x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Curaj

0
Autor: Catalin Pruteanu 31 Mar 2008 - 00:00

Marioara Murărescu e de părere că Benone Sinulescu poate şterge graniţele artistice dintre generaţii.

 

Haideţi să ne imaginăm că suntem invitaţi într-o sală de concert, şi nu oriunde, în Sala Ateneului Român… Celebra orchestră “Barbu Lăutaru”, Maria Tănase, Maria Lătăreţu şi Fănică Luca, Rodica Bujor, Ion Luican şi Dan Moisescu, Emil Gavriş şi  Alexandru Grozuţă, acea constelaţie care a dat cântecului popular dreptul de a străluci în luminile scenei şi un public cu sufletul în strai de sărbătoare... Dacă aţi acceptat provocarea, aţi ajuns cu ochii inimii într-o lume în care concertele de folclor erau evenimente adevărate, patronate fiind de Filarmonica “George Enescu”. Într-o astfel de lume, publicul remarcă şi un tânăr copleşit de vecinătatea atâtor celebrităţi, care venea să spună tuturor cu glas limpede “Cât e Siriul de mare...”. Radioul şi mai apoi Televiziunea, studiile muzicale şi cea mai adevărată şcoală – întâlnirea permanentă cu publicul – aveau să-i dea aripi copilului de la Siriu, ajutându-l să atingă cele mai înalte cote de popularitate.

 

Inepuizabil. Benone Sinulescu devine şi el curând o celebritate. Urmărindu-i zborul, ascultându-i cântecul ajungem într-o clipă parcă în sălile de spectacol ale mileniului trei. Îl vedem pe Benone cântând şi dansând în ritmuri moderne, pledând cu mare curaj pentru frumuseţea folclorului alături de trupe de tineri care au vârsta debutantului de odinioară.   

Inepuizabil, cucerind în timp publicul cu un repertoriu de mare frumuseţe, de la doină, cântec de leagăn şi colind la cântecul de petrecere, mereu atent la textul poetic şi la acea muzicalitate a cuvântului românesc, Benone are, iată, acea putere de a şterge graniţele ce despart de obicei preferinţele artistice ale generaţiilor. Are puterea să privească în jur, pentru a pune în lumină voci care să ducă mai departe cântecele noastre, dar mai ales, după atâtea căutări, după atâtea aplauze şi flori, are puterea să demonstreze că băiatul acela de pe Valea Siriului rămâne credincios cântecului adevărat.

 

Un brand al Buzåului

Constantin Toma, unul dintre prietenii de pe meleagurile natale ale lui Benone Sinulescu, spune că “puţini artişti se identifică atât de mult cu zona unde s-au născut şi au crescut”, aşa cum face Benone. Mai mult decât atât, el este “primul brand al Buzăului. Cred că nu există român care să nu fi auzit melodia «Hai Buzău, Buzău...» sau «Crâşmăriţă din Buzău”! În acelaşi timp, ori de câte ori are ocazia, vorbeşte cu mare drag de Buzău, de buzoieni şi de extraordinarul loc unde s-a născut – Siriu, din Munţii Buzăului. Muzica lui a fost şi este acceptată ca un dar de public!”.

 

Cetăţean de onoare, artist de suflet

Benone şi Constantin Toma s-au întâlnit după 1990 şi au devenit prieteni, vizitându-se de câte ori au ocazia. “Am trăit multe împreună şi câteva întâmplări cred că ar merita povestite, chiar dacă unele pot fi mai triste... Viaţa este ingrată uneori”, povesteşte amicul lui Benone. Una dintre aceste întâmplări triste este faptul că lui Benone nu i s-a acordat o bună perioadă titlul de Cetăţean de Onoare al Buzăului: “Ei bine, din nişte motive pe care nu le comentez, Consiliul Local al Municipiului Buzău declara ca Cetăţean de Onoare pe oricine în afară de Benone Sinulescu, în condiţiile în care inclusiv ceasul din turnul Primăriei dă ora exactă pe melodia «Hai Buzău, Buzău...»! Am luat atunci decizia, împreună cu primarul comunei Ţinteşti, Petre Cosma, să-l facem pe Beni Cetăţean de Onoare al comunei de lângă Buzău! Benone Sinulescu a fost de acord, devenind primul Cetăţean de Onoare al comunei mele, fapt de care toţi consătenii mei sunt foarte mândri! Hotărâseră atunci să-l declarăm Cetăţean de Onoare al fiecărei localităţi din judeţul Buzău, până când se va îndura şi Buzăul să-l recunoască, fapt care până la urmă s-a întâmplat!”, încheie Constantin Toma.

 

Energia benefică a pădurilor

În timpul unei plimbări cu Beni prin Munţii Buzăului, Constantin Toma a rămas impresionat de cum cânta Benone din frunză: “Lua pe rând câte o frunză îşi cânta melodiile ca şi cum ar fi cântat la vreun instrument. Şi-a făcut apoi un coif imens din frunze, amintindu-şi de vremea când era copil. Benone Sinulescu a rămas, într-un fel, un copil, care, cu mult talent natural, ne transmite energia benefică a pădurilor din Carpaţii de Curbură”, conchide Constantin Toma. (Ionuţ Răduică)


Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de