x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Cel mai iubit,cel mai urât Lumea de ieri, lumea de azi

Lumea de ieri, lumea de azi

28 Ian 2008   •   00:00

"A fi patriot, a-ţi iubi ţara înseamnă a face totul  pentru a spori avuţia naţională, proprietatea socialistă, a nu precupeţi nimic pentru înfăptuirea politicii ­partidului comunist, ce corespunde pe deplin intereselor vitale ale întregii naţiuni..."(Nicolae Ceauşescu)

“A fi patriot, a-ţi iubi ţara înseamnă a face totul  pentru a spori avuţia naţională, proprietatea socialistă, a nu precupeţi nimic pentru înfăptuirea politicii ­partidului comunist, ce corespunde pe deplin intereselor vitale ale întregii naţiuni.

A fi patriot înseamnă a fi gata oricând să faci totul, mergând până la supremul sacrificiu, pentru a apăra libertatea, independenţa şi integritatea ţării, pentru a salvgarda măreţele cuceriri ale poporului.

Patriotismul, dragostea şi devotamentul faţă de ţară sunt  o expresie a conştiinţei revoluţionare, comuniste, a fiecărui om al muncii faţă de glia strămoşească şi faţă de noua societate.

A fi patriot înseamnă a milita permanent împotriva oricăror ­discriminări naţionale, împotriva şovinismului, a concepţiilor şi manifestărilor rasiste, pentru deplina egalitate în drepturi a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, pentru frăţia şi lupta comună.

A fi patriot înseamnă a milita activ pentru prietenie cu toate popoarele ţărilor socialiste, cu popoarele statelor în curs de dezvoltare, cu toate popoarele lumii pentru cauza păcii şi colaborării.

A fi patriot înseamnă respectarea sentimentelor naţionale ale altor popoare, libertatea şi independenţa lor”.

Nicolae Ceauşescu

×