x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despărţire fatală...

1
10 Dec 2007 - 00:00

"Cu căt cunoşti un om mai bine şi mai mult, cu atăt eşti mai aproape de o fatală despărţire de el", spunea Emil Cioran.


"Cu căt cunoşti un om mai bine şi mai mult, cu atăt eşti mai aproape de o fatală despărţire de el", spunea Emil Cioran.

Laurenţiu Cazan şi George Nicolescu au cunoscut foarte bine şi latura umană a colegei lor de trupă, Mihaela Runceanu. Din "Nona" făceau parte muzicieni şcoliţi, iar repertoriul conţinea piese internaţionale. "Eram toţi frumoşi şi căntam pe voci multe, piese destul de grele. Mihaela a fost ca o soră mai mare. Mă tot intreba ce am mai compus. A fost printre primele persoane cărora le arătam ce cream", spune Laurenţiu Cazan. "Trupa se numea Nona, de la intervalul de nonă din muzică, dar şi pentru că eram nouă in formaţie. Dădeam spectacole la Buzău, pentru că nu prea aveam timp de turnee. Ea era profesoară la şcoala de muzică, eu profesor la Liceul de nevăzători. A fost utilă colaborarea: fiecare a invăţat de la celălalt căte ceva", mărturiseşte George Nicolescu.

DE VALOARE. Mihaela Runceanu nu accepta să cănte alături de oricine. Artistul care impărţea cu ea notele de pe portativ avea o valoare incontestabilă. "La 15 ani, căntam cu Mihaela la Carlo Vivari, din Praga, cu Orchestra Simfonică", işi aminteşte Laurenţiu Cazan. Iar cu George Nicolescu ea a făcut un duet in 1987 la Festivalul de la Mamaia. Piesa se numea "Să invingă dragostea" şi purta semnătura compozitorului Dan Pavelescu, pe versuri de Eugen Rotaru. Dragostea a invins, dar despărţirea Mihaelei de cei care o iubeau şi ii cunoşteau omenia s-a produs mult prea devreme. Cu atăt mai mult această "scurtă" despărţire a fost fatală. "Şi acum, prin simpla pomenire a numelui ei, Mihaela naşte intrebări, dispute, pasiuni, idei şi frămăntări, chiar şi dorinţa de a face ceva bine, aşa cum John Lennon, prin «Imagine», mai naşte şi acum dorinţe, gănduri, speranţe", confirmă Cazan.

Celei care pleacă...

In 1986, la 29 august, George Nicolescu a susţinut un recital la Mamaia. Atunci Mihaela Runceanu l-a auzit căntănd pentru prima oară piesa "Celei care pleacă". "La un moment dat, mi-a spus că acum pot să calc pe ea ca pe un covor. Atăt de mult i-a plăcut piesa compusă de mine... O săptămănă n-am fost om după ce Mihaela a plecat. A doua zi după inmormăntare, am fost la o nuntă intr-un sat, unde s-a născut prietenul meu care este preot. După ce s-a terminat petrecerea, m-am dus la el plăngănd. Cănd m-a văzut in ce stare eram, a ţinut o slujbă de pomenire pentru Mihaela. S-a găndit că durerea şi lacrimile mele o să-i ingreuneze sufletul", mărturiseşte George Nicolescu.

Ceva mai mult ca relaţia bărbat-femeie

Laurenţiu Cazan a avut norocul să fie incurajat, susţinut şi motivat de o persoană pe care o respecta foarte mult. "Mihaela a făcut asta pentru mine. Mereu mă suna, mă intreba ce am mai compus, mă ambiţiona zicăndu-mi «Laurenţiu, tu vei ajunge mare». Asemeni greieraşului din Pinocchio, devenise pentru mine o a doua conştiinţă... artistică. Eram indrăgostit de ea, vrăjit deopotrivă de frumuseţea-i desăvărşită şi de farmecul pe care-l degaja ca artistă. I-am şi mărturisit că mă voi insura cu ea cănd voi creşte. Mă privea ca pe un puşti ce eram, zămbea şi-mi zicea: «Lasă, Laurenţiu, tu să compui căt mai bine, după aia mai vedem noi». Dacă ar fi trăit, cu siguranţă am fi inregistrat nişte melodii impreună. Am un căntec pe care doresc să-l dedic memoriei ei, pentru că i se potriveşte foarte mult: «Şi iarăşi voi zbura»: «In noapte voi plănge/In zori voi invinge/Cu iubirea mea/In noapte voi plănge/In zori voi invinge/Şi iarăşi voi zbura.» E bine că pot vorbi despre Mihaela plăngănd şi zămbind in acelaşi timp", incheie artistul.

Lay your troubles

De căte ori mergea la Mihaela acasă, Laurenţiu Cazan interpreta impreună cu ea piesa "Lay your troubles on my shoulders", a lui Andy Gibb. "Ne fermecase duetul Andy-Olivia Newton John. Visul de a inregistra această piesă a rămas neimplinit, dar probabil că se va realiza dincolo de stele, undeva in transcedental". Interpretul are o speranţă: "Poate voi realiza acest duet cu o tănără. Este o interpretă de mare succes şi, in plus, are şi ceva din carisma Oliviei Newton John".

Citeşte mai multe despre:   mihaela,   laurentiu,   mihaela runceanu 10 decembrie 2007

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de