x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Optimistul familiei

0
Autor: Dana Andronie Miron Manega 11 Ian 2010 - 00:00
Optimistul familiei


A fost "încheietorul de pluton" al unei familii cu patru fraţi: trei fete şi un băiat. Rodica, sora cea mare, îl evocă tandru, cu duioşie şi umor. Umorul este, se pare, o tradiţie în familia lor.



Rodica, sora mai mare a lui George Nicolescu, ar fi vrut să facă Filologia. Problemele cu dosarul (tatăl fusese "exploatator") au direcţionat-o în altă parte. A făcut ASE (ISE, cum se numea atunci) şi a ajuns să lucreze la un institut de foraj şi prospecţiuni geologice speciale. Este căsătorită şi are un băiat de 37 de ani, Gabriel Florin, căsătorit cu o slovacă.

"Părinţii noştri erau sănătoşi, frumoşi, muncitori şi isteţi - îşi începe ea evocarea. Prima am venit pe lume eu, cea mai mare, cea mai deşteaptă şi cea mai frumoasă - se alintă Rodica. Apoi Constanţa, Mariana şi George - mezinul. Când s-a născut el, a fost sărbătoare în familie. Şi pentru părinţi - mai ales pentru tata, care, normal, îşi dorea un băiat - şi pentru noi. Georgel era jucăria noastră... Când avea el vreo 6-7 luni, sora mamei noastre i-a adus o jucărie. Ea a observat atunci că George n-a dus-o la ochi, cum ar fi fost normal. N-a avut nici o reacţie. Şi atunci tanti i-a spus lu' mămica: «Lenuţo, copilul tău nu vede!»"... Atunci, toată familia s-a pus în mişcare. L-au dus cu trăsura la doctorul Lupuţiu, cel mai bun doctor din Ploieşti, apoi la doctoriţa Ficovschi, apoi la doctorul Vlad... În cele din urmă a ajuns la doctorul Arsenie, la Cluj, care l-a şi operat. Fără prea mari rezultate...

CEI PATRU BEATLES, DROGUL LUI
 Georgel era un copil bun, vesel, optimist şi neastâmpărat. Deşi avea probleme cu vederea, îi plăcea să se plimbe cu bicicleta. Şi chiar se plimba, aproape ca un văzător. Singurul băiat al familiei Nicolescu era şi vedeta neamului. A început să cânte de la 5 ani, iar la 6 avea deja un şlagăr - "Hai salcâm, salcâm de vară". "Alt mare succes a fost «Mexico, Mexico» pe care-l cântam la muzicuţă vărului meu care se afla la celălalt capăt al firului... Pe atunci, telefonul costa 25 de bani, puteai să vorbeşti neîncetat şi să cânţi nelimitat. Tot cam atunci am preluat de la sora mea Mariana cântecul «Rossignol» (Privighetoarea). Sora mea a avut un rol deosebit în educaţia mea muzicală, pentru că îmi aducea multe discuri pe care le împrumuta de la soţia doctorului Bogdan Marinescu."  

Când era în clasa a V-a, un profesor de muzică i-a furnizat următoarea informaţie preluată dintr-un "magazin" moscovit: "Beatles-ii sunt nişte vagabonzi care ar trebui raşi". "Din acea clipă m-am zbătut să-i prind la radio şi am reuşit să-i prind la un post turcesc. Cântau piesa «Roll Over Beethoven»... Perioada adolescenţei mele, cu visele şi neîmplinirile ei, a fost legănată de cântecele Beatles. Ei, puteai avea acces la droguri, pentru mine însă cei patru Beatles erau drogul meu"...

În perioada liceului, George Nicolescu şi-a făcut o trupă de mare succes, cu  turnee în comunele judeţului Cluj. "Dacă nu mă credeţi că aveam succes, am probe! - glumeşte artistul. Documentul 1: începe cu apelativul «Stimate tovarăş Georgel» şi se încheie cu «Salutări tovărăşeşti!». Documentul nr. 2: «Tu eşti un băiat simpatic, chiar foarte frumos. Păcat de tine că eşti orb! Dar nu-i nimic, vei înfrunta orice furtună!...». Păcat e că pe vremea aceea nu ştiam ce înseamnă cuvântul «furtună»".  

Citeşte mai multe despre:   george nicolescu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de