Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sînt momente cînd mă opresc din drum, şi mă gîndesc la ei, la toţi cei care au fost şi astăzi nu mai sînt…
Sînt momente cînd mă opresc din drum, şi mă gîndesc la ei, la toţi cei care au fost şi astăzi nu mai sînt…
Lucram de doi ani de zile în celebra echipă a regizorului
Alexandru Bocăneţ, la televiziune. O echipă, poate singura de asemenea calibru
din istoria de 50 de ani a TVR: Doina Levintza – scenografie, Oleg Danovski şi
Cornel Patrichi – coregrafie, Mircea Gherghinescu şi George Grigorescu –
imagine, Alexandra Dorobanţu – montaj, şi eu, Ovidiu Dumitru – scenarii şi
texte muzicale. La cîteva zile după noaptea de Revelion 1968, Bocăneţ îmi
telefonează să vin urgent la televiziune. L-am găsit în bar la o cafea. Lîngă
el, doi băieţi. Primul, mai zvăpăiat, se recomandă Florian Pittiş, zis Moţu,
iar al doilea, mai melancolic, se recomandă Dan Tufaru, zis Tufi!
TRIO. Aşa i-am
cunoscut pe cei doi protagonişti – trei de fapt, pentru că ulterior li s-a alăturat
şi Anda Călugăreanu, celebrul trio de interpreţi al nu mai puţin celebrului
serial “Profil pe 625 de linii”. Ideea a apărut în noaptea de Revelion, o
petrecere în care erau numai ei. Au hotărît pe loc să facă o emisiune împreună.
BUCURIE. Rareori
am întîlnit pe drumul meseriei mele un slujitor al Thaliei în care Dumnezeu să
fi investit cu atîta dărnicie, o asemenea cantitate de talent, cît a putut să-i
dăruiască lui Florian Pittiş. Şi comedie, şi dramă, şi tragedie, şi simţ
muzical, şi voce, şi pantomimă, toate oferite cu mărinimie din partea Celui de
Sus şi prin el, împărţite mai departe, publicului, cu o bucurie şi o
sinceritate demnă de mari actori. Dacă ne-am aminti numai de dialogul cu Toma
Caragiu, din acel “lung drum al zilei către noapte” şi poate că n-am avea
nevoie de alte exemple.
Echipa R3
Prieten, şef, model, om de cultură, actor, cîntăreţ, fan înfocat şi necondiţionat al Rapidului, un om plin de umor şi candoare, pe care îl preţuieşti atît şi pentru care cuvintele se dovedesc a fi prea sărace de sens. Cum să transpui toate aceastea în cuvinte, în semene de tipar măsurate? Pentru o piesă nouă, mergea pînă la capătul lumii şi înapoi, doar pentru a dărui şi altora valorile pe care le descoperea.
Rostul lui? Rostul nostru! Am venit aici ca să schimb ceva – şi a fost schimbare de proporţii, o lecţie, o alternativă la gazetăria tradiţională.
Dirijor – aşa îl numea jurnalista Oltea Suceveanu în 2000. Al nostru! Aveam nevoie de el! Idei, vreau idei – ne spunea mereu şi pocnea din degete ca un vrăjitor, ca şi cînd le vedea. Se amuza, se juca...
O poveste frumoasă, fără final, cu actori tineri, cu actori mai puţin tineri... Temelie solidă... Riscă-te! Dă un click! Noi sîntem aici! Este ca peştere lui Ali Baba – scria anul trecut, tot aici, în Jurnalul Naţional, colega noastră Silvana Chiujdea. Avea dreptate... Inspiraţie? Nonconformism? Entuziasm?
Totul? “Radio3net este cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viaţa mea...” (Madă Ion)
“A venit dintr-un
turneu din străinătate, cu un mormat de discuri rock de pretutindeni şi mi-a
spus: «Alege, şi fă-mi versuri în româneşte! Pentru Profil!». Pima pe care am
ales-o a fost frumoasa baladă a lui John şi Yoko. Pentru că rock-erii englezi
nu prea erau agreaţi de mai-marii de la cenzură, am «aranjat-o», aşa a apărut «Mi-am
dorit o maşin㻓
Ovidiu Dumitru
