La scurt timp de la tipărirea primelor două Ediţii de Colecţie
dedicate “Măiastrei”, Gheoghe Junescu, cititor al Jurnalului Naţional, a ţinut
să ne împărtăşească, într-un e-mail, amintirile lui despre marea doamnă.
Mai întîi, “o mare unduitoare de oameni conducînd-o pe ultimul drum, în carul tras de boi. Mai apoi, cînd se împlineau 75 de ani de la naştere şi 25 de la trecerea ei în nefiinţă, m-am alăturat celor puţini care au ţinut să-i cinstească memoria”, povesteşte el.
PARALELA. La 20
iunie 1988 a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe Evocarea “Veniţi,
privighetoarea cîntă”.
Atunci, Junescu a improvizat poezia. “Am evocat, ca-n file
de poveste/ Un geniu, o viaţă, un destin./ Nu vi se pare că Maria este/ Chiar
Eminescul nostru feminin?// Ca el a ars, în felul ei, făclie/ Ca el s-a stins,
în iunie de crin./ Cum să nu crezi c-asemenea Marie/ E însuşi Eminescu
feminin?// Că n-are feminin cuvîntul «geniu»/ E-o nedreptate gravă. Veţi
vedea/ Că va avea la fine de mileniu/ Şi poate totuşi începînd cu ea.// Pe
vremuri, unii, Păsării de foc/ Au vrut să-i limiteze din senin./ A fost şi
Eminescu sub obroc.../ Ea este El la modul feminin.// Cum de-o iubim postum e
de-nţeles cu/ Destulă usurinţă, pe deplin:/ Cu toţii îl iubim pe Eminescu/
Deci şi pe Eminescu feminin.// Cînd rîu şi ram şi doină povestesc/ De-un glas,
de-un cîntec-strigăt sau suspin,/ Mîndriţi-vă că neamul românesc/ A dat şi
un Luceafăr feminin”.


