x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pianină, tonul!

0
Autor: Costin Anghel 05 Mai 2008 - 00:00

De pe băncile Conservatorului, a ajuns să sufle’n goarna tanchiştilor. Domnelor şi domnilor, ­Soldatul ­Pianina!

De pe băncile Conservatorului, a ajuns să sufle’n goarna tanchiştilor. Domnelor şi domnilor, ­Soldatul ­Pianina!

 

Zîmbind, cu amin­­­tirea re­ci­­talului dat de el, primul din Istoria Li­ceului de Mu­zi­că din Baia Mare, Grigore Leşe a dat admitere la Conser­vatorul din Cluj. Băiatul care horea prin toată Ţara Lăpu­şu­lui horile maramureşenilor ajunsese să dea admitere la fa­cultate din Bach, Mozart, din geniile muzicale universa­le. Un episod aproape boe­mic... numai că... facultatea lui Leşe a durat cam puţin...

 

SUPLIMENTAREA UITATĂ’N SERTAR. “La Conservator am dat ad­mi­tere, eram şi zece fagotişti pe un loc. Am fost admis al doilea la fagot. Era un singur loc, dar şi un obicei – se suplimen­tau locurile. La mine, suplimentarea nu a venit nici în ziua de azi. În luna noiembrie m-am trezit că trebuie să plec în armată. La Buziaş, la comandanţi de tancuri. Pentru mine nu s-a găsit nimeni care să zică: «Măi, ăsta nu e pentru armată, hai să facem ceva pentru el!» Nimeni nu s-a găsit. Eu m-am dus, mi-am făcut armata şi am şi învăţat din ea. Am învăţat să mă îmbrac, să mă dezbrac, să fiu disciplinat, să mătur, să-mi curăţ hainele... de toate!”.


SOLDATUL CU GOAR­NA. La unitate... un şef ştia un nume de instrument. Mai ştia şi că Leşe a făcut Liceul de Muzică. Deci... “Soldat Leşe! Ţie o să-ţi zicem «Pianina» şi tu o să dai tonul la pluton!”. Aşa suna probabil anunţul de botez al răcanului Leşe. “Trebuia să dau to­nul, altfel ne punea la instruc­ţie. Ce însemna să dau tonul? Să dau tonalitatea potrivită, să poată cînta toţi!”. Şi... vă daţi seama, tonalitate le trebuia unor bieţi soldaţi cu 4-6 clase. “La tancuri m-au tri­mis ei. Trebuia să fii isteţ. Ori eu aveam liceul făcut, cred că eram singurul din unitate cu liceu”, povesteşte Leşe. Cînd nu dădea tonul, trebuia să su­fle goarna. “Domne, eu nu am făcut instrumente cu muştiuc, am făcut fagot. Nu contează! Pentru ei nu conta asta. Ei considerau că nu vreau să fac ce îmi cer ei. Culcat! La stînga! La dreapta! Acum suflă! Am avut din astea...”


DE GARDĂ ŢĂRII. În armată nu mai conta pentru nimeni că Leşe avea Liceul de Muzică, că reuşise să intre la Conservator, că vocea mi­nu­nată îl recomanda pentru scenă, pentru spectacole... pentru alinat sufletul oamenilor cu horea magică lăpu­şenească. Soldatul Pianina trebuia să facă de gardă... ţării, în unitatea lui de tancuri de la Buziaş. Alegerea gărzilor, a plantoanelor nu era chiar punctul forte al răcanului Leşe. “Îmi ziceau: Schimburile unu şi trei sînt ocupate, pe care-l alegi? Şi eu trebuia să spun doi”. De ce insistau atît de tare să preia Leşe schimbul doi? “Era cel mai greu. Trebuia să te culci, să te dezbraci. Să te trezeşti, să te îmbraci, să te duci planton la schimbul doi, să vii înapoi să te dezbraci, să te culci, iar apoi iar să te scoli, să te duci. Începea la unu noaptea. Dar eu la zece trebuia să mă culc. Se dădea stinge­rea. Şi nu puteam să mă culc îmbrăcat că mă ve­rificau!”. Cu toate acestea, Leşe ştia că odată ajuns din nou civil, drumul muzicii i se va deschide iar. Drept urmare, încerca să nu-şi iasă din mînă. “Eu în aceste condiţii şuieram, fluie­ram concertele, piesele pentru fagot pe care le în­văţasem la Liceul de Mu­zică”. După un an şi patru luni, tanchis­tul ­Pianina a terminat armata...

Citeşte mai multe despre:   lese,   grigore leşe 5 mai 2008

Serviciul de email marketing furnizat de