Maestru de umor

Un om şi un artist exigent, un fenomen în teatru, film şi televiziune. Aşa şi-l aminteşte fostul său student Vasile Muraru.

Dem Rădulescu îşi învăţa studenţii ca în scenă să fie artişti şi în momentul în care au ieşit din teatru să redevină oameni normali, să-şi respecte publicul, să-şi respecte înaintaşii. "Actoria e o meserie care a avut, are şi va avea nişte valori dacă studenţii îşi ascultă profesorii şi mentorii. E o meserie pe care o înveţi toată viaţa", crede Vasile Muraru.

"Lumea care l-a văzut în film şi la televiziune l-a considerat extraordinar, dar în teatru era de-a dreptul genial! Atâta poftă de joc şi atâta diversitate în interpretare mai rar poţi întâlni în meseria asta. Eu îl admiram de mult timp şi l-am cunoscut înainte de a deveni student la Actorie.

După un spectacol la Roman, am intrat la el la cabină, timid, şi i-am spus că aş vrea să dau la Teatru. Mi-a răspuns: «Da' să vii!». Ulterior, în timpul examenului, l-am văzut că se ridică de la masă şi se plimbă de la un membru al comisiei la altul în timp ce eu dădeam proba. Pe urmă am aflat că le spunea celorlalţi profesori: «Pe ăsta vreau să-l iau eu! Pe ăsta vreau să-l iau eu!». Mă dorea la clasa dumnealui."

DISCIPLINĂ. Şi a ajuns Vasile Muraru student la clasa lui Dem Rădulescu, unde disciplina era regulă de aur. Dar şi spectacolul oferit de profesor era o plată pe măsură:

"Ne lăsa cu gura căscată când exemplifica diverse roluri despre care trebuia să ne predea. Nu avea răbdare să ne povestească teorie. El interpreta pur şi simplu acele personaje pe care le studiam, indiferent că era vorba despre roluri masculine sau roluri feminine. Am auzit de la colegii din alţi ani că la toate clasele avea acest obicei de a exemplifica prin interpretare.

Nicolae Urs, care era mai mare ca mine - eu în anul I, el în anul IV - îmi spunea: «Ai grijă, nu trebuie să faci ca el, ci să-l înţelegi ce face. Altfel, te paşte pericolul să ieşi biban, că şi multe fete au ieşit bibăniţe de la clasa lui!». Avea personalitate prea mare şi îşi impunea stilul interpretativ!», îşi aminteşte Vasile Muraru.

În acelaşi timp, cu toată exigenţa şi duritatea pedagogică, profesorul Dem Rădulescu manifesta şi multă înţelegere faţă de studenţii săi, când era cazul.

"Eram în anul IV şi aveam spectacol la Studioul Cassandra, rolul principal în «Undeva e o lumină». Din pricina viscolului, mijloacele de transport în comun circulau foarte prost şi am întârziat. Spectacolul a început la ora stabilită şi în rolul meu a intrat un alt coleg, Ştefan Mareş. La un moment dat am ajuns şi eu. Nu mi-a zis nimic, şi-a dat seama că nu am întârziat intenţionat", povesteşte actorul.

COLEGI. Mai târziu, fostul profesor şi fostul student la Actorie au ajuns să joace pe aceeaşi scenă. "Pentru mine, tot «dom' profesor» a rămas. De altfel, toată lumea din trupă i se adresa cu «dom' profesor». Inclusiv şoferul şi impresarul, să nu mai vorbim despre actori!", spune Vasile Muraru.

Pe scenă, Dem era absolut extraordinar. Era şi a rămas un fenomen, în teatru, film şi televiziune. "Păcat pentru cei care nu mai pot să-l vadă pe scenă! Am văzut ultimul lui spectacol de la Teatrul Bulandra, «Secretul familiei Posket» de vreo cinci ori! Mă durea după cap de râs, nu mai puteam... era impresionant! Indiferent ce juca, dom' profesor era făcut pentru comedie. Şi când spunea lucruri serioase, lumea râdea. Chiar ne-a povestit că o dată, la Sala Palatului, recita o baladă şi publicul se prăpădea de râs!", continuă Muraru.

Fără îndoială pe lista studenţilor preferaţi, Dem Rădulescu l-a vrut pe Vasile Muraru actor serios de teatru. De aceea, nu s-a bucurat prea mult să afle că Muraru vrea teatru de revistă, care e un altfel de actorie. "În plus, era şi un fel de reticenţă faţă de Revistă. Se zice că Revista e o doamnă pe care toţi ar scoate-o seara la restaurant, dar nimeni nu vrea s-o ia de nevastă! E un gen foarte greu: puţini actori de la Proză se pot descurca la Revistă, pe când invers e mai uşor".