A fost tâmplar

MUNCITOR NECALIFICAT ● Nicu Alifantis se legitima în societatea românească socialistă doar cu talentul său.

N-avea bu­le­tin de nici un fel. N-a­vea Conservatorul, nici Institutul de Teatru. N-avea nimic din ceea ce ar fi putut să-l reco­man­de pentru a intra în echipa unui teatru. Avea, în schimb, talentul său prodigios. "Nicu era fan al trupei Teatrului Mic, dar şi Teatrul Mic era fan al lui. A fost o întâlnire absolut fericită între cele două naturi artistice – mărturiseşte Dinu Săraru. Actorii de la Teatrul Mic m-au întrebat de ce nu îl iau. Era un moment prielnic al lumii tinere. Iar eu mai aveam destulă tinereţe în mine încât să fiu în stare să-l iubesc pe Alifantis. Şi am hotărât ca serviciul de specialitate să-l angajeze pe Nicu Alifantis." Dar nu se putea! Ce era de făcut? "Am apelat la singura soluţie care era curajoasă şi revoluţionară – spune fostul director, Dinu Săraru. M-am interesat unde avem un post despre care să nu întrebe nimeni. Aşa am aflat că era disponibil un loc pentru un muncitor necalificat, la atelierul teatrului. Până atunci nu ajunsesem la atelier, habar n-aveam unde este. M-am dus. Nu era departe de centru, dar era destul de rătăcit ca eu să nu fi ajuns până atunci. Erau doi băieţi acolo cu ambiţii mari şi cu şcoala de tâmplari." Faţă de Nicu Alifantis, aceştia constituiau un "progres academic". Ei erau calificaţi, Nicu, nu! Cu toate acestea, Dinu Săraru l-a angajat, iar cei de la cadre au rămas cu gura căscată. Imediat s-a dus vestea acestei "angajări revoluţionare".
"Am fost întrebat chiar şi de ministrul adjunct al Culturii de atunci, care răspundea de teatru, de ce l-am angajat pe Nicu Alifantis. În cele din urmă, mi s-a zis: «Vă priveşte, tovarăşe director!». Şi m-a privit!", spune Săraru.

FREDONATĂ ŞI DE PORTARI. Au urmat câţiva ani foarte buni pentru Nicu Alifantis şi pentru Teatrul Mic. A scris muzica pentru multe spectacole, regizorii se băteau pe el. "Am ajuns la concluzia că Nicu Alifantis ar trebui să facă muzica pentru un spectacol întreg – povesteşte Dinu Săraru. Atunci am ales piesa lui Camil Petrescu, «Mitică Popescu». A fost încântat de propunere şi a dispărut în turnul lui de fildeş din Piaţa Romană nr. 9. Şi a venit cu muzica pe care ajunseseră să o cânte şi portarii de la Teatrul Mic! În câteva săptămâni toate posturile noastre de radio – două, câte erau atunci – de dimineaţa până seara difuzau doar «Mitică Popescu». Îţi era frică să deschizi şi frigiderul, pentru că sigur ai fi dat peste o bucată din Mitică. Lumea întreagă era îmbătată de fluviile muzicale ale lui Alifantis... A devenit un fel de corifeu al Teatrului Mic. Nu mă mai întreba nimeni ce studii are!"

• Dinu Săraru