Admiraţie şi premii

Când îţi place foarte mult o carte şi ai tot citit-o şi recitit-o cu sfinţenie, ţi-ai făcut deja propria regie a întâmplărilor în mintea ta. Nu ai vrea să-i vezi ecranizarea.

Personajelor le-ai făurit chipuri urmând mai mult sau mai puţin calapoadele scriitorului, acţiunea se petrece în locuri asemănătoare cu ceea ce citeşti în roman. Aşa că ţi-ai creat propriul film bazat pe naraţiunea citită. Ai totdeauna reţineri în a vedea o ecranizare după acea carte, mereu ai teama că ţi se spulberă viziunea, că nimic din ceea ce ai imaginat la citirea romanului nu va mai fi la fel după ce vei vedea filmul.

Iată însă că Stere Gulea, cu o distribuţie de excepţie, a reuşit să nu deranjeze cu nimic intimitatea creatoare dintre cei doi: scriitorul şi cititorul. A făcut din Moromeţii un film pe măsura romanului care i-a stat la bază. Cronicile admirative şi premiile pentru acest film au apărut imediat după lansare. Vom reda câteva fragmente din acestea, culese din presa vremii de specialitate, românească, dar şi străină.

UN PARIU CÂŞTIGAT
Scriitorul Romulus Rusan scria în 1988 în România literară: "Moromeţii sunt azi, în arta a şaptea, o realitate de sine stătătoare, un film de autor. Filmul este un corp dur şi delicat, în care romanul a fost difuzat cu toate moleculele sale. (...) Cu multă migală, răbdare şi exactitate idolatră, Stere Gulea a distilat sensurile şi detaliile Moromeţilor într-un poem masiv, ieşit din zona ritualurilor şi lunecat spre tărâmurile legendei", mai era de părere Romulus Rusan.

Cronicarul S. Arcadie, după ce urmărise premiera la Constanţa, avea să publice în Dobrogea nouă din 10 noiembrie 1987 un elogios articol. Iată fragmente: "Interesul deosebit cu care acest moment artistic a reţinut atenţia publicului constănţean a fost cu totul explicabil: filmul Moromeţii nu este numai cea mai recentă realizare a cinematografiei naţionale, ci şi una inspirată de un roman fundamental al literaturii române, care, încă de la lansare, se bucură de un imens succes în rândul cititorilor".

În Suplimentul literar-artistic al Scânteii Tineretului, într-un număr din 1987, Ioan Lazăr semnează o cronică în care accentuează că tineretul acelei vremi va simţi nevoia de a vedea această ecranizare, după ce, eventual, îşi va împrospăta memoria recitind romanul lui Preda. "O carte de referinţă a literaturii române îşi continuă drumul către cititorul devenit spectator prin intermediul imaginii filmice, iar un asemenea eveniment îşi merită fireasca atenţie publicistică", spune autorul citat.

Criticul Călin Căliman, în revista Cinema, avea şi el o părere bună, considerându-l un film de autor, dar autorul principal rămâne Marin Preda. Cronicarul găseşte că este apreciabil efortul realizatorilor, al actorilor, de a fi reuşit să transpună pe peliculă lumea ţăranului român care pare a-şi duce viaţa într-un timp fascinant, dintotdeauna, care pare a rămâne nealterat şi pentru viitoarele generaţii. La capitolul riscuri sunt trecute mai multe, cel mai mare fiind acela ca regizorul să nu poată găsi un actor suficient de convingător pentru rolul lui Ilie Moromete. Dar "Stere Gulea a pariat pe Victor Rebengiuc şi a câştigat", scria Călin Căliman.

Magda Mihăilescu, în Revista Cinema din 1987, laudă cu îndreptăţire atât prestaţia lui Victor Rebengiuc, cât şi intrarea firească în rolul Catrinei a Luminiţei Gheorghiu. Autoarea spunea că l-a auzit pe Marin Preda spunând că i-ar fi plăcut să-şi vadă personajele pe ecran, dar se temea că nici un actor n-ar putea să fie atât de dezinvolt mergând pe uliţă desculţ. Iată că a venit vremea ca Rebengiuc să poată face acest lucru cu totală naturaleţe. Magda Mihăilescu spune că actorul reuşeşte să fie "un ţăran care, pe măsură ce se afundă în imensitatea povestirii, seamănă tot mai mult cu regele Lear".

Despre Luminiţa Gheorghiu scrie: "Actriţa joacă admirabil şi amărăciunea mocnită a personajului şi condiţia eroinei, de complementaritate a protagonistului şi de disimulată complicitate cu acesta".

Nu în ultimul rând, semnalăm elogioasa - pe bună dreptate - cronică a lui Bedros Horasangian din Almanahul Cinema pe 1989: "Un film pe măsura literaturii care l-a inspirat, dar şi pe măsura aşteptărilor noastre. (...) Filmul lui Stere Gulea este un omagiu adus lui Marin Preda".

ŞI STRĂINILOR LE-A PLĂCUT
Ecouri despre film au apărut şi în presa străină. Publicaţia italiană Il Manifesto scria cuvinte frumoase despre filmul Moromeţii: "Este românesc superbul film Moromeţii de Stere Gulea. Reprezentant al noului val de regizori afirmaţi în anii '70, regizorul a făcut parte din grupul de cineaşti care au semnat documentarul «Apa ca un bivol negru».

Moromeţii ar fi putut fi un film rece care doar să înainteze maiestuos în miezul vieţii ţărăneşti, aşa cum probabil îl îmbia să o facă romanul clasic al literaturii române. Gulea adoptă însă o latură extrem de modernă şi neobişnuită, nu prin artificii optice sau de montaj, ci ţinând acel secret din care se naşte totdeauna o capodoperă, şi anume ataşamentul faţă de înţelegerea vieţii. Cu acest film, cinematografia românească face un pas de importanţă internaţională".

În Corriere dela Serra, cronicarul descoperă o asemănare între lumea ţărănească românească şi cea din Italia, transpusă în film de Ermanno Olmi: "De o vânjoasă structură realistă se arată a fi Moromeţii de Stere Gulea, care, inspirându-se după romanul ciclic al lui Marin Preda, plasează într-un sat din Câmpia Dunării, în anii de dinaintea celui de-al doilea război mondial, dureroasele întâmplări ale unei cinstite familii ţărăneşti (curioasă coincidenţă cu unele motive din Arborele cu saboţi)".