La poarta Raiului

Pe plaiurile Bihorului, oamenii vorbesc în colindele lor de Dumnezeu care se plimbă printre ei, pe pământ, de Sfântul Petru, care colindă româneşte la Poarta Raiului. Ei slăvesc divinitatea, umanizând-o.

Frumoase poveşti au bihorenii. Când le asculţi colindele, parcă asculţi basme, şi mintea îţi zboară ca vântul şi ca gândul spre Dumnezeu. Ştefan Hruşcă este unul dintre acei interpreţi de seamă care au dus în întreaga lume frumuseţea colindelor bihorene şi transilvănene. Pe primele, el le are de la un om de toată stima, profesorul Ion Bradu, unul dintre cei mai importanţi culegători din Transilvania. Despre aceste cântece, dar şi despre cum au ajuns ele la Hruşcă, am vorbit cu omul de cultură Mircea Bradu, fiul folcloristului Ion Bradu.

O ALEGERE POTRIVITĂ
Pe Ştefan, Mircea Bradu îl ştia mai de mult. Aproape din tinereţea lui, fiind apropiat al unor medii literare. L-a auzit odată cântând tocmai în Maramureş. I s-a părut că în glasul lui există o tristeţe adâncă şi în acelaşi timp o strălucitoare prezenţă a duhului colindelor noastre. Era prima dată când în faţa unui interpret de colinde avea o tulburare profundă şi în acelaşi timp o mare bucurie sufletească. Atunci s-au cunoscut. I-a vorbit despre tatăl său, Ion Bradu, şi despre o culegere de colinde pe care dânsul i-ar putea-o trimite.

"Părintele meu i-a trimis o colecţie de colinde şi Hruşcă, ca orice ardelean corect, i-a răspuns. Ba, mai mult, a apreciat colecţia de colinde tocmai pentru bogăţia şi autenticitatea lor. El a ales din această colecţie, şi a ales foarte bine. Eu îi mulţumesc foarte mult pentru că am fost aproape de acea colecţie pe care tatăl meu i-a dat-o, pentru că în scurtă vreme tatăl meu s-a stins. A fost poate ultimul contact pe care el l-a avut cu un mare interpret şi căruia a putut să-i dea una dintre marile capodopere a colindelor româneşti.

Într-o sală, la un spectacol la care eram prezent şi eu, Hruşcă a vorbit despre acest moment. Îi mulţumesc pentru modul în care l-a evocat pe tatăl meu şi am simţit că această legătură dintre el şi colindele culese de tatăl meu şi modul lui de interpretare sunt o simbioză perfectă. Se hrăneşte una din cealaltă."

COLINDELE DIN PREAJMA RAIULUI
Mircea Bradu povesteşte într-un mod foarte interesant despre colindele din Bihor. Sunt colindele cu care s-a născut, a crescut şi pe care la rândul său le transmite mai departe ca pe o moştenire de mare preţ. "Sunt colinde foarte vechi. Ele fac apel la nişte forme de prezentare care sunt specifice şi basmelor şi cântecelor româneşti. Ele umanizează divinitatea, o coboară până la nivelul uman, înălţând-o în acelaşi timp. Faptul că Dumnezeu şi Sfântul Petru vin şi coboară pe pământ mi se pