x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Mihaela Mihai Petic de cer

Petic de cer

de Anca Alexe    |    11 Feb 2008   •   00:00

De-a lungul timpului, Mihaela Mihai şi-a căpătat titlul de personalitate marcantă a muzicii uşoare româneşti.

De-a lungul timpului, Mihaela Mihai şi-a căpătat titlul de personalitate marcantă a muzicii uşoare româneşti.

În perioada anilor 1960-1970, Mihaela a devenit un renume. “Mihaela este o stea”, ne spune Mădălin Voicu. “În afară de «Salcia» şi lucruri care sunt deja consacrate, continuă el, Mihaela a avut un comportament artistic foarte profesionist. Am senzaţia că este una dintre ambasadoarele noastre în materie de muzică, pentru că a reprezentat ţara foarte multă vreme în străinătate. Nu a încetat însă niciodată să arate şi să confirme faptul că este româncă. Eu am cunoscut-o în liceul de muzică, unde a venit şi ne-a cântat. M-am îndrăgostit de ea şi la propriu, şi la figurat. Era o femeie frumoasă, o persoană elegantă, cu o anumită distincţie. Avea şi are încă o voce nemaipomenită şi un comportament demn de invidiat. Nu pot să afirm că o cunosc extrem de bine, dar, din discuţiile pe care le-am avut şi din întâlnirile pe care ni le-au prilejuit ocaziile, este o femeie cu o foarte mare demnitate, cu multă ambiţie, fermă.”

 

PALMARES. Mihaela Mihai a absolvit Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Facultatea de Muzicologie şi cursuri postuniversitare “Noi tehnici de comunicare” în cadrul Universităţii Paris X, Nanterre. A susţinut emisiuni tv şi radio, concerte, discuri, turnee în ţară şi în străinătate, începând din anul 1967.

Şirul turneelor a continuat în Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Elveţia, Franţa, Germania, Israel, Polonia, SUA, Turcia şi URSS. În ceea ce priveşte palmaresul, artista a obţinut menţiune la Festivalul Internaţional “Cerbul de Aur”, Braşov, 1969, Marele Premiu la Festivalul Internaţional al prieteniei din Germania, 1969, Menţiune la Festivalul Internaţional de la Sopot, Polonia, 1971, şi Marele Premiu la “Coupe d’Europe du tour de Chant” (retransmis prin Eurovision ) la Knokke, 1971.

 

COLABORARE: Mihaela Mihai şi-a completat CV-ul: “În ianuarie 1976 am părăsit România pentru încă un turneu, fără să ştiu că nu o voi mai revedea timp de 14 ani. La Paris, în 1976, am semnat un contract cu Casa de discuri «Phonogram» pentru şase ani. Solicitând autorizaţiile oficiale la Bucureşti, nu am mai primit răspuns timp de un an. Obligată să rămân în Franţa, m-am căsătorit cu un francez, cu care am o fetiţă, născută la 15 august 1980, Isabelle-Marie Dufour. Am ocupat diverse posturi evolutive în Societăţile de Conseil en Communication «M.D.&Co» şi «Punch production» din Paris, precum ataşat de presă, responsabil Departament produse audiovizuale şi consilier personal al PDG. În cadrul acestor societăţi am colaborat, timp de zece ani, la campanii publicitare comerciale pentru parteneri ca Ministerul Agriculturii, Prevenţia Rutieră, parfumurile Guerlain, Hitachi, dar şi campanii electorale municipale, legislative, prezidenţiale (Valéry Giscard d’Estaing)”.

 

“Mihaela este o stea. În afara de «Salcia» şi lucruri care sunt deja consacrate, Mihaela Mihai a avut un comportament artistic foarte profesionist”

Mădălin Voicu

×