Mare talent, mare caracter

ÎNTRE DOUĂ MUZE ● Prins între Terpsihora şi Thalia, Nicu Alifantis nu se poate hotărî pe care s-o aleagă. Aşa că le alege pe amândouă.

De parcă s-ar fi vorbit în­tre ei, cei trei oa­meni de tea­tru pe care i-am abordat spre a ne povesti despre relaţia dintre Terpsihora (muza muzicii şi a dansului), Thalia (muza comediei şi a teatrului) şi Nicu Alifantis, au folosit aproape aceleaşi cuvinte. Poate că, tocmai pentru că toţi trei îl cunosc pe Nicu de foarte mult timp, au ajuns la aceeaşi concluzie: artistul nostru nu e doar un tip înzestrat cu mult ta­lent, ci şi un om de mare caracter.

Acum exact 30 de ani, Ecaterina Oproiu îl definea, simplu, "Acel mucalit, adeseori senzaţional radiolog al sentimentelor contemporane, pe nume Nicu Alifantis". Cam de tot atâta timp, poate chiar de un pic mai mult, se cunosc Nicu şi Gabi (pentru conformitate, Ga­briel Ien­cek).

200 DE PIESE. "Ne-am cunoscut printr-un prieten comun, Alexandru Tocilescu, prin 1973. Eram la un chef, un grup de prieteni, când Nicu ne-a cântat o noapte întreagă, peste 200 de piese. Toate cu texte de mari poeţi – Dimov, Eminescu, Barbu... Fiecare piesă, un alt gen. Mi s-a părut o mare performanţă, pentru un puşti de 19 ani, cât avea pe atunci Nicu. Un tip incredibil, aşa l-am perceput", îşi aminteşte Iencek. În anii următori, cei doi au colaborat ocazional, până când a venit momentul în care Gabriel Iencek, Mihai Perşa şi Gelu Colceag l-au introdus pe Nicu în Cenaclul Flacăra. Un lucru nu tocmai uşor, judecând că primele locuri pe scenă erau deja ocupate de Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Victor Socaciu şi alţi mari folkişti. "Ei bine, Nicu a rupt sala – continuă Iencek –  ceea ce i-a cam deranjat pe «veterani». Imediat i-au apărut vorbe că nu e folk ce cântă el. Dar timpul a trecut şi iată-l acum pe Alifantis alături de «veterani», buni prieteni şi colegi". Timpul a trecut şi peste Iencek şi Alifantis, "la bine şi la rău", întărindu-le prietenia: "Dacă nu vorbim câteva zile, înseamnă că s-a întâmplat ceva rău!".

RECTOR ŞI STUDENT. "Nici nu mai ţin minte de când îl cunosc", îşi începe Gelu Colceag, râ­zând, povestirea. Nu fiindcă n-ar avea ţinere de minte, dar i se pare că de la prima lor întâlnire a trecut o viaţă. A trecut cam tot atât cât şi în cazul lui Iencek: vreo 30 şi ceva de anişori.

Tot Tocilescu, tot mu­zică, tot Flacăra: "Vechii folkişti îl acuzau de specificitatea glasului său sentimental, italienesc – dar tocmai asta mergea la sufletul publicului", spune Colceag. Nu doar amici, ci şi colegi de echipă în teatru (Colceag – regizor, Alifantis – compo­zitorul muzicii de scenă pentru piesele "Baba Hârca", "Barrymore", "Cadavrul viu" şi "A 12-a noapte"), cei doi s-au trezit într-o situaţie uşor stranie anul trecut. "L-am descoperit pe Nicu student la UNATC, secţia Teatrologie. Eu eram decan atunci, între timp am devenit rector, iar Nicu era student în anul I. Nici n-am ştiut că dă examen! Am avut surpriza să regăsesc în el, în calitate de student – poate cel mai în vârstă student al UNATC – acelaşi om serios, ordonat, organizat, de mare caracter. Chiar dacă ai zice că viaţa de ar­tist îi ocupă mult timp, are o prezenţă foarte bună la cursuri şi învaţă pe brânci. Asemeni studentului bătrân al lui Cehov, este plin de entuziasm şi de idealuri", încheie dom’ profesor.

Maestrul Ion Lucian vine şi el să întărească cele spuse până acum, chiar dacă oamenii şi timpurile nu i-au permis să aibă întotdeauna o relaţie caldă cu Nicu Alifantis. "Dincolo de talentul enorm stă un om de un mare caracter, lucru pe care nu poţi decât să-l saluţi în ziua de azi, când invidiile din showbiz alterează caracterele. Aş îndrăzni să spun că mi-e prieten", zice, cu mo­destia unui maestru, Ion Lucian.
A impresionat criticii şi spectatorii deopotrivă. Din emoţiile celor dintâi au rămas cuvinte tipărite în presa vremii şi a vremurilor, din care îndrăznim să redăm câteva.

PÂNĂ LA ÎNGERI
"Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cântecul vie­ţii fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lasându-ne destră­maţi o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroşi, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blân­deţea-l simte poet de când lumea şi-s fericit să o spun şi altora. Şi s-o repet până la îngeri!" (Emil Brumaru). "În aceste două spectacole (n.r. Chira Chiralina şi Mediterana), muzica rafinată a lui Nicu Alifantis contribuie la înălţarea emoţiilor şi la sublinierea nuanţelor dramatice." (La Marseillaise, 1999). "«Ne­vestele vesele din Windsor»  este un mu­sical, o voioasă comedie tra­gică, cu cântece antre­nante, al căror autor, Nicu Alifantis, este un muzician cunoscut şi, mai ales, in­spirat." (Radu Anton Ro­man, România literară, 1978). "Când se află la mi­crofon are vehemenţa unui mesager." (Adrian Dohotaru, Flacăra, 1975).

FILMUL NU ÎI E STRĂIN
Din 1978 până azi, Alifantis şi-a pus emoţiile componistice în muzica a vreo 17 filme, dintre care amintim aici "Speranţa", "Moara lui Călifar", "Drum că­tre viaţă", "Echipajul", "Aripi de zăpadă", "Drumeţind prin Bucureşti", "Harap-Alb", "Un­de eşti, copilărie", "Lotus" şi sitcomul "Cumetrele". Nicu Alifantis a cântat tema filmului "Ringul" (regia Sergiu Nicola­escu, muzica Adrian Enescu, 1979) şi a interpretat rolul Ra­du Cantacuzino în "Bietul Ioa­nide" (regia Dan Piţa, 1979).

ÎNTREBAREA CORECTĂ E CU CE REGIZOR NU A LUCRAT?!
Spaţiul editorial devine frustrant prin micimea lui când eşti pus în situaţia de a prezenta toate piesele de teatru pentru care Nicu Alifantis a compus muzica. Asta pentru că, în 36 de ani, s-au adunat vreo 105. E mai simplu să enume­răm regizorii alături de care a lucrat: Constantin Dinulescu, Mircea Creţu, Alexandru Tocilescu, Zoe Anghel Stanca, Mihai Radoslăvescu, Sassy Brahim, Eugen Motric, Cristian Pepino, Cornel Todea, Eusebiu Ştefănescu, Nicolae Scarlat, Sanda Manu, Gheorghe Marinescu, Alexandru Colpaci, Nae Cosmescu, Silviu Purcărete, Eu­gen Mercuş, Cristian Hadji Culea, Mihai Perşa, Constantin Dicu, Harry Eliad, Anca Ovanez, Gelu Colceag, Dana Dima, Marian Negrescu, Mihai Mă­lai­mare, Gabi Iencek, Radu Dinulescu, Ion Lu­cian, Mircea Cornişteanu, George Motoi, D­a­niela Anencov, Alexandru Darian, Ioan Ieremia, Ion Ardeal Ieremia, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Mihai Mănuţiu, Cornel Mihalache, Alice Baarb.

MICI ROLURI MUZICALE
Nu de puţine ori a declarat Alifantis că teatrul e prima sa dragoste. Înamorat până pes­te poate de scenă, Nicu nu s-a limitat doar la a compune mu­zi­că pentru aceasta. Roluri mai mici, legate de muzică, i-au venit mănuşă în spectaco­lele "Philadelphia, eşti a mea" (alter ego), "Furtuna" (acor­de­o­nistul), "Swanewit" (trubadurul), "Întâlnirea mea cu Micul Prinţ" (baladistul), "O şansă pentru fiecare" (comenta­to­rul), "Copiii lui Kennedy" (to­boşarul) şi "Şoareci de apă" (baladistul).