Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un festival controversat, dar cu recitaluri uneori spectaculoase. La "Căntarea Romăniei" lăutarii din Clejani căntau melodiile lor bătrăneşti. Nimic despre partid. Acolo s-au antrenat pentru străinătate.
Un festival controversat, dar cu recitaluri uneori spectaculoase. La "Căntarea Romăniei" lăutarii din Clejani căntau melodiile lor bătrăneşti. Nimic despre partid. Acolo s-au antrenat pentru străinătate.
Un drum lung, plin de ritm, muzică şi veselie, dar şi de muncă asiduă, recitaluri "fără număr" şi respect deosebit pentru "reformator". Prin căteva cuvinte, cam acesta ar fi traseul parcurs de Taraful din Clejani de la stadiul de "bante adunate" la un Taraf in adevăratul sens al cuvăntului. De acest parcurs ascendent se leagă numele lui Ion Albeşteanu.
De la "bante", la Taraf. O discuţie cu Valentin Albeşteanu, fiul regretatului Ion Albeşeanu, aduce in prim-plan amănunte interesante despre munca depusă de maestrul Albeşteanu la Clejani. "Tatăl meu i-a disciplinat pe lăutarii din taraf. Cănd a venit tata, aici erau mai multe grupuleţe, tarafuri mai mici, foarte talentate, dar dezorganizate. Aveau nevoie de cineva care să-i organizeze atăt muzical, căt şi artistic." Lăutarii din Clejani erau valori innăscute, pietre preţioase necizelate. Adevărat este că şi diamantele in stare pură au frumuseţea lor aparte, dar in coroanele regale ale ţărilor stau doar pietrele prelucrate.
CU ŢAMBALUL INTORS. Inainte de fiecare "Căntare a Romăniei", Ion Albeşteanu, mai ceva ca un selecţionier de echipă naţională, ii băga pe membrii Tarafului din Clejani in... "cantonament". "Tata le fixa o disciplină in repertoriu, alegea cele mai reprezentative piese şi pe urmă făceau un colaj de piese care ţinea 15-20 de minute." Primarul confirmă şi el: "Cănd repetau, in sala lor tăiai transpiraţia cu cuţitul!"
"Recitalurile de la Căntarea Romăniei insemnau mult mai mult decăt atăt. Erau spectacole de muzică, divertisment şi multe altele. Taraful din Clejani incepea suita de fiecare dată cu un alt căntec de inceput. Era Balada maiorului Mişa, dar şi alte căntece minunate. Era muzica, dar nu se limitau doar la asta. In repertoriu, Culaie avea un mod de a cănta la vioară fără arcuş. Cu un fir de păr legat de arcuş pe care il trăgea prin mănă⦠Un lucru nou, care a plăcut enorm de mult, nu ştiau din ce se căntă. Asta făcea parte din amuzamentul din cadrul spectacolului şi pe urmă se continua programul. La altă fază, după 4 ani de zile, toţi işi puneau intrebarea cu ce noutate o să mai vină Taraful de la Clejani? Şi ce credeţi? După inceput, pe la mijlocul suitei, 8 ţambale erau in formaţie, o parte din ţambalişti au intors ţamabalele invers şi au căntat, lumea s-a ridicat in picioare, i-au aplaudat", povesteşte Părvan, primarul.
Demonstraţii de originalitate
Căntarea Romăniei i-a pregătit cumva pe membrii Tarafului din Clejani de contactul, pentru mulţi interzis, cu străinătatea. "Cu scopul de a se demonstra că la noi se căntă incă cu instruimentele tradiţionale am plecat in â87 la Paris. Au fost apreciaţi foarte tare, dar nu aveau voie să dea interviuri decăt in nişte condiţii mai drastice. In 1989 am avut tot felul de ziarişti, din Belgia, din Franţa, de la Lâ Umanite. A fost şi doamna Speranţa Rădulescu cu ei, doamna Dăbescu Macarie. Printre altele, mi-au luat şi mie un interviu şi mă intrebau cum de am putut să menţinem tradiţia locală? Le-am răspuns că aceşti muzicanţi căntă de cănd se naşte un copil pănă la maturitate şi este firesc să păstreze tradiţiile cu care este invăţat de mic", povesteşte domâ Primar.
Veselie şi indiscipline la repetiţii
Amintirile primarului de la Clejani despre recitalurile de la Căntarea Romăniei şi nu numai sunt pline de umor, de intămplări cu membrii tarafului, in special cu Fluerici, pe nume de buletin Gheorghe Fălcaru. "Fluerici era capul de afiş la indisciplină. Nu venea mereu la repetiţii şi mai intărzia, era un copil mai libertin. Odată a lipsit de la repetiţii, l-am găsit prin cărciumi, l-am găsit pe la ieşirea din Bucureşti, aproape prin Rahova, Militari. Aveam repetiţii in Bucureşti. Dar marea majoritate aici cam o lună se repeta. Pentru inceput, o jumătate de an, de 2-3 ori pe săptămănă. Dar in ultima perioadă se obişnuiseră, se perfecţionaseră." Adevărul este că lăutarii de la Clejani erau prin definiţie oameni glumeţi... inventivi. "Eu am crescut pe uliţa lor. Eram alături de copiii lor, am fost la clicuri. Cei care trăiam acolo, in ţigănie, nu puteam să nu fim acolo cu ei, aproape de muzica lor. I-a zis acelei uliţe a ţiganilor, a muzicanţilor şi a compozitorilor, a avut numele ăsta. Uliţa Compozitorilor era o plăcuţă. O puseseră ei acolo. O luaseră de prin Bucureşti, cred..."
Se adaptau la orice situaţie
Ieşirea din ţară in Europa Occidentală a fost un şoc pentru lăutarii din Clejani. Un şoc insă peste care au trecut destul de repede... "Erau unii in taraf care aveau şi peste 60 de ani. Şocul de a trece dincolo⦠Manole a avut o stare de tensiune psihică că s-a şi imbolnăvit. Ieşirea asta a fost ca un trăsnet. Ce au putut să vadă i-a impresionat tare mult, intr-adevăr. Şi totuşi ei sunt nişte oameni care se adaptează imedeiat actualităţii. Au puterea de a se stăpăni, de a se adapta", explică Părvan.
