Agripina, mama lui

Florica Bertzi (Munteanu, după numele de fată) a luat de nenumărate ori viaţa de la capăt. A fost greu încercată de soartă, dar a răzbit.

Mignonă, cu ochii mari şi jucăuşi, cu părul frumos nins, mama lui Ducu m-a primit în casă cu o căldură ce părea izvorâtă din Paradis. După ce mi-a relatat istoria familiei am realizat că ea ar putea fi prototipul Agripinei lui Gala Galaction din "La Vulturi". "Am fost cinci copii la părinţi. Trei băieţi şi două fete - îşi începe Ica (aşa o alintă familia) incredibila poveste de viaţă. Mama a murit la ultima naştere. Sora mea avea 10 ani, fratele - 8 ani, iar eu - 5 ani şi 8 luni. Iar gemenii - câteva ore. La 2 februarie a murit mama, iar la 27 iunie - sora mea.

De la un coş pe care l-a zgândărit şi a făcut septicemie. Era în timpul războiului, antibiotice nu se găseau... A trebuit să fiu dădacă pentru fraţii mei. Tata ne-a adus o altă mamă, fiindcă el era notar, se ducea la muncă şi n-avea cine să ne crească. S-a căsătorit cu Bălaşa". "N-o să uit niciodată ziua aia. Era 18 aprilie - continuă Ica. Eram la grădiniţă, dar îmi plăcea să mă ascund la şcoală, sub banca lu' frate-miu. Şi într-o pauză mi-a zis cineva că a trecut tata şi că mi-o adus o «mă-tă». M-am descălţat şi am fugit în picioarele goale până acasă. Când am intrat pe uşă am zis: «Săru'mâna mămică, trebuie să-mi coşi şorţuleţul la cot»... A stat la noi 28 de ani, din 1942 până când a murit, în 1969".

TITLU DE CHIABUR. Mama vitregă provenea dintr-o familie numeroasă. "Mama ei a născut douăzeci de copii, din care au trăit doar unsprezece" - spune Florica Bertzi. Era greu pentru o fată tânără să aibă grijă dintr-o dată de patru copii. "A venit tanti Tica - sora Bălaşei - şi a vorbit cu tata să-i dea un copil. Tata n-a vrut să mă dea pe mine - mai pierduse o fată... A renunţat la unul dintre gemeni, la Valerică. Aşa am rămas trei în casă: eu, Vasile şi Marcel. Şi, anul acesta, Valeriu mi-a spus că până va muri îşi va pune întrebarea: «De ce tata m-a dat tocmai pe mine?»... N-a dus o viaţă grea, dar n-a simţit căldura fraţilor".

Florica a fost obligată să plece de lângă tată şi fraţi pentru a învăţa carte. "Am dat admiterea la Liceul Pedagogic, în Bacău. De la minister am primit o hârtie prin care am aflat că sunt repartizată la Liceul Pedagogic mixt din Sighetu Marmaţiei. Dacă nu mă prezentam acolo până la 15 septembrie nu mai aveam dreptul să mă înscriu la alt liceu. Tata m-a întrebat ce fac. Eu nu voiam să rămân la snopi, la CAP... M-am hotărât să plec, deşi nu ştiam unde merg. Sighetu nu era trecut atunci pe hartă". 

 

LUPTA PENTRU SUPRAVIEŢUIRE. A terminat Pedagogicul după patru ani, timp în care s-a întreţinut singură, căci familia a rămas săracă, după colectivizare: "N-am primit nici un leu de la tata, dar m-am descurcat: săream gardul liceului şi mă duceam la familiile de evrei să fac temele cu copiii. Primeam câte 150 de lei pe lună. Am învăţat să cânt şi la acordeon şi la vioară. Mi-a plăcut foarte mult vioara, dar n-aveam bani să-mi cumpăr un instrument şi am renunţat".

După liceu a fost repartizată la Şcoala nr. 5, unde l-a cunoscut pe domnul Bertzi. În 1954 s-au căsătorit, iar la 21 septembrie 1955 s-a născut Ducu. Florica avea 19 ani şi jumătate. "Bunicul soţului, Bumbarski, a fost fiu de prinţ polonez. Când a trecut graniţa în Bucovina şi-a luat numele Bumbac. După aceea a trecut Prislopul, în Maramureş, şi a văzut-o pe fata care avea să devină mama soţului meu. O chema Silaghi. Ca să o poată lua de soţie, Bumbac şi-a pus un nume unguresc - Berczi. Când soţia lui a născut gemeni, pe Alexandru, pe soţul meu, l-a scris în acte Bertzi"...

