Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Coregraful Marian Barbu a fost colaborator şi prieten apropiat cu Liviu Vasilică. Se ştiau de copii, dar abia după anii ’90 colaborarea i-a apropiat şi prietenia lor a înflorit. “De când îl ştiu eu pe Liviu Vasilică?!
Coregraful Marian Barbu a fost colaborator şi prieten apropiat cu Liviu Vasilică. Se ştiau de copii, dar abia după anii ’90 colaborarea i-a apropiat şi prietenia lor a înflorit. “De când îl ştiu eu pe Liviu Vasilică?! Păi, ne ştim de copii, dar abia după Revoluţie am colaborat mai des, iar noi am devenit prieteni. Născut pe meleaguri teleormănene, încă din copilărie lui Liviu îi plăcea să asculte lăutarii din sat. Avea o dragoste imensă pentru cântul popular şi tradiţia autentică românească. El era cu ansamblul de la sindicate, cu care a rămas mult timp, Alunelul, iar coregrafiile de acolo sunt făcute de mine. Am colaborat foarte mult la nenumărate spectacole. Dar un lucru care a rămas după el, şi va rămâne şi după ce plec eu, este faptul că am fost în Colţeşti, satul meu, şi împreună am cules toate jocurile populare cu instrumentişti de la el de la ansamblu. Am încropit o casetă audio pentru care tot el a făcut rost de bani şi cred că pe acea casetă sunt prinse cam 30 de jocuri din Teleorman. Eu demult am simţit că numele lui Liviu Vasilică era corespondentul Teleormanului”, ne-a spus Marian Barbu.
Din bătrâni. “Liviu ştia că eu am plecat din Colţeşti la 14 ani, iar când el a ajuns director la ansamblu m-a chemat ca să fac coregrafiile. Alături de Liviu Vasilică am avut şansa să reconstitui aceste jocuri de la Colţeşti printre care Hora, Cârligul, Brâul, nu le mai înşir aici, că sunt multe şi sunt bucuros. Pentru mine Liviu a însemnat arta completă. El discuta numai despre costum. Spunea mereu: «Am mai găsit ceva extraordinar, cămăşi pe la babele mele, nu ştiu de prin ce sat». Avea o colecţie impresionantă de costume, unele de o sută de ani. Asta a fost viaţa noastră cât a trăit el. Tot ce pot să spun este că se ocupa de costumele ansamblului, băieţii aveau pe ei costume de o sută de ani. Când l-am pierdut pe Liviu, am rezistat cât a fost să duc coroana de flori. Când am pus mâna pe coşciug şi m-am uitat la el, m-a bufnit sângele pentru prima dată în viaţa mea. Am ieşit repede, vă daţi seama la ce presiune m-am supus. Nu l-am mai văzut de când s-a dus în spital”, a încheiat coregraful Marian Barbu.
Citește pe Antena3.ro
