Formulă fără egal

Poreclit “Grecul”, basistul Filip Merca a fost cel care a înfiinţat şi a dat numele formaţiei “Mondial”.

Poreclit “Grecul”, basistul Filip Merca a fost cel care a înfiinţat şi a dat numele formaţiei “Mondial”.

Student pe atunci al Politehnicii Bucureşti, Filip Merca a investit în “Mondial” toată “pasiunea şi emoţia”. A luptat cu convingerea că această formaţie va urca pe cele mai înalte culmi ale muzicii româneşti, iar eforturile sale au fost răsplătite.
“«Mondial»… da! Formaţia pe care am înfiinţat-o în Institutul Politehnic în perioada în care toţi eram studenţi ai respectivului institut. Anul 1966, începutul anului universitar. Eu cântam de ceva vreme, dar aveam în trupă şi amatori. Am acompaniat atunci mulţi cântăreţi, nume mari precum Dan Spătaru... ce mai încolo-încoace, aproape toţi cei consacraţi ni s-au alăturat, mai puţin Margareta Pâslaru. Aveam în spectacole şi momente vesele cu Nae Lăzărescu şi Nucu Petrescu”, zâmbeşte Filip Merca.

RENUMELE. Din 1966 şi până în 1968 au avut ca principal scop îmbogăţirea repertoriului. Şi-au făcut apariţia compoziţiile proprii, sub semnătura lui Romeo Vanica, iar Gabi Drăgan solist vocal.

“În ’68, continuă basistul, am participat la primul festival al artei studenţeşti şi am luat locul II. În ’69, într-o noapte, pe ascuns am făcut imprimările. De la 12 noaptea până la şase dimineaţa am înregistrat cele patru piese care ne-au făcut renumiţi la vremea aceea.

Tot în 1969 am participat la primul festival pop, organizat de Clubul Arhitecturii (Club A). Apoi au urmat turneele prin ţară… Eram în topul formaţiilor. Extraordinar eram întâmpinaţi de public. Pentru că l-am cooptat pe Radu Stoica, cântam hituri de la Beatles, Rolling Stones, Hendrix.

SE CÂNTA ORICE. Şi atunci vă daţi seama cum ne aştepta publicul. În toamna lui ’70 au mai plecat doi membri din formaţie, a venit Vlad Gabrielescu în locul lui Dragoş Vasiliu. Mircea Drăgan şi-a făcut o formaţie pe cont propriu, iar noi am rămas într-o formulă mai simplă”.

HITURI, HITURI... Între timp, trupa a suferit diverse modificări… în final rămânând patru. Un lucru pe care probabil multă lume nu îl ştie este că au imprimat un disc pentru străinătate în colaborare cu Gică Petrescu.

“Era în engleză, iar piesele au fost dedicate comunităţii evreieşti din Statele Unite şi Canada. Ei pur şi simplu adorau acele melodii. Am mai imprimat între timp o serie de cântece care s-au dovedit a fi hituri. Chiar o compoziţie de-a mea, «Regina Străzilor», care jumătate de an a stat pe primul loc în topul revistei Săptămâna. A venit ulterior Doru Tufiş şi a cântat alături de «Mondial», doi ani.

Am mers în RDG, Bulgaria, Cehoslovacia, la Festivalul de la Bratislava, unde am acompaniat-o pe Corina Chiriac. Interesant a fost şi turneul din Bulgaria cu Aurelian Andreescu, intitulat «Aurică şi formaţia Mondial». În ’78 am avut alături de Mirabela Dauer o deplasare în Polonia, de 12 zile, după care am plecat în Germania şi am cântat într-un bar de noapte”, dezvăluie Filip Merca. 

ÎNCERCĂRI FĂRĂ SUCCES
Cu timpul, «Mondial» a pierdut o parte din muzicienii care au consacrat-o. În 1972, Filip Merca a apelat la vărul său din Cluj, Iuliu Merca. Însoţit de Nicolae Enache şi Puiu Haţieganu, Iuliu Merca a modificat din “rădăcini” orientarea muzicală a formaţiei, îndreptând-o către o zonă mai puţin comercială: Emerson Lake & Palmer şi rhythm & blues. Această formulă nu avea să dureze mai mult de doi ani. După destrămarea trupei, încercările lui Filip Merca de a impune «Mondialul» de altădată nu au avut succesul aşteptat.

UNIŢI, FOARTE PRIETENOŞI ŞI COMUNICATIVI
Prestigiul formaţiei “Mondial” a fost completat şi de apariţia lor într-un filmuleţ alături de marele actor Toma Caragiu. “Da… noi aveam un rol scurt, trebuia să cântăm într-un restaurant. Toma Caragiu, fiind macedonean de-al meu, a zis: «Nu aduceţi nici o orchestră, în filmul ăsta cântă Mondialul». Mă bucur din toată inima că eu am fost cel care a dat numele «Mondialului». Mircea Drăgan era şef de orchestră, pentru că studiase la Conservator şi cunoştea foarte bine notele. Noi eram mai slăbuţi la partea asta. Mă uit acum la instrumentele care au apărut şi îmi vine să plâng, că pe vremea aceea nu aveam şi noi o asemenea ofertă. Foarte puţini profită acum de varietatea instrumentelor. Din păcate, nici nu mai există sufletul şi voinţa de altădată. Noi eram uniţi, foarte prietenoşi. La mine în casă se strângeau mulţi, de la Nancy Brandes până la Liviu Tudan, un monstru al rock-ului românesc. Discutam despre absolut tot, niciodată nu a existat între noi o urmă de răutate, aşa cum vezi acum în industria muzicală. Eram unici…”, regretă Filip Merca.

MAREA MACEDONIE, UN VIS
Acum, Filip Merca este pensionar şi bunic. “M-am mai ocupat – spune basistul – de muzica armenească, macedoneană, pentru că eu asta sunt la origine. Părinţii mei au fost din părţile Salonicului. Am strâns piese din toată marea Macedonie, partea Balcanilor, şi sunt uimit de fiecare dată când le ascult interpretarea. Mi-ar face mare plăcere să cunosc tineri de la Conservator şi să imprim alături de ei muzică macedoneană. Aş edita pe banii mei CD-uri şi le-aş purta peste tot în lumea largă…”.