x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tănase Gheorghe - Viaţa ca o nuntă

0
25 Mai 2007 - 00:00

A căntat la nunţi cu toţi lăutarii bătrăni: cu Gheorghe Moţoi, cu Florea Băsaru, cu Petre Găndac, cu Năstase Moţoi, cu Nicolae Neacşu... El e Gheorghe Tănase, zis Mincoi.

A căntat la nunţi cu toţi lăutarii bătrăni: cu Gheorghe Moţoi, cu Florea Băsaru, cu Petre Găndac, cu Năstase Moţoi, cu Nicolae Neacşu... El e Gheorghe Tănase, zis Mincoi.

In urmă cu vreo douăzeci de ani, dacă mergeai la Clejani să-ţi tocmeşti lăutari pentru nuntă, nu prea ştiai la care să te hotărăşti. Cel mai greu era să alegi vioristul. Erau la un moment dat 25. Din păcate, in zilele noastre, nunţile sunt destul de rare, sau cel puţin cele cu lăutari, dar la fel de rari sunt şi lăutarii. Mai trăiesc la Clejani doar căţiva din bătrănii muzicanţi care au inveselit lumea cu arcuşul lor. Printre aceştia se numără şi Gheorghe Mincoi.

Un bătrăn simpatic, sprinten, cu tenul in vizibil contrast cu părul alb. Ne povesteşte cu dragă inimă despre vremurile in care viaţa ii părea mult mai frumoasă. Cum erau nunţile la care mergea? In primul rănd ţineau trei-patru zile.

"Veneau oamenii şi ne intrebau dacă suntem liberi şi puneau nunta după noi. Dacă nu, in altă duminică. Adică ei veneau la cine le plăcea lor cum căntă şi aşteptau să fie liberi lăutarii ăia. Şi ne inţelegeam cu ei, ne dădeau arvună, făceam o chitanţă de mănă, după buletine. Şi gata. Ne dădeau şi cereale, grău, porumb, ne dădeau şi căte o damigeană de vin, nu numai bani... Plecam sămbăta dimineaţa la nuntă şi ne mai intorceam marţi. Ce viaţă! Acuma mergem sămbăta şi duminica suntem liberi..." Lui nea Gheorghe i se umezesc ochii cănd ne povesteşte despre ce-a fost. Dar il apucă năduful cănd ne spune cum e astăzi. Trăieşte greu, in sărăcie, n-a străns nimic de pe urma căntatului la nunţi.

DRAGOSTEA... A invăţat să cănte la vioară la 10 ani. Ţine minte cum il certau "ăi bătrăni", pentru că se băga in sufletul lor ca să fure meserie. Şi a furat bine. Ca să ne demonstreze cum vine asta, işi ia vioara din cui. Florea Burcea, vecinul lui, nu se lasă mai prejos şi aduce acordeonul. Vioara e puţin dezacordată, că n-a mai căntat de mult, iar acordeonul e lipit cu scotch intr-un colţ, dar, strănşi in bătătură la urmaşii lui Moţoi, auzim un căntec cum numai la Clejani se poate auzi. Slobozită pe ritmuri bătrăneşti, umbra dragostelor de altădată se inalţă spre mirarea noastră, a copiilor care s-au oprit din bătut mingea pe drum, şi chiar a celor doi bătrăni care ne fac căntarea. Nu contează că instrumentele nu mai sunt perfecte şi nici că vocea lui Mincoi e dogită sau că nu mai are toţi dinţii. Cine ştie la ce le zboară găndul lăutarilor in timp ce ne căntă? Poate la faptul că altădată nevestele lor ii spălau, ii parfumau şi-i trimiteau ca pe nişte prinţi să cănte la nunţi. Işi amintesc poate cu un zămbet bine ascuns cum aceleaşi femei ii aşteptau cu inima la gură pănă cănd zorile de marţi ii aduceau acasă obosiţi de căntări.

Citeşte mai multe despre:   clejani - 28 mai 2007

Serviciul de email marketing furnizat de