Scena lumii

Lansarea îndrăgitei Anastasia Lazariuc a avut la bază piesele lui Ion Aldea-Teodorovici…

Lansarea îndrăgitei Anastasia Lazariuc a avut la bază piesele lui Ion Aldea-Teodorovici…

Ba mai mult! S-au lansat reciproc. El era încă necunoscut, iar Anastasia, debutantă. Întâmplarea, fericită pentru amândoi, a făcut ca piesele pe care le-au realizat în colaborare să devină adevărate şlagăre: "Dau exemplu «Până la lacrimi mi-e dragă viaţa». A fost o piesă foarte apreciată şi preluată de marile nume ale muzicii. Vreau să precizez că versurile îi aparţin lui Grigore Vieru. Din păcate, gloria noastră a apus prea devreme, destinul a ales un alt scenariu. Tragedia ne-a uimit pe toţi", mărturiseşte Anastasia Lazariuc.

O FLOARE. Din seria numeroaselor turnee susţinute împreună, Anastasiei Lazariuc i-a rămas întipărit în memorie cel din America: "În 1981, Ion Aldea, eu şi Botgros am plecat într-o delegaţie culturală din partea fostei Uniuni Sovietice. Trebuia să cântăm şi melodii ruseşti, dar şi româneşti. Am ales o piesă la modă, «Femeia îndrăgostită», a Barbarei Streisand. O interpretare inedită, pentru că eram acompaniaţi de acordeon. Ideea i-a aparţinut maestrului Nicolae Botgros. Prezenţa noastră a fost plăcută în rândul publicului."
Interpreta spune că a trecut extrem de greu peste acel moment tragic din 1992: "Nu am putut să concep mulţi ani că ei nu mai există. Când mă duc la Chişinău merg de fiecare dată la mormântul lor, să pun o floare. Şi la Petre la fel, fratele lui Ion, care la cinci ani după marea durere s-a prăpădit".

APARTE. Doi oameni talentaţi, două suflete-pereche cu resurse nelimitate, care nu au apucat să spună totul pe scena lumii. "Aceasta ar fi o caracterizare, continuă artista. Ion era un geniu! Ne surprindea pe toţi cu lucruri extraordinare. Şi lucra mult. Înainte de a lansa o piesă părea că trece o eternitate, iar dacă o scotea pe piaţă ştiam că e ceva care va ajunge la inimile oamenilor. Avea un fel de a fi şi de a cânta foarte special… o voce răguşită, un bariton convingător. Era înzestrat şi cu o personalitate aparte. Parcă îl şi văd… enigmatic, retras, nu vorbea mult. Scria o muzică de calitate. Piesele lui se cer şi acum. Dacă nu cânt «Până la lacrimi mi-e dragă viaţa»… nu mă aplaudă aşa cum trebuie. Ca atare, este valoroasă şi a rămas în inimile tuturor. Se bazează pe un text extraordinar de simplu, de frumos. În trei minute spui o viaţă de om, şi o trăieşti.

DE PREŢ. Deşi l-a cunoscut în perioada în care nu-şi întâlnise încă "jumătatea", Anastasia Lazariuc a fost martora iubirii lor: "Doina! Un om la fel de special, o fiinţă romantică, dar, paradoxal, foarte realistă. Am admirat-o. Formau un cuplu şi un duet.

Nu cred în lucruri trecătoare. Valoarea rămâne în timp. Şi colaborarea cu marele Vieru a fost o reuşită. Era mai mult decât compactă. Se potriveau mănuşă. Versuri pentru melodie, melodie pentru versuri. Am înţeles că o dată lucrezi asupra unui tablou care poate rămâne veşnic".