Nessun Dorma!

6 septembrie 2007, ora 8:10. Cea mai bună prietenă mă trezeşte din somn cu un mesaj care suna aşa: "A murit Pavarotti!". Cum, şi Pavarotti? După Adrian Pintea şi Moţu Pittiş? Toţi trei anul ăsta? Toţi trei cu "blestemata" literă P, cum remarca cineva de pe-un forum… Toţi trei in zodia Balanţei… Toţi trei risipitori de bucurii şi frumuseţi… Pavarotti a căntat de mii de ori in finalul ariei pe care el a făcut-o celebră: "All alba vincero!" (Voi invinge in zori!). Crudă ironie a sorţii: o boală perversă şi parşivă - aşa cum el nu era - l-.a invins in zori. Iar lumea şi-a amintit de el abia după ce-a aflat c-a murit. Toţi l-au recunoscut drept un mare prieten. Cel mai mare tenor. Un suflet caritabil. O fire sociabilă şi copilăroasă, dotată cu multă modestie şi cu un simţ al umorului mai rar intălnit. Cu autoironie chiar. O vedetă adevărată. Un OM. Abia după ce-a murit… De ce oare ne aducem aminte de cei care ne inseninează viaţa şi ne fac fericiţi abia după ce nu mai sunt? E chiar aşa de greu să-i spunem cuiva, privindu-l in ochi, căt de mult inseamnă pentru noi? Nu-mi propun să fac analiză de text, nici să scot la iveală inţelesuri absconse ale indemnului "Nessun dorma!" (Nimeni să nu doarmă!). Dar timpul nu mai are răbdare, iar noi adormim cănd cei dragi sunt chemaţi in altă lume. Azi, 1 octombrie, ajung la Roma. Ghiciţi care e prima destinaţie? Vaticanul - nu. Fontana di Trevi - nu. Le Terme di Caracalla - da! Merg acolo, să-i sărut urmele paşilor aceluia care a trecut pe-acolo şi a căntat ca nimeni altul

Nessun Dorma!