Epopeea!

“O muzică fără nuanţă nu se poate numi muzică”, spune Mihai Constantinescu. Iar muzica formaţiei Mondial are o nuanţă aparte.

“O muzică fără nuanţă nu se poate numi muzică”, spune Mihai Constantinescu. Iar muzica formaţiei Mondial are o nuanţă aparte.

Mihai Constantinescu s-a alăturat cu bucurie formaţiei Mondial încă din anii de început ai trupei. Tânăr, student, Mihai a acceptat propunerea bunului său prieten din copilărie, Dragoş Vasiliu, de a cânta alături de Gabi Drăgan, solistul Mondial. “Ne doream să cântăm pe la reuniuni studenţeşti, că asta era atmosfera atunci. Ideea fost să ne numim Mondial”, Filip Merca, basistul formaţiei venind cu propunerea, după ce o serie de formulări au fost respinse din diferite motive . Cu toţii s-au regăsit în acest concept.  “Repetam la Clubul Politehnicii, 303, şi mai aveam spectacole la Casa Studenţilor. Şi, nu pot să uit, cântam o melodie: Veniţi cu noi, să dăm în câine cu-n pietroi. Care avea pur şi simplu foarte mare success”, îşi aminteşte Mihai Constantinescu.
Prietenie. După o vreme, Mihai s-a alăturat trupei Dixi ’67.

“M-am regăsit mai bine în cealaltă trupă. Mondial a continuat cu Gabi Drăgan. Am rămas prieteni. Ţineam spectacole la Casa Studenţilor, iar spectacolele de acolo erau mult mai bune decât la orice teatru de revistă din Bucureşti”, spune Mihai Constantinescu.

“Am cântat sub numele Mondial, ne chinuiam cu amplificatoare necăjite, făceam contacte cu beţe de chibrituri. Aşa a început epopeea noastră sub numele Mondial”, mai spune interpretul, făcând precizarea că muzica era în acei ani o mare pasiune. Cântau de plăcere şi nimeni nu pleca cu ideea: vreau să fiu.

CITIND TOPÎRCEANU VEZI IMAGINI!
“M-am bucurat foarte mult pentru ei când i-am văzut la Sala Palatului într-un concert unde au avut un succes ieşit din comun, pentru că piesele erau de excepţie şi cred că, şi astăzi, oricine le-ar cânta, ar avea un succes la fel de mare. Pentru că textele erau extraordinare iar muzica la fel. Pentru că, oricât ar fi de bun un textier, nu poate scrie la fel de bine ca  un poet. Pe Topîrceanu, dacă-l citeşti vezi imagini. Vezi furnicuţa, vezi şi fetele în botine cărora nu le place la ţară şi vor la oraş, vezi totul”, mai spune Mihai Constantinescu.

“NU NI SE PĂREA PUŢIN CEEA CE FĂCEAM!”
“Mie mi-a plăcut foarte mult ce am făcut atunci, că am avut acest început. Atât de mult îndrăgeam ceea ce făceam, sigur, la un nivel pur studenţesc! Ne întâlneam într-o cameră, unde se auzea şi chitara, şi chitara bas, şi tobele care făceau un zgomot îngrozitor! Încercam să cântăm mai încet. Nu-mi aduc aminte dacă aveam microfon de voce. Parcă găsisem aşa, o improvizaţie, microfonul de voce să intre prin amplificatorul de chitară”, zâmbeşte Mihai Constantinescu, făcând totodată precizarea: “Să spun sincer, ne-am fi dorit mai mult, dar nu ni se părea foarte puţin ceea ce făceam, ni se părea minunat, foarte bine! Publicul studenţesc era fenomenal. Cântam la Casa de cultură «Preoteasa». Se mai întrerupea un amplificator. Dar toată lumea voia să privească. Acum, când duci arta în stradă, oamenii au altă atitudine. Primele rânduri sunt mai interesate. În rest, mai puţin”, spune cu regret Mihai Constantinescu.

PIESE ROMĂNEŞTI CU VALENŢE SERIOSE
Iniţial, Mihai Constantinescu a cântat cu formaţia Mondial piese din repertoriul internaţional. Dar muzica trupei, pe versurile poeţilor Topîrceanu, Minulescu sau Eminescu, a dăinuit peste trecerea anilor. “Mie îmi plăcea cel mai mult Iubire, bibelou de porţelan, apoi, Pe harta Europei, Inimă, ciutură spartă. Erau şi sunt splendide! Asta e muzică! Se încadrează în cele două valenţe serioase ale muzicii: melodia şi textul. Iar dacă sunt şi poezii cu o exprimare specială există un întreg”, concluzionează artistul.