Castelul din parc

Minisong-ul nu era de-ajuns. A vrut să facă şi-un castel pentru cei mici.

Minisong-ul nu era de-ajuns. A vrut să facă şi-un castel pentru cei mici.

Nimic nu era prea mult sau prea bun cănd venea vorba de copii. Intr-un cartier cu mulţi pitici, cum era Drumul Taberei, Ioan Luchian Mihalea, prin firma sa, Bazart SRL, a vrut să amenajeze un castel construit in jurul unei scene din Parcul Moghioroş. A contactat un om de specialitate, care i-a desenat palatul. Apoi a trimis o adresă către Consiliul Local Sector 6, in care işi exprima intenţia: "Folosinţa scenei situate in incinta Parcului Drumul Taberei şi a locului de joacă din adiacenţă, in vederea desfăşurării unei activităţi cultural educative destinate copiilor, respectiv educaţie muzicală, noţiuni de informatică, desene animate, precum şi amenajarea unei minigrădini zoo". Toate - activităţi non-profit. La 20 octombrie 1993, Consiliul ii răspunde afirmativ, cerănd un proiect detaliat in vederea eliberării autorizaţiei de construcţie. Castelul a rămas, insă, doar un vis pe hărtie.

N-a vrut să plece din ţară

După Revoluţie, Ioan Luchian Mihalea a fost şi profesor la Hyperion. Cu un an inainte de a muri, a jucat la Savoy in musicalul "Are tata fată mare". Il lua mereu pe Ionuţ la repetiţii. Şi-ar fi dorit să dirijeze corul Operei. "S-a pregătit intens pentru asta, dar n-a mai avut timp. N-a vrut să plece din ţară, deşi a avut ocazia să rămănă in America. Şi-a dat seama că imaginea lui din Romănia n-ar putea să şi-o construiască in altă ţară. A căutat mereu perfecţiunea", mărturiseşte Adina Mihalea.Â

Nu şi-ar fi obligat fiul să facă muzică

Din şcoala generală, Ioan Luchian Mihalea a fost in cor. In 1971 a intrat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu", la Pedagogie. Voia să intre la secţia fagot, dar a avut un accident la mănă şi n-a mai putut să-şi indeplinească visul. Ii plăcea să interpreteze şansonete, dar a fost nevoit s-o lase mai uşor cu căntatul. A avut probleme grave cu gătul. Timp de o lună n-a putut să vorbească.

Oanţă nu şi-ar fi obligat fiul să facă muzică, deşi muzica era viaţa lui. "Ionuţ a făcut şase ani de pian, dar muzica nu a fost o chemare pentru el. Iubeşte mai mult calculatoarele. Cănd mi-am dat seama că nu vrea să facă muzică, mi-am adus aminte de cuvintele lui Oanţă, care-mi spunea că nu trebuie să-l obligăm pe Ionuţ, ci să-l lăsăm să facă ce vrea, ce simte el", spune mama.

In ziua in care a devenit tătic, Mihalea plăngea de fericire. Cănd a aflat, a venit ca o furtună la spital. "Am născut foarte repede, deşi aveam 34 de ani. Şi-a pus măinile la ochi, ii dăduseră lacrimile. Il adora pe Ionuţ. Il ridicase pe un piedestal", dezvăluie

Adina Mihalea.

Convingea directori

A căştigat publicul de toate vărstele, l-a sedus, l-a fermecat, oferindu-i un program vesel, antrenant, uneori interactiv, performanţe interpretative de cea mai bună calitate din repertoriul clasic sau modern.

Ştia să conducă cu mănă de fier "mulţimea coriştilor studenţi" sau pe cea a "prichindeilor". Telefona, convingea, antrena directori de fabrici de pantofi, de confecţii, să facă numai costumaşe originale pentru copiii Minisong-ului sau cămăşi colorate asortate pentru blugii studenţilor lui. Nici tu urmă de maşini fiţoase, concedii in insule exotice, deşi poate şi le-ar fi dorit! (Ioana Bogdan)