Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ştiai şi tu balada cutare. Dar el, Mihai zis Lache, îţi arăta că întotdeauna e loc de mai bine. Că versurile sunt făcute să fie schimbate.
A intrat în Tratatul Literaturii Române ca Rapsod Popular. Mihai Constantin i-a uimit pe toţi cei care l-au cunoscut. Păcat că au fost prea puţini. Păcat că nu a fost apreciat la adevărata lui valoare. Pentru că, în fapt, renumele lui nu a trecut de Dolj, foarte puţini oameni au ştiut de el în afara judeţului şi chiar şi mai puţini şi-au dat interesul de a-l face mare... aşa cum merita.
Atenţie la neatenţie. Lache Găzaru era incontestabil vedeta desenilor. Toţi îl apreciau, dar îl ştiau... să zicem “de frică”. Dar era o frică... veselă! Să vedeţi de ce.
“Era un foarte bun inventator al cuvintelor. Dacă mergea la o nuntă şi i se părea că ceva e nelalocul lui, după o perioadă de timp, naşul sau naşa respectivă apăreau în alt cântec, altă variantă decât cea existentă. De exemplu, s-a dus la o nuntă şi, cum era obiceiul atunci la ţară, naşa era încheiată cu un ac de siguranţă la gât. Asta era, cred, prin ’56-’57 şi a început la nunta următoare, când s-a dus, a şi pus-o în cântec: «Naşa noastră democrată/ cu acul închiotorată (...)». În felul ăsta îşi crea singur versurile”, povesteşte Marian Oprişan, profesor de istorie în comună.
Citește pe Antena3.ro
Amintiri din tinereţe. Profesorul Oprişan are grija ca Lache Găzaru să nu dispară din memoria desenilor, în special din amintirea tinerilor, cei pe care dânsul îi educă. La şcoală le vorbeşte despre el. Are şi de ce. L-a cunoscut, s-a desfătat, ascultându-l.
“Mie la nuntă nu mi-a cântat, dar am fost la alte nunţi şi am făcut şi chefuri în tinereţe cu el. În tinereţe şi cu el, şi cu fiu’su. Ţinea la glume, la tot felul de glume cu tineretul, la un moment dat îi lua la mişto de nu se vedeau ăştia unul cu altul.” Să-i faci glume era un lucru... riscant... Sigur îţi făcea şi el altele, chiar mai bune. Dom’ profesor ştie. “Cum erau Sărindarele toamna, se duceau ăştia tineri la el şi-l chemau şi a doua zi, iar el le zicea: «Păi, ce mă, eu nu ştiu să viu, eu stau cu voi de-o săptămână, că doar vă cunosc, cine sunteţi, ai cui sunteţi». Într-o dimineaţă, s-au pomenit cu el: «Staţi, că vă fac şi eu vouă», la vecinii mei ăştia din colţ.” Povesteau cum “a venit Tata Lache şi nu ne-a lăsat să ne culcăm. Petrecusem până pe la 4-5. Tata Lache s-a făcut că pleacă, dar decât s-a dus până după colţ şi s-a întors, şi la fiecare dădea marşul cu vioara. Păi, nu am petrecut până acum, Tata Lache? «Nu vă cunosc, ai cui sunteţi voi?» Eu sunt a lu’ cutare. «Nu te cunosc. Eu am cântare aici la colţul ăsta, haideţi la Sărindare!» Şi i-a luat pe toţi Tata Lache şi i-a plimbat prin tot satul în băşcălie, că nu l-au lăsat să se ducă acasă.”