Ica a început apoi să-mi vorbească despre celălalt Alexandru, fiul ei: "Avea 9 luni când a venit la mine o colegă. Eu îl ţineam strâns cu un prosop, pentru că tot voia să se ducă... Atunci, colega mi-a zis că băiatul meu e foarte ducaci şi că să-i las numele Ducu, dacă tot are el dor de ducă!"

 

SINGURĂTATE. Ducu a mai avut un dor: să se facă artist: "Când era mic, printr-a şasea, mi-a zis că el se face artist, că mă va chema la spectacol, că mă va pune în primul rând, pe un scaun cu şapte perne. Şapte perne nu mi-a pus, dar am stat în primul rând. Era la un spectacol cu Songul când era student".

Când Alexandru Bertzi-fiul împlinea 25 de ani, Alexandru Bertzi-tatăl a murit. Florica Bertzi a rămas văduvă la 44 de ani. La cererea băiatului, nu şi-a mai refăcut viaţa: "Ducu mi-a zis că, decât să-mi iau unul care să-şi bată joc de mine şi el să-l omoare, mai bine să n-o fac. Mi-a promis că o să fie mereu alături de mine, împreună cu Cica - sora lui. Cum să-i fi spus copilului meu ce simt când închid uşa şi rămân singură între patru pereţi? Mi-a fost foarte greu, dar mi-a dat Dumnezeu putere şi am răzbit. Nu-mi pare rău. Am doi copii frumoşi!", încheie Ica.

 

O familie frumoasă
Ducu este mai mare cu trei ani decât Cica (aşa o alintă familia pe Florica Maria Coman). Sora lui şi-a ales profesia de medic la Sighetu Marmaţiei. A crescut împreună cu soţul său, Adrian, doi copii frumoşi şi cinstiţi (aşa cum a învăţat de la mama şi de la tatăl său): Tudor şi Andreea. Ica are mulţumirea că a reuşit să transmită mai departe respectul faţă de părinţi, care ar trebui să se găsească în fiecare familie.

 

Prima preocupare a lui Ducu a fost fotbalul
"Cum aţi putea voi bănui câte lumi mişună într-o rază de soare, câte lupte se dau într-o gaură de furnici, câte dureri ascunde o inimă de mamă trudită şi câte daruri se pot naşte într-un suflet de copil!", întreba retoric Panait Istrati. Florica Bertzi ascunde o inimă de mamă trudită, iar Ducu este suflet de copil matur în care s-au născut multe daruri din care reuşeşte să dea şi celorlalţi din jur prin muzica sa. "Prima preocupare a lui Ducu a fost fotbalul. Direct de la şcoală, îmbrăcat în uniformă, fugea să joace fotbal. "Fratele meu este un om bun, iubeşte foarte mult animalele - mărturiseşte Cica. Am avut tot timpul câini şi pisici pe care le îngrijeam... 

Ducu era foarte apropiat de mama, ca să nu zic că era mămos. Am avut o copilărie frumoasă. Citeam foarte mult amândoi. Ducu are simţul dreptăţii, nu-i place minciuna. Este calculat ca tata, care era profesor de matematică. Este foarte afectuos! A iubit-o foarte mult şi pe bunica.
Atunci când făceam câte o trăsnaie, mama ne mai bătea. Bunica ne sărea în ajutor. Aveam un vecin care era mai năzdrăvan şi mânca bătaie. Ducu îl compătimea, că el nu avea o bunică să-l apere...".

 

Pretinde să fie respectat
"Nu vă pot descrie bucuria pe care o simţeam atunci când vedeam că are succes! Mă bucuram, fiindcă-l vedeam că face ceea ce-i place - spune mama lui Ducu. Pe fiul meu îl caracterizează omenia şi corectitudinea. Pune totul la suflet. Mai rar întâlneşti un asemenea om. Ştie să fie şi soţ, şi tată, şi frate, şi fiu, şi prieten. Nu este ranchiunos, nu-i răzbunător, pretinde să fie respectat".