Aproape de români

În 2008 s-au împlinit optzeci de ani de la organizarea de către Dimitrie Gusti a uneia dintre cele mai ample campanii, cea de la Fundu Moldovei, judeţul Suceava.

Membrii echipelor monografice s-au străduit prin munca lor să ne transmită informaţii valoroase despre lumea satului românesc din perioada interbelică, informaţii care până astăzi au rămas necunoscute marelui public. Sociologia a fost, după cum bine se ştie, declarată ştiinţă burgheză interzisă, iar rezultatele analizate au fost aruncate în podurile caselor de la Muzeul Satului.

În perioada 11 iunie-5 august 1928, campania monografică de la Fundu Moldovei i-a avut în componenţă pe Xenia Costa-Foru, Elvira Georgescu, Elisabeta Constante, Floria Capsali, H. H. Stahl, Ernest Bernea, N. Cornăţeanu, Traian Herseni, Francisc Iosif Rainer, Horia Dumitrescu, Constantin Brăiloiu şi fotograful Iosif Berman.

După cercetările efectuate în Vrancea, prof. Dimitrie Gusti şi H. H. Stahl au înţeles cât de importante sunt pentru studiile sociologice şi istorice aşa-numitele relicte sociale cu caracter arhaic. Tocmai de aceea au ales pentru continuarea cercetărilor comparative privind realităţile sociale în campania din iulie 1928 satul Fundu Moldovei, care făcea parte din Ocolul Câmpului Moldovenesc.

Echipa de cercetare care a abordat satul Fundu Moldovei a fost compusă din 60 de membri, din care 17 specialişti cu experienţă şi pregătire ştiinţifică. Cercetările de la Fundu Moldovei rămân deosebit de importante nu numai prin aspectul cercetărilor de teren, ci şi prin formularea şi clarificarea unor teorii care au întregit metoda de cercetare monografică înstituită în 1925 la Goicea, judeţul Dolj.

Ioan Iacob, etnograf, Fundu Moldovei, 60 de ani, are o bogată experienţă în domeniu. "Campania lui Dimitrie Gusti nu a fost uitată de săteni şi muzeul din localitate păstrează cu sfinţenie amintirea profesorului. Fundu Moldovei era considerată o comună reprezentativă, mai ales că exista un precedent cu rezonanţă din 1908, când la serbările împărăteşti de la Viena, ocazionate de împlinirea vârstei de 80 de ani a împăratului Franz Joseph, a fost trimisă o delegaţie din Bucovina, la care au participat şi douăzeci de ţărani din comună.

Au dus şi o turmă de oi până la Viena, a fost o nebunie mare. Tânărul Gavril Frâncu a condus această delegaţie şi a reuşit să dea şi o reprezentaţie cu dansul Arcanu, care şi-a păstrat acest nume şi astăzi, fiind înregistrat la OSIM, la fel ca şi dansul Căluşarii din zona Munteniei. Gavril Frâncu a ajuns mai târziu primarul comunei. Dimitrie Gusti aşa l-a cunoscut. Cronicile vremii anunţau cu pompă, surle şi chimvale sosirea lui Gusti în comuna noastră. La 11 iunie 1928 a sosit în comună savantul profesor, cum spune «Condica chronicală» a parohiei din Fundu Moldovei.

El a venit însoţit de o serie de oameni sus-puşi în ierarhia culturii româneşti de atunci, oameni luminaţi, consideraţi de autorităţile internaţionale ca atotcunoscători în domeniul respectiv. La sosire au fost de faţă Înalt Prea Sfinţitul arhiepiscop şi mitropolit al Bucovinei, doctor Nectarie Bodnarciuc, ministrul Ioan Nistor, prefectul judeţului Leonteş, dar şi oameni din comună şi împrejurimi. Savantul cercetător a cărat după dânsul toată elita Bucureştiului tocmai aici la Fundu Moldovei. Lucru care nu s-a mai întâmplat şi nu cred că o să se mai întâmple", spune Ioan Iacob.

CULTURĂ POPULARĂ
"Din această campanie monografică se păstrează foarte puţin. După al doilea război a fost totul dat peste cap şi am găsit foarte puţine lucruri. Campania era una mastodont, erau peste 60 de persoane, din cauză că se ştia bine că este o vatră folclorică foarte puternică. Dimitrie Gusti a avut cinci principii distincte privind cultura populară, după care ne-am ghidat şi noi. El a spus că această cultură, cea personală, nu este o stare dată, moştenită şi încremenită, este un proces veşnic în mişcare şi devenire.

Cultura nu se poate dărui ori impune de sus, ci ea trebuie dobândită în mod liber, de jos, iar acest lucru l-a determinat pe Gusti să se apropie de popor. Oamenii din popor, pentru Gusti, erau seva culturii. Primul principiu este faptul că adevărata cultura nu este populară, generală şi extensivă, ci este o cultură a poporului, intensivă. Acest principiu dă omului posibilitatea să se regăsească pe sine în realitatea în care trăieşte.

Trebuie redeşteptate valorile culturale de care are nevoie poporul, potrivit firii sale specifice, trebuinţe culturale superioare celor existente. Monografia satelor reprezintă tocmai această curiozitate, de a observa ce există în sate, ce se poate face cu aceste informaţii. Acesta este al doilea principiu, monografia satelor.

Al treilea, satul este un tot unitar, are o microcultură unitară în interiorul lui. Cultura totală sătească trebuie să îmbrăţişeze cu egală atenţie igiena satului, igiena săteanului, munca, economia, economia regională, viaţa, sufletul, femeia în gospodărie, viaţa morală şi artistică. Tot ce există într-un sat trebuie să fie cunoscut în amănunt.

Pe atunci, ţara avea cam 18 milioane de locuitori, iar peste 14 milioane erau locuitori ai satelor. Dreptul satului la cultură este al patrulea principiu de acţiune culturală. Era necesar să existe nişte conducători, fruntaşi luminaţi, în treburile săteşti. Nu întâmplător ei şi-au ales primarii. Este al cincilea principiu al culturii populare emis de faimosul Dimitrie Gusti.

Aceste principii impun o anumită metodă şi formează împreună o doctrină unitară. Nu se poate înfăptui fără un organ specific, capabil să adune toate la un loc. Biserica s-a ostenit în decursul vremii să adune oamenii, le-a dat ce le-a trebuit, dar a dat ce credea ea că li se potrivea mai bine. Pe lângă Biserică mai existau şi altele. Acum este mass-media, există atât amar de alte instrumente cu care putem culturaliza masele. Între cele două războaie, Gusti avea idei extraordinare şi multă vreme căminele culturale şi-au găsit contribuţia lor certă la educaţia populaţiei de la sate.

Am încercat pe cât posibil să strângem documente care să ateste cele cinci principii ale sale. Unele s-au mai pierdut, lumea mai împrumuta câte ceva ba pentru o teză de doctorat, ba pentru un examen de licenţă. A sărăcit colecţia noastră. Nu a mai dat nimeni înapoi nimic. Pentru noi este o mândrie că atunci când a venit a primit diploma de cetăţean de onoare al comunei Fundu Moldovei. Suntem mândri, pentru că i-am dat-o înaintea oraşului New York. Că avem prioritatea recunoaşterii oficiale a meritelor distinsului savant. Ne mai mândrim că avem o casă făcută după modelul arhitectural ţărănesc din zonă, dintre casele de atunci, bine conservată. Descendenţii familiei locuiesc acolo, iar casa este scutită de impozit. Primăria i-a determinat să o întreţină în forma ei de atunci", a încheiat Ioan Iacob.