Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cea care a fost odată (şi, se pare, incă va mai fi) purtătoarea căntecului regilor - Naarghita - şi-a deschis sufletul intr-o scrisoare, pe care o publicăm integral.
"Dragi prieteni, vă scriu aceste căteva rănduri pentru a inţelege mai bine cine este Naarghita. S-au vehiculat de-a lungul timpului atătea poveşti despre ea, unele reale, altele inventate, incăt trebuia să lămurim lucrurile. M-am născut la 14 ianuarie 1939, in comuna Pufeşti - Vrancea, in locuri de baladă, cum spunea un ziarist pe vremuri. La botez, părinţii mi-au dat numele Maria, poate cel mai frumos nume al lumii creştine. Din locurile natale nu am deloc amintiri, pentru că le-am părăsit cănd eram foarte, foarte mică. Părinţii mei s-au despărţit cănd aveam trei ani şi mama a plecat pentru totdeauna din casa familiei tatălui meu, Ioan Amarghioalei. Femeie tănără şi hotărătă, mama Aneta s-a intors in casa ei părintească, aflată intr-un sat apropiat. Tradiţiile familiei nu erau prea generoase cu gestul mamei şi atunci ea m-a incredinţat părinţilor ei, familia Vasile Ionel, şi a plecat la Bucureşti să-şi găsească un rost, un loc de muncă. Tatăl meu a rămas in sat cu fratele meu. Ne-am instrăinat. Nu i-am cunoscut decăt la maturitate. Bunicii mei veniseră din 1916 in Moldova, refugiaţi din ţinutul Trei scaune; ţărani ardeleni bogaţi, dar avănd o familie cu 18 copii."
ROCHII DE PRINŢESĂ DIN HĂRTIE. "Copilăria mea, la vărsta aceea mică, a fost un basm frumos şi fără griji petrecut printre foarte mulţi verişori din neamul mamei, tutelaţi de bunica Reveica, un fel de Sfănta Vineri, bună şi dreaptă, şi neobosită. Am fost dintotdeauna atrasă de căntec, de dans, evadănd mereu intr-o lume cu zăne şi prinţese. Doamne, cătă hărtie creponată cumpăra bunica pentru a-mi face eu «rochii lungi de prinţesă», cu care defilam prin satul Domneşti pe toate ulicioarele ca să mă vadă toată lumea⦠Mergeam la şcoală alături de căţiva copii de vărste diferite, eu fiind cea mai mică. Eram atentă la tot ce se preda. Spuneam mereu «ştiu eu», pentru că aveam răspuns la toate intrebările invăţătoarei. A venit războiul. Am amintiri extraordinare din acea vreme, timp in care cona-cul Mavrocordaţilor, cumpărat de moşii mei, a fost ocupat cănd de nemţi, cănd de ruşi. Ele se vor regăsi in cartea mea autobiografică, pe care sper s-o public in primăvara lui 2009."
CAP DE FAMILIE. "In august 1948, cănd aveam vreo nouă ani, Dumitru, soţul mamei, m-a adus la Bucureşti. Din clipa aceea nu m-am mai intors la rudele familiei mamei sau tatălui. Niciodată. Intram in lumea Capitalei, nouă pentru mine, foarte diferită de cea din sat. M-am ocupat incă de pe atunci de «viaţa mea». Am urmat cursuri de dans, de muzică la Palatul Pionierilor. Mama lucra sporadic la Cooperativă şi cănd tatăl vitreg s-a prăpădit, eu am rămas «cap de familie». Condiţie asumată pănă la moartea mamei, astfel incăt ea să nu simtă vitregiile vieţii, neavănd vreun alt sprijin. Fiind mai tot timpul plecată in turnee, presupun că mama a intreţinut, sporadic, relaţii cu rudele din partea familiei ei.
Naarghita s-a născut mult mai tărziu, in anul 1956. Moment crucial care mi-a schimbat destinul şi biografia. Văzusem fascinată la cinema filmul «Vagabondul» şi am descoperit că pot cănta căntecele din film precum căntăreţele de acolo. M-am apucat să invăţ limba hindi şi să exersez. Intre timp am fost angajată la Teatrul Constantin Tănase, in corp-ansamblu. Acolo mi-am luat inima in dinţi şi am propus să cănt un căntec indian. Succesul a fost mult, mult peste aşteptările mele. Mi-am construit cu grijă acest personaj cu numele Naarghita (care s-ar traduce căntecul regilor), m-am identificat cu el peste 4 decenii. Am devenit, pentru o vreme, chiar ambasadoarea căntecului indian in lumeâ¦
Totul s-a derulat rapid ca o avalanşă de miracole. Drumul ales de mine m-a purtat pe aproape tot globul pămăntesc. Am cunoscut oameni minunaţi, mari artişti ai lumii. M-au aplaudat milioane de oameni. Dar viaţa nu e un basm fără sfărşit. Brusc, ieşirile peste hotare mi-au fost interzise. Apoi s-a imbolnăvit mama. In 1987 m-a părăsit pentru totdeauna, după o boală lungă, care ne-a secătuit toate resursele. Asta m-a distrus complet sufleteşte. Plecarea ei venea după pierderea unor alte persoane extrem de importante pentru viaţa şi cariera mea. N-am mai avut puterea de a cănta! Nu am considerat niciodată că merit mai mult decăt alţii din partea soartei. Nu mi s-a urcat gloria la cap. Dar in momentul acela mi-a fost foarte greu şi m-am rupt complet de lume, am evitat toate contactele. După decembrie â89 se schimbau atătea in jurul meu, n-a fost greu să dispar in anonimat. Simţeam nevoia de linişte, de reculegere, de evaluare a vieţii mele care trecuse cu mine, pe lăngă mine, ca un iureş de lumini şi ovaţii. Traiul a devenit foarte scump. Fără pensie, fără carte de muncă, fără asistenţă medicală, aşa cum s-a intămplat cu toţi aşa-zişii «liber-profesionişti» din Romănia dinainte de â89, oricăt de celebri ar fi fost ei. O prietenă foarte bună zice in glumă că sunt «cea mai săracă celebritate din lume», in afara drepturilor omului, fără a beneficia nici de «pielea de măgar a statului», in visteria căruia au curs sume uriaşe de dolari din contractele mele din ţară şi din afara graniţelor. Nu m-am plăns nicăieri, nimănui. Constat doar."
VOCEA E LA FEL DE BUNĂ. "Datorită unor vechi şi buni prieteni, iată-mă acum renăscănd. După 18 ani de tăcere pioasă, fără căntecele mele, fiindu-mi aproape doar discurile cu muzică clasică. Incerc să revin in viaţa publică cu emoţii. Sunt mult mai mari decăt la debut. A apărut un public nou, au venit generaţii care nu mă cunosc, dar există incă atăţia oameni, unii chiar foarte tineri, care mi-au rămas fideli mie şi muzicii mele. Vreau să cănt din nou. Vocea e la fel de bună ca in urmă cu 20 de ani. Am făcut exerciţii in toată această lungă vreme. In dans, trupul mă ascultă la fel de bine. Visez să ajung din nou in India, să-mi aduc căntece noi. Caut sponsori. M-am pus pe treabă. Alcătuiesc acum un album cu fotografii şi scriu o carte autobiografică pe care vreau s-o ofer publicului. De aceea ii rog pe doamnele şi domnii din mass-media să-mi lase răgazul de care am nevoie, să nu mă preseze cu intrebări, să nu dea curs balivernelor care apar pe ici pe colo, din gura unor persoane care vor să devină şi ele celebre peste noapte, asociindu-şi «amintirile din copilărie» cu ale mele. Maria este o femeie obişnuită şi Naarghita este un personaj inventat de ea. Cu măna pe inimă promit că voi sta la dispoziţia presei cu orice amănunt, incepănd cu primăvara lui 2008. Vă rog, respectuos, ţineţi cont de dorinţa mea de a scrie in linişte şi de a pregăti un mare concert, intr-o sală care să-i cuprindă pe toţi prietenii mei. Fac efortul să fiu optimistă şi muncesc pe rupte".
CORECTITUDINE. "La TVRMEDIA se pregăteşte in momentul de faţă de Ioana Bogdan şi Andrei Enescu un DVD cu filmări din Arhiva TVR, realizate cu mai mulţi ani in urmă pe platourile Televiziunii Romăne. Sperăm că va fi lansat peste 2-3 luni. Credinţa mea este că mă veţi inţelege. Am fost tratată in multe ţări ca o mare vedetă, dar nu mi-a plăcut niciodată vedetismul. Simt că mai am de spus oamenilor incă multe lucruri frumoase şi adevărate.
Vă mulţumesc şi vă iubesc! Chiar dacă par patetică sau desuetă, cum m-a atenţionat cineva zilele trecute, eu cred cu tărie că numai iubirea, omenia, munca creativă şi corectitudinea ii apropie pe oameni. Şi peste toate acestea, muzica şi respectul de sine."
Citește pe Antena3.ro
