Săli arhipline

Istoria zbuciumată şi traiectoria sinuoasă a Mondialilor reflectă aproape la scara 1/1 povestea muzicii noastre pop-rock.

Istoria zbuciumată şi traiectoria sinuoasă a Mondialilor reflectă aproape la scara 1/1 povestea muzicii noastre pop-rock.

Florin Silviu Ursulescu ne-a dat amănunte ale acelor vremuri care vorbesc de la sine despre ceea ce a însemnat Mondial pentru muzica românească. “Mondial avea nevoie de acea componenţă lărgită, deoarece ca toate formaţiile din acea perioadă, cântau «la dans» şi deseori acompaniau solişti de muzică uşoară. Formaţiile erau înfiinţate de studenţi care «activau» pe lângă cluburile respectivelor facultăţi şi, cum Mondialii erau mai toţi la Politehnică, cântau la Clubul 303 (trei-gaură-trei), fostele grajduri regale transformate în cămine politehniste (acolo susţineam cu fratele meu, Octavian, audiţii rock pe benzi de magnetofon cu sala arhiplină şi tot acolo am organizat noi primul festival folk).”

ÎNCEPUT. “Fondatorul, Filip Merca («Grecu»), încerca să ţină colectivul unit, dar transferurile între formaţiile vremii erau atât de numeroase, încât prin Mondial au trecut droaie de muzicieni, care plecau, se întorceau, reveneau, iar mulţi alegeau libertatea peste hotare – chiar Filip a plecat în SUA în 1979, anul considerat al dispariţiei grupului (el a revenit în ţară ulterior, dar preferă să rămână în umbră). Astfel încât putem desena o încrengătură stufoasă care leagă Mondial, prin traseele muzicienilor, de Sideral, Phoenix, Romanticii, Sfinx, Semnal M. (din cauza acestor infinite migraţii o istorie completă a zonei pop-rock autohtone este aproape imposibil de scris).”

UIMITORI. “Şansa formaţiei a fost cooptarea a doi «conservatorişti» – Romeo Vanica şi Mircea Drăgan (ambii la claviaturi), care le-au adus inginerilor plusul de rigoare profesională, muzicală, nemaivorbind de inspiraţia creativă şi orchestraţii. O altă şansă s-a numit Dezideriu Horvath («Papa») de la Radioteleviziune, un personaj uimitor, scriitor, care ar fi trebuit să se ocupe de «cenzura» repertorială, dar el încuraja… formaţiile rock: le-a aranjat prima înregistrare la Radio, într-o noapte întreagă cu Florin Bogardo la pupitru (pe atunci maestru de sunet la RTV). Coincidenţa a făcut ca Romeo Vanica să apeleze insistent la versurile unor poeţi clasici, care, printre alte avantaje scăpau mai uşor şi de colţii cenzurii. Ulterior şi Gabi Drăgan a apelat la astfel de versuri. De exemplu piesa «Pe harta Europei» nu prea era difuzată căci se sugerau idei precum călătorii, hotare, libertate. Iar a treia şansă a formaţiei a fost vocea lui Gabriel Drăgan, inconfundabilă, emoţionantă, unică, care i-ar fi asigurat succes şi în muzica uşoară, cum a şi dovedit-o – de altfel ar fi fost mai avantajos pentru el acea cale, dar dragostea să rămână Mondial-ul”, a încheiat Florin Silviu Ursulescu.

PE 33 DE TURAŢII
“Drumul Mondialului a fost nedrept de scurt – 13 ani, din care trebuie să decupăm perioade lungi de inactivitate. Se aminteşte mai ales de anii de început, cei cu «Primăvara», «Iubire, bibelou de porţelan» şi «Atât de fragedă», ceea ce e incorect – să nu uităm perioadele cu Iuliu Merca, muzician nepereche al rockului nostru, dar nu putem şterge nici aportul lui Mihai Cernea, Doru Tufiş, Vlad Gabrielescu, Dragoş Vasiliu, Puiu Haţeganu, Iosif Egri. Trist e faptul că o astfel de formaţie fără egal nu a avut mult timp decât două discuri pe vinil – un EP (cu 4 cântece) şi un soi de album pe 33 de turaţii”, spune Florin Ursulescu.

NECONTENITE MODIFICĂRI DE COMPONENŢĂ
“De ce apăreau neînţelegeri în sânul formaţiilor noastre, cele care duceau la acele necontenite modificări de componenţă? (problema se repeta la indigo la toate grupurile, iar Mondial nu făcea excepţie). Unii doreau axarea pe repertoriu străin – de pildă, solistul Radu Stoica (student-arhitect, mereu la curent cu cântecele din topurile anglo-americane, pe care le interpreta în concerte –, iar pe atunci nu era simplu să le asculţi pe undeva, dar să le înveţi versurile – trebuie să vă aduc aminte mereu despre ce epocă vorbim şi care erau realităţile de atunci !). Dar tensiunile majore au apărut mai târziu, când muzica beat – apropiată de pop, se transforma în rock, cu diversele sale ramuri – hard, heavy, progresiv. Unii muzicieni vor să continue linia de şlagar, cu cântece scurte, melodioase, ceilalţi – să impună o linie dură, cu solouri de chitară şi baterie. Să ne amintim, de pildă, că prin Mondial a trecut Sorin Tudoran din Râmnicu-Vâlcea (unul dintre cei mai valoroşi chitarişti al noştri, admirator al lui Jimi Hendrix)”, spune Florin Silviu Ursulescu.

LIPSA FINANŢĂRII
“A doua mea mare tristeţe este că toate eforturile legate de emblema Mondial (festival, turneu, disc) se lovesc de lipsa finanţării: o mulţime de persoane şi personaje se bat cu pumnul în piept – «ce mare formaţie a fost, ce mult îmi plac, bla, bla», dar când e vorba de sponsorizări se ascund cu toţii, deşi cotizează la tot felul de evenimente sportive-mondene; iar instituţiile culturale ale statului, care ar trebui să salute astfel de proiecte, se ascund, prin vocea noilor «manageri», în spatele aceleiaşi propoziţii: «nu avem fonduri». Astfel ne tratăm noi legendele”, conchide Florin Silviu Ursulescu.