x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Julio Iglesias Invingătorul

Invingătorul

30 Iul 2007   •   00:00

Pasiune, talent, hazard… Ce ar defini mai bine drumul vieţii lui?Dacă am spune pasiune, n-am greşi. Pentru că o carieră ca a lui nu se clădeşte decăt cu o muncă titanică, dublată de pasiunea de a cănta şi de a trăi. Dar ce-ar fi munca şi pasiunea fără talent cănd e vorba despre artă? Şi cum poţi să devii unul dintre cei mai mari căntăreţi ai lumii, din fost/viitor mare fotbalist, dacă nu pui totul pe seama hazardului?

Pasiune, talent, hazard… Ce ar defini mai bine drumul vieţii lui?

Dacă am spune pasiune, n-am greşi. Pentru că o carieră ca a lui nu se clădeşte decăt cu o muncă titanică, dublată de pasiunea de a cănta şi de a trăi. Dar ce-ar fi munca şi pasiunea fără talent cănd e vorba despre artă? Şi cum poţi să devii unul dintre cei mai mari căntăreţi ai lumii, din fost/viitor mare fotbalist, dacă nu pui totul pe seama hazardului?

CĂNTĂREŢ? NICIODATĂ! Da, in adolescenţă, Julio a fost portarul faimoasei echipe de fotbal Real Madrid, la juniori. Se spune că avea mari şanse să ajungă jucător profesionist, chiar dacă la orele de antrenament nu era totdeauna prezent, frecventănd in paralel cursurile de Drept ale Universităţii Complutense din Madrid.

Dar, cu o zi inainte de a implini 20 de ani, s-a intămplat ceva ce avea să-i schimbe viaţa. Se spune că in preajma zilei de naştere, astrele şi legile scrise şi nescrise ale Universului işi dau măna pentru a implini destinul. La 22 septembrie 1963, o petrecere intre prieteni, o cursă in viteză cu maşina la ora 2:00 dimineaţa şi… in urma accidentului, Julio rămăne semiparalizat aproape doi ani. Aşadar, adio plimbări şi antrenamente… De fotbal profesionist nici nu mai putea fi vorba, medicii fiind extrem de rezervaţi in ceea ce priveşte capacitatea lui Julio de a merge din nou. Dar Dumnezeu cu-o mănă-ţi ia, cu alta-ţi dă… Un infirmier care-l ingrijea i-a dăruit o chitară. Julio işi petrecea tot timpul ascultănd muzică la radio, scriind poezii. Incet-incet, versurilor triste, romantice, despre misiunea oamenilor pe Pămănt le-a compus melodii. Niciodată nu se găndise că o să ajungă căntăreţ…

SCHIMBARE DE MACAZ. Pentru recuperare n-au fost de ajuns doar nemărginita lui poftă de viaţă şi teama cumplită de a nu rămăne ţintuit la pat. Tatăl lui, un medic ginecolog renumit, şi-a intrerupt activitatea mai bine de un an pentru a-şi susţine fiul. Şi miracolul s-a produs! Pe lăngă că a reuşit din nou să păşească, atunci cănd nimeni nu se mai aştepta, traiectoria destinului s-a schimbat - din nou! - la 180 de grade. Intr-una dintre călătoriile in străinătate, făcute in vederea recuperării, o cunoaşte pe aceea care-i devine iubită şi pentru care compune unul dintre cele mai cunoscute şi premiate căntece ale sale: Gwendolyne. Urmează un succes fulminant cu "La vida sigue igual" (Viaţa merge inainte), titlul melodiei inspirănd şi un film omonim, al cărui protagonist a fost. In 1969, tănărul Iglesias participă la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov, unde interpretează - in romănă! - piesa lui Aurel Manolache "Ale tale". Şi de-atunci a inceput o curbă ascendentă a carierei sale. A editat enorm de multe albume, a susţinut concerte şi turnee incununate de succes, a primit premii care mai de care mai valoroase, a fost invitat in nenumătate showuri de televiziune. Era iubit, adulat, idolatrizat. Incepuse să fie perceput "fenomenul" Iglesias.

PASIUNEA. Vocea lui caldă, ceva intre Aznavour şi Engelbert Humperdinck, dar pe care oricum n-aveai cum s-o confunzi cu a altora, n-a lăsat indiferent pe nimeni. In anii ’70-’80, realizatorul tv Tudor Vornicu - un fan declarat al lui Iglesias - mai strecura, in limita posibili-tăţilor, in emisiunea "La sfărşit de săptămănă" căte-o melodie, două cu starul iberic. Pe-atunci, subsemnata, posesoare a unui casetofon Unitra, era foarte amărătă că radioul Selena, de pe care "trăgea" muzică, nu dădea atăt de des pe căt işi dorea ea melodii cu cel pe care i-l "băgase pe sub piele" Tudor Vornicu.

Aşa a-nceput, in ceea ce mă priveşte, pasiunea mea pentru muzica lui şi pentru limba spaniolă: cu foi smulse din reviste străine in care apărea el, cu implorarea cunoştinţelor care ajungeau "pe-afară" să-mi aducă şi mie o casetă cu el, o poză, o copertă de LP măcar… Cred că mulţi se vor recunoaşte in descrierea de mai sus, chiar dacă datele problemei sunt diferite.

Vă oferim, o dată cu această Ediţie de Colecţie dedicată ultimului romantic autentic, albumul "America", scos in 1976. Un remember al unora dintre cele mai indrăgite piese ale sale, printre care: Historia de un amor, Ay, ay, ay, Guantanamera, Mañana de carnaval, Vaya con Dios…

"Prefer femeia inteligentă, dar tandră. Nu-mi place deloc cealaltă, inteligentă, dar dură. Şi nici femeia atotputernică nu este modelul meu in dragoste"

Julio Iglesias

×
Subiecte în articol: julio iglesias 30 iulie 2007