Casă văduvă şi tristă

Plecarea la Pererîta, în satul de baştină al lui Grigore Vieru, am planificat-o cu câteva zile după întâlnirea cu soţia poetului, Raisa. "Vă rog să cereţi cheia de la nepoata lui şi să intraţi în Casa Mare. Acolo o să vedeţi cât de frumos ştia să zugrăvească mama Eudochia."

De la Chişinău până la Pererîta sunt aproape 300 de kilometri. Ca să ajun­gem în sat a trebuit să mer­gem cu maşina pe un drum inundat de multă vreme de apele unui iaz din apropiere. "Mergi cât mai pe dreapta şi s-ar putea să ieşi", ne-a sfătuit Petrică - un localnic care îşi spăla maşina în iaz.

În sfârşit am ajuns... Chiar dacă mulţi tineri au plecat din sat, în special, la muncă în Franţa, localitatea arată, comparativ cu altele, bine. Case mari, zugrăvite frumos, iar fântânile îngrijite, vorba sătenilor, "ca pe vremea lui Brejnev" - adică cu multă responsabilitate, acurateţe şi gust. De faptul că la Pererîta locuiesc nişte oameni deosebiţi ne-am convins chiar de la intrarea în sat. "Dacă vreţi, vă însoţesc, ca să nu vă rătăciţi cumva", ne-a spus un sătean pe care îl întrebasem cum o găsim pe verişoara lui Grigore Vieru, Lucica.

IARBĂ. Victor şi Lucica Ciutac locuiesc chiar lângă cimitir. Când am anunţat-o că am ajuns în sat, doamna a ieşit într-un suflet la poartă, ca să nu ne facă să o aşteptăm prea mult. Am mers împreună pe jos până la cimitir, la mormântul Eudochiei Vieru. "Nu demult, Grigore a instalat aici, alături de mama sa, această piatră pe care şi-a scris numele şi anul naşterii 1935. Voia să fie înmormântat lângă ea", ne-a spus doamna Lucica. Mai jos, mesajul aproape acoperit de muşchiul verde, crescut pe piatră: "Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi". Doamna îşi aminteşte de dimineaţa în care a aflat vestea despre moartea poetului şi începe a plânge: "Toate microbuzele din satele vecine treceau pe aici şi se opreau. Oamenii coborau şi depuneau flori. Am pierdut un suflet bun! Îmi era ca un tată. Vorbeam des cu el la telefon. A stat la noi câteva zile mai demult şi ne-a promis că va veni anul acesta pe la Paşte, când va fi mai cald. Acuma pe care drum sau cărare să-l aştept? La ce număr de telefon să sun ca să-i aud vocea?".

Apoi, doamna Lucica ne-a invitat la ea acasă să ne arate ilustrata pe care i-a trimis-o familia Vieru anul trecut cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Stă la loc de cinste alături de o poză a poetului. Verişoara poetului îşi aminteşte cu nostalgie de zilele când Grigore Vieru stătea la ei: "Într-o dimineaţă s-a trezit cam târzior. Mă vede pe-afară şi îmi zice: «Vai, Lucico, aşa e linişte la tine! Am dormit ca în sânul lui Dumnezeu!». Îi plăcea să se joace cu Liviu, băiatul nostru. Odată, în timp ce se jucau, i-a compus din mers o poezie: «Tic-tac, tic-tac,/ Eu sunt Livişor Ciutac/ Când se scoală Livişor/ Nu-i pornit nici un tractor». De fapt, pe băiat l-am numit Liviu în cinstea lui Liviu Damian, care se ataşase de el după ce venise cu Grigore pe la noi. Grigore a adus mulţi oameni de valoare în casa noastră. Au stat peste noapte la noi şi Ion Aldea Teodorovici, şi Ion Vatamanu". Soţul Lucicăi, Victor Ciutac, ştie doar din auzite despre duşmanii lui Grigore Vieru. "Am auzit că a scris cineva într-un ziar de-a lui Roşca ceva de rău despre el. Eu îi spuneam să nu ia la inimă, pentru că vor să-i facă rău, dar el suferea. Atunci a suportat primul infarct... Am tăiat nişte iepuri şi i-am trimis, pentru că nu avea voie să mănânce altfel de carne."

PĂRĂSITĂ. Casa în care a copilărit Grigore Vieru este abandonată. Hoţii au furat poarta, iar gardul l-au dărâmat şi au făcut iarna focul cu el în sobe. Sveta, nepoata poetului căreia i-a încredinţat cheile de la casă, a dărâmat soba, dar în rest a rămas totul aşa cum a zugrăvit mama Eudochia. "Vom restabili totul cum era. Îmi amintesc foarte bine. Am crescut pe cuptorul acesta", a spus doamna Lucica. "Un jurnalist de la Chişinău ne-a promis că va avea grijă să schimbe acoperişul aşa cum era pe vremuri - din şindrilă." Pe dinăuntru casa este goală. Nu mai e nici masa la care poetul a scris primele sale versuri. Au rămas doar un dulap şi un blidar în care mama Eudochia ţinea vasele.

Consătenii poetului au rămas neîmpăcaţi, pentru că nu şi-au putut lua rămas bun de la el. "Dacă îl aduceau aici măcar pentru două ore să ne luăm rămas bun... Au venit copiii din satele vecine cu flori ca să-l petreacă. În ziua înmormân­tării toată lumea a urmărit ceremonia la telvizor.

Muzeu

"El nu a fost numai al nostru! A fost al tuturor. A fost iubit la fel de mult şi la Chişinău, şi la noi, la Pererîta, şi în toată ţara. Nu suntem supăraţi, dar am vrut ca dorinţa lui de a fi înmormântat alături de mama lui să se împlinească. Am auzit că o vor lua şi pe ea de aici. Nu ştiu ce zice Biserica despre asta", ni s-a confesat moş Grişa de la marginea satului.

Primarul satului Pererîta, Victoria Migalcea, ne-a spus că gimnaziul din sat va fi numit "Grigore Vieru". Respectul pentru creaţia poetului a determinat-o pe doamna primar să dea continuitate versului "Nu am, moarte, cu tine nimic": "Ce-aş avea cu tine, moarte?/ Eşti în trecere pe când/ Eu cu marea mea de versuri/ Rămân veşnic pe pământ".

Victoria Migalcea ne-a spus că pe lângă Casa Muzeu "Grigore Vieru", în sat va fi instalat un bust al poetului.