Bijuteria sensibilă

Pe Stela Popescu nu poţi să nu o admiri pentru energia pe care o are şi să-i mulţumeşti în gând că există.

Dar sentimentul care te domină este bucuria cu care îţi vorbeşte despre colegii ei de scenă. “Am cunoscut-o pe Marina Voica frumoasă, ca o bijuterie, subţirică. Cânta la pian. Era soţia unui inginer, o funcţionară. Mult mai târziu am descoperit-o cântăreaţă sensibilă, cu un glas absolut special. O voce curată. Am cântat cu Marina de foarte multe ori fie la «Boema», fie în turnee şi pot să vă spun că este o perfecţionistă. De la o floare pe care o pune la ureche, de la o nuanţă pe care o ajustează  la rochie, de la o bijuterie pe care o are pe mână, este preocupată de profesie din prima clipă în care şi-a luat un proiect în braţe.”

ORIGINALI. “Atunci nu exista cineva care să se ocupe de imaginea ta, de asta te ocupai tu personal şi poate că era mai bine, eram originali, cu atât mai mult ieşeam în evidenţă şi Marina merită admiraţie. Dacă se purta scurt, se îmbrăca mai scurt, dar nu o făcea ca să se vadă nişte picioare grase şi urâte, ci ceva cu totul frumos. Avea o siluetă splendidă şi ţineţi minte desigur că pe atunci nu prea aveai voie să-ţi arăţi calităţile fizice. Nu i-a fost uşor să treacă prin viaţă, mai ales când şi-a pierdut soţul, pe Viorel. Au plecat în Germania şi acolo el a descoperit că este bolnav. Ea a rămas după moartea lui singură, singurică. Nu este uşor ca femeie să răzbaţi, ea a reuşit. În ciuda faptului că pe scenă pare focoasă, Marina este totuşi o femeie fragilă”, a încheiat Stela Popescu.

UNICĂ. “Trecuse un an de când debarcasem la Bucureşti. La petrecerea unor prieteni soţ-soţie (ea era rusoaică) am cunoscut o tânără fermecătoare. Era tunsă scurt, purta o rochiţă dreaptă şi sandale fără toc, pe care îndrăzneşti să le pui doar dacă ai nişte picioare perfecte. Iar ea le avea! Am aflat că abia terminase Institutul de Teatru şi deja jucase într-un film care o făcuse vedetă peste noapte, «Alo, aţi greşit numărul», iar pe fată o chema… Stela Popescu! O iubesc, o admir şi sunt convinsă că va fi mereu de neînlocuit!”, spune Marina Voica despre Stela Popescu.

 

Un oaspete de suflet

Ce înseamnă pentru Fuego Marina Voica? “Prietenia totală lângă cea alături de care niciodată nu am simţit diferenţa de vârstă. Marina este o mare artistă, care mi-a oferit, în virtutea unei amiciţii de mare ţinută, toată creaţia ei interpretativă, cu o singură dorinţă şi o sugestie: «Alege-ţi ce-ţi place!» O consider o mare prietenă, o mare colegă, o mare artistă, care îmi deschide uşa casei, dar şi a sufletului la orice apel al meu. Marina face parte din mine, se numără printre oaspeţii sufletului meu şi aş vrea ca ea să ocupe acest loc până la sfârşitul lumii”. (Oana Georgescu)

 

“N-a fost egalată până acum de nimeni”

Oana Sârbu este una dintre admiratoarele Marinei Voica. “Nu consider că artiste precum Doina Badea sau Mihaela Mihai ar fi fost mai prejos, dar mie mi s-a părut întotdeauna că Marina Voica este mai mult decât o voce. Ea are un stil inconfundabil, este o artistă cu un temperament rar întâlnit, care a interpretat atât melodii lirice, cărora le-a dat un farmec aparte, cât mai ales melodii pe minunatele ritmuri latino-americane. Melodii pe care le-a interpretat perfect, prin ritm, naturaleţe şi talent innăscut şi n-a fost egalată până acum de nimeni! Puţini interpreţi au reuşit să dea acel ritm şi temperament specifice stilului aşa cum a făcut-o ea. Şi în plus, Marina e o femeie frumoasă, care şi-a păstrat trăsăturile şăgalnice, aerul inconfundabil şi feminitatea până la această vârstă. Marina e o femeie-copil, care a pus pe jar inimile multor admiratori, prin aparenta sa fragilitate în combinaţie cu forţa interioară a intrepretărilor. Şi, nu în ultimul rând, o profesionistă de la al cărei stil am avea multe de învăţat! Inclusiv prezenţa în culise mai devreme cu cel puţin o oră înainte de intrarea în scenă!”, spune Oana Sârbu. (Oana Georgescu)

 

Sugestii şi aprecieri

“Pe Marina o iubesc de mult, şi dacă am un regret e faptul ca n-am putut să fiu, anul trecut, la lansarea discului ei. Este o persoană deosebită şi de multe ori am primit multe sugestii şi aprecieri de la ea! Îi doresc o viaţă liniştită acolo, în căsuţa sa din poveşti de la Breaza, dar aş vrea ca măcar din când în când să o mai vedem, să o mai ascultăm... Am putea să învăţăm multe de la ea, să uităm de griji şi supărări şi să cântăm aşa cum face ea: «Învăţaţi-mă să râd cu voi/Vreau soarele-napoi!», a încheiat Oana Sârbu. (Oana Georgescu)