Vecinul Bălosu

Peste gard de Moromeţi stătea Tudor Bălosu. Om stăruitor, cu mustaţă, mai avut şi degrabă tăietor al salcâmului din curtea vecinilor. Un rol interesant pentru Dorel Vişan.

Moromeţii reprezintă o amintire plăcută pentru marele actor. Un film în care, chiar dacă nu a deţinut rolul principal, a reuşit să dea greutate unui personaj interesant, Tudor Bălosu, vecinul Moromeţilor. Despre rolul făcut în film, actorul povesteşte: "Când s-a făcut «Moromeţii», s-au distribuit actorii cei mai potriviţi. Rolul lui Tudor Bălosu nu mi s-a potrivit, l-am făcut să se potrivească. Aşa face un actor. Unui actor nu trebuie să i se potrivească rolul, trebuie să-l potrivească el. Filmul acela a fost făcut de profesionişti. Începând de la regizor şi până la ultimul actor distribuit în film. A fost făcut cu mijloacele filmului, ceea ce nu se mai face astăzi. Vorbim de mijloacele clasice: prim-planuri, detalii, conflict, stare".

O LUME APARTE
Dorel Vişan laudă cartea lui Marin Preda. Îl creditează pe scriitor ca fiind un fin cunoscător al psihologiei personajelor şi al locurilor, al oamenilor. "Aici sunt secretele filmului. Actorii, cum zicem noi într-un limbaj mai liber, aveau «vorbe în gură!». S-a filmat mult, câteva luni. Eu am avut mai puţin de filmat, rolul era mai redus, dar personajul era important în economia romanului şi a poveştii. Era important prin relaţia lui cu Moromete, cu familia, era important prin acea scenă cu salcâmul, cu lumea pe care o reprezenta."

POVESTEA SALCÂMULUI
Actorul îşi aminteşte de scena salcâmului, una dintre cele mai importante din film. "Scena susţinea un conflict, o psihologie, un fel de a-şi apăra proprietatea, un fel de a şi-o vinde, de a o păstra. Este o stare specială a ţăranului acelor locuri, a vremurilor. Textul a fost foarte bine scris, nu-ţi mai trebuia prea multe lucruri, numai puterea de a descifra ce a scris autorul şi de a reprezenta, de a da înapoi, de a reîntrupa artistic viaţa. Acum nu mai ştim ce este viaţa."

Despre aceeaşi scenă ne-a vorbit şi Marius Badea, interpretul lui Niculae Moromete. "Salcâmul nu exista în curtea respectivă şi a trebuit să-l «importăm». Pentru asta au fost echipe care au căutat în toată zona un salcâm care să le convină. Au găsit salcâmul, Gulea le-a dat aprobarea, pe urmă a trebuit să ia nu ştiu câte aprobări şi s-a ajuns la nu ştiu ce nivel ca să obţină o macara cu care să-l ia şi să-l aducă. Până la urmă s-a reuşit şi l-au plantat acolo în curte. L-au plantat, săracul, ca să aibă o viaţă aşa de scurtă. Apropo de scena cu salcâmul, chiar ne-am trezit la orele acelea. Pe la 5-6 dimineaţa s-a filmat."

O ZI DE FILMARE
"Actorii se pregăteau, ştiau textul, discutau cu regizorul, cu costumierele, cu machiorii, cu toţi cei care erau acolo. Aşa era normal. Ceea ce trebuie să se facă la un film. După ce am văzut varianta finală, am avut o oarecare mulţumire, nu poţi niciodată să fii pe deplin mulţumit, întotdeauna mai găseşti ceva care ar fi putut fi sau care doar ţi se pare că ar fi putut fi altfel. Asta era. Atunci ne întrebam dacă e bine, dacă nu e bine. Acum ştim sigur că e bine. Nu se mai pune nici o întrebare, acum se dau doar răspunsuri. Sunt multe lucruri de povestit. În pauze am stat mai mult cu Victor Rebengiuc.

Stăteam la gazde apropiate şi mâncam împreună. Povesteam despre roluri, despre personaje, despre stări. Găseam mărunţişuri care să completeze personajele... Era altă lume, era altceva...", îşi aminteşte Dorel Vişan.