Braţ la braţ cu modestia

Elena Manole, sora cunoscutului cântăreţ Luigi Ionescu, ne-a împărtăşit cu emoţie din amintirile sale. Cunoşteam numele şi aflasem că locuieşte vizavi de Teatrul de Revistă. Aşa că am căutat imediat în cartea de telefoane, în speranţa că vom descoperi pe cineva din familia lui Luigi Ionescu. Soarta ne-a surâs, la telefon am descoperit o voce liniştită, calmă şi fericită să vorbească despre cel care a fost fratele ei, Luigi Ionescu.

O doamnă adevărată, Elena Manole ne-a spus: "Pe fratele meu îl chema de fapt Ludovic. Mama era din Ardeal, din judeţul Covasna, şi în condiţiile astea i-a pus un nume mai ardelenesc aşa. Mama cunoştea limba maghiară, nu asta este important. Luigi s-a născut în 1927 în Bacău, bunicii erau din Sascut, nu noi. Am locuit în vilele Fabricii Letea. Acolo am copilărit noi, tata lucra la fabrică, mama era casnică. Am fost trei fraţi. Diferenţa dintre mine şi fratele meu era de doi ani, şi după mine am mai avut o soră la diferenţă de un an. Toţi trei copiii am fost crescuţi într-o familie şi într-o armonie deplină. Tata ne-a dat educaţia, mama s-a ocupat de gospodărie, bineînţeles că ne permiteam să avem şi femeie două-trei zile pe săptămână, pe vremea aceea era ieftină o femeie. Altfel nu făcea mama faţă la trei copii", spune Elena Manole.

ÎN COR. "Eram toţi trei în liceu şi ţin minte că fratele meu a fost cooptat într-un cor al elevilor şi studenţilor pe vremea aceea ca solist şi mergea cu corul prin diferite localităţi, Arlu se numea. În paralel, pentru că l-a descoperit profesorul Hasler că are o voce excepţională, lua lecţii de muzică cu doamna profesoară Donceanu, mama Feliciei Donceanu, care este compozitoare. Mi-aş dori să dau de această compozitoare, din respect pentru mama dumneaei, care s-a ocupat foarte mult de fratele meu. Luigi a luat mult timp lecţii de pian de la doamna Donceanu şi prin intermediul dumneaei, care era căsătorită cu directorul teatrului, Luigi a jucat într-o piesă, «Omul care a văzut moartea»... Era superb Luigi, frumos, cu părul ondulat, eram elevă de liceu atunci. Pe parcurs, prin nişte relaţii, a ajuns la Bucureşti ca să-şi perfecţioneze vocea şi s-a încadrat la Opertă, în cor, şi a jucat în «Pericola», cu Constantin Pârâu, cu care a şi locuit într-o cameră, nu ştiu, prin spatele Operetei. Atunci, din banii pe care îi lua, mă rog, şi părinţii mei îi trimiteau, mai lua lecţii de canto. În ’50, cam aşa ceva, s-a dat un concurs la Teatrul «Constantin Tănase», şi din câţi concurenţi au fost el a fost singurul care a reuşit, şi astfel de la Operetă s-a transferat la Teatrul «Constantin Tănase», de unde a şi ieşit
la pensie."

Talent. "Şi-a dorit foarte mult, a iubit această meserie, ce să vă spun, pasionat de mic copil. Când era mic, noi aveam la vilele fabricii camere foarte mari şi o pivniţă mare. Avea vreo 7 ani, eu 5, şi acolo, pe rafturi, luase nişte sticle, le-a umplut cu apă de la plin la gol şi invers. Lega la un capăt de sfoară o furculiţă şi la celălalt o lingură şi ni le punea nouă, mie şi surorii mele, la ureche, iar el trecea cu furculiţa peste sticle ca şi cum era un clinchet. Incredibil. La bucătărie aveam o plită cu o vergea, aveam o plită mare, şi tot aşa, iarna, când stăteam mai mult în casă, lega sfori de cuie, de tot felul de... şi fiecare metal pe care îl trecea pe lângă vergeaua aia dădea altă rezonanţă, fantastic. Eram mai mică decât el şi îmi spunea: Vezi, acum ai senzaţia că sunt clopotele bisericii, acum că e un clinchet de la ceasuri."

MULTE MELODII FRUMOASE. "Tata avea un frate, nu avea copii, locuia foarte aproape de noi, iar soţia lui lua lecţii de pian. Când mergea fratele meu în vizită la ei, mătuşii mele îi lua o oră să interpreteze o partitură,  el o descifra în câteva minute. Talentul lui a fost de mic copil şi şi-a dorit să facă muzică. Când fratele meu era la Operetă, noi nu mai locuiam în Bacău, ne-am mutat la Bucureşti, pe Doctor Marcovici nr. 9, unde este bustul lui Victor Eftimiu, acolo am locuit cu părinţii mei cât Luigi a fost în corul Operetei. Am fiică, ginere şi nepoţi, ei sunt tot ce mi-a rămas. Aş dori, dacă se poate, mi-ar plăcea să asculte lumea toate melodiile pe care le-a lăsat el. Sunt multe, «Turturele», «Apare luna», «Te caut», «Mâinile tale», sunt foarte multe... M-am interesat şi mi s-a spus că unele au dispărut la revoluţie. Pe vremea aceea nu erau aşa de mulţi cântăreţi, de aceea el era apreciat, nu era aşa o concurenţă ca acum. M-a impresionat în mod plăcut Florin Piersic, care a vorbit frumos despre Luigi şi a spus: «Când apărea pe scenă ca un trubadur îţi făcea plăcere să vezi aşa o prestanţă». Chiar cu Alexandru Arşinel şi cu Stela Popescu a colaborat excelent la Teatrul «Constantin Tănase»".

FRAŢI ADEVĂRAŢI. "Fratele meu era un suflet mare, era foarte blând, era bun, milos, iubea copiii, la fel ca mine. Avea, de asemenea, o dorinţă să cânte, dacă mergea undeva nu mergea pentru bani, făcea totul din pasiune. Înainte cu o jumătate de oră de a începe spectacolul era prezent, pentru că nu voia să dea emoţii colegilor că nu ajunge la timp.

De mic copil s-a trezit în el acest talent. A fost descoperit în liceu, e adevărat, a fost ajutat de doamna profesoară Donceanu, o frumuseţe de profesoară, de familie pe parcurs, dar şi-a împlinit visul. A dispărut prea repede. La 67 de ani, la 4 octombrie 1994. În 1992 a fost în America. A avut mare succes. Gigi Marga şi Lucky Marinescu vă pot povesti mai multe. Lucky l-a ajutat atât de mult, că atunci când a venit din America mi-a spus: «Am trăit ca fraţi adevăraţi».

E adevărat că a fost operat şi a rămas fără un plămân, dacă vorbeaţi cu profesorul Iliescu, profesor doctor cardiolog, iar fiica lui cunoştea foarte bine situaţia lui Luigi, era pasionată de muzică, orice disc al lui care apărea îl cumpăra şi-l punea în biblioteca tatălui. Acesta a avut un simpozion pe teme de cardiologie şi, ca să exemplifice, i-a invitat la Teatrul «Tănase», unde a demonstrat tuturor că Luigi, care a fost operat în 1967, cântă cu un plămân. Şi ce volum avea! Au rămas plăcut impresionaţi toţi acei profesori din străinătate.

Relaţia dintre cumnata mea şi fratele meu a fost extraordinară, un cuplu foarte bine armonizat, dar s-a datorat în cea mai mare parte cumnatei mele. Foarte înţeleaptă, înţelegătoare, a ştiut să accepte faptul că el primea telefoane, cadouri, ce să mai... Pe vremea aceea v-am spus era ceva deosebit. Nu că este fratele meu, dar, vă spun, era şi foarte frumos. Foarte demn a trăit Luigi, şi-a respectat soţia, era o armonie la ei. A avut o căsnicie foarte frumoasă cu Emilia, dar meritul era al ei, că nu lua în seamă tot ce se spunea, nu făceau discuţii în familie, iar faptul că nu a fost diferenţă de vârstă între el şi ea a contat mult. S-au cunoscut şi a venit acasă şi ne-a spus că se căsătoreşte. Locuiam aici, în Bucureşti, iar părinţii mei nu s-au opus niciodată. Avea deja 25 de ani, înainte de a da examen la «Constantin Tănase», au avut doi copii, Dan şi Cătălin. Cătălin era mai ataşat de părinţi, Dan, aşa, mai boem."

DARUL. "Mă mir când aud astăzi de atâtea familii cu probleme, fratele meu o dată nu a ridicat mâna asupra mea, mă proteja. Pe vremuri, la Fabrica Letea se făcea un brad imens. Celor săraci li se dădeau haine precum şi jucării. Eu aveam 2 ani, iar el 4 ani şi jumătate, s-a dus la brad şi i s-a dat o jucărie, iar el a spus: «Nu plec până nu îmi daţi păpuşa». A fost întrebat de ce, iar el a spus că are o soră mai mică acasă. Şi i-au dat păpuşa. Pe vremea aceea nu era ca acum să se calculeze, venea copilul şi ştiau din ce familie este şi se orientau pe loc.

ARMONIE. Aşa a fost toată viaţa. Dacă ştia că pe la teatru sunt oameni mai necăjiţi, lua haine de acasă şi le ducea. A fost foarte bun la suflet. Şi noi faţă de el ne-am sprijinit reciproc. Ne-am iubit mult între noi, sora mea s-a prăpădit repede de la ceva banal, dar a fost armonie. Ne-am iubit. Sora mea era Marcela Lungeanu. În curând fac 80 de ani şi dacă au intervenit ceva inadvertenţe în discuţie să daţi vina pe vârstă", a încheiat Elena Manole.

TATĂ PERFECT
Cătălin Ionescu, fiul cel mic al lui Luigi Ionescu, a preluat de la tatăl său ura împotriva sistemului comunist. "A fost extraordinar ca tată, m-am înţeles perfect cu el şi cu mama la fel. Avea spectacol în fiecare seară de la 19:00. Îmi plăcea să merg cu el. Venea lumea foarte des atunci la teatru. Mergea mereu în turnee. Din România nu-mi aducea nimic dar din străinătate îmi aducea mereu blugi şi adidaşi, casetofoane, videouri. Tata nu mi-a povestit niciodată cum s-a cunoscut cu mama. Era prieten bun cu Alexandru Arşinel şi cu Stela Popescu, Puiu Călinescu, Nicu Constantin, cu Anton şi Romică, Ştefan Thury, George Enache, Aurelian Andreescu, Mihai Perşa... Nu m-am gândit să urmez cariera tatălui meu, una că nu am talent, a doua, că mai mult am fost cu sportul, am făcut hochei. Patinoarul era la doi paşi.

Am fost în America o perioadă, m-am întors, dar mai bine e acolo, aici e foarte greu. Îmi amintesc că avea mult de cântat de Reve-lion, pleca dintr-un loc în altul şi venea acasă mai târziu dimineaţa".

"Chiar asta era porecla mea, Lalele, mă luau la mişto prietenii. Mă certam pentru asta, nu-mi plăcea. Tata îi înjura pe comunişti mereu şi ascultam Europa liberă. Când îl vedea pe Ceauşescu la televizoriar înjura. Mi-a transmis şi mie ura aceasta. Nu cred că era la mişto. La 18 ani l-am rugat să mă ajute să fug din ţară, să mă îmbarc la Constanţa, m-am dus cu el la o cunoştinţă, dar nu s-a putut".
Cătălin Ionescu - fiu