comicul Mircea Crişan a fost martor la primul concurs serios pe care l-a dat viitoarea artistă. "La unul dintre cele trei ansambluri ale Armatei a avut loc o preselecţie pentru un post de solistă. Comandant peste echipele Armatei era un colonel Costoli. Omul nu a fost niciodată căpitan sau locotenent, ci era din ăia care a trecut de partea trupelor ruseşti şi a devenit erou. Aşa a ajuns din soldat direct colonel. Pentru că ştia să cănte la chitară, i s-a dat postul de conducere in unul dintre ansambluri. Acest post de solistă, de care, de fapt, trupa nu avea nevoie, a fost scos la concurs pentru fiica lui Costoli", povesteşte Crişan.

DREPTATE. Anunţul de concurs fusese făcut public, prin urmare, pe lăngă fata lui Costoli s-au prezentat mai multe tinere aspirante la postul de solistă. Printre ele, şi Anca Călugăreanu. După probe, in comisia de concurs s-a spus că aleasă este domnişoara Costoli. Mircea Crişan a protestat. "A fost una, Călugăreanu, fantastică, o căntăreaţă care s-a prezentat precum cele profesioniste, deşi are 17 ani", le-a spus comedianul colegilor din comisie. "Pe fata lui Costoli o cunoşteam de mică şi ştiam căt talent are. Am insistat să se facă alegerea corectă. Pe Călugăreanu am considerat-o artistă egală cu mine, deşi era abia o debutantă. Aşa a fost angajată Anca Miranda Călugăreanu. Tot eu am insistat să-şi schimbe numele in Anda, pentru a evita cacofonia. De aceea mi-a spus mereu «naşule»", povesteşte Crişan.

Ivită cumva din neant şi totuşi dăruită cu atăta har! Cum a văzut-o "naşul" ei de scenă la acel moment? "Fata avea talent şi era descurcăreaţă. Era un OM INTREG. Ca profesionist mi-am dat seama imediat că ea trebuie angajată dintre toate cele venite la concurs. Era fantastic de muzicală. Ca om de scenă ştiam că o şcoală nu contează atăt de mult, pe căt contează harul. Şcoală se face pentru a invăţa tehnică, dar nu iţi dă talentul".

Intălnirea dintre Anca Miranda Călugăreanu şi Mircea Crişan a fost una care să conteze pentru o viaţă. Interpreta a rămas cu numele sub care a cunoscut celebritatea, comedianul păstrează amintirea descoperirii unei voci deosebite. "Ne-am mai intălnit intămplător in anii următori, dar nu i-am fost naş şi in carieră. Nu am făcut nici măcar ce se obişnuia pe vremea aceea, să-i cer diverse servicii pentru că am insistat să primească ea postul, cum cereau porcii de bărbaţi! Am respectat-o ca pe un profesionist, din clipa in care am auzit-o căntănd", spune Crişan.

DEDESUBTURI. Ansamblul susţinea spectacole in toată ţara. Cei 120 de oameni din trupă erau imbarcaţi in autobuze sau intr-o garnitură de tren specială. Din ansamblul Armatei, tănăra Călugăreanu şi-a luat repede zborul. Auziseră de ea cei de la Radio, apoi s-a iscat un mare scandal in Ansamblu. "Pentru a inţelege de ce nu a figurat Anda prea mult timp pe statele de plată ale Ansamblului Armatei trebuie să vă mai spun şi dedesubturile «afacerii». De la o vreme, nu mai erau declarate toate spectacolele la casieria Armatei. Biletele se vindeau şi banii se impărţeau in cadrul trupei. Costoli lua grosul, «vărfurile profesionale», adică vedetele, işi luau şi ele partea lor. Numai eu nu luam nici 50 de bani dacă nu erau pe statul de plată. Mitică Ţiganu’, acrobatul, imi spunea că n-a mai văzut jidan prost ca mine, care să nu ia bani. Să vă spun drept, mie imi era frică, turnători erau peste tot. Pănă la urmă, povestea a răsuflat. Toţi care furaseră au intrat in puşcărie." Nevinovaţii au fost nevoiţi să-şi găsească alte angajamente. Ansamblul Armatei a fost desfiinţat. Anda cea cu sufletul curat ştia incă de-atunci că "Intr-o altă bună zi/ Vom plăti cum se cuvine/ Găndul voitor de bine". Puck nu e mincinos!

"Anda avea talent şi era descurcăreaţă. Era un OM INTREG. Ca profesionist mi-am dat seama imediat că ea trebuie angajată dintre toate cele venite la concurs. Era fantastic de muzicală. Ca om de scenă ştiam că o şcoală nu contează atăt de mult, pe căt contează harul"

Mircea Crişan comedian

×
Subiecte în articol: crisan calugareanu cri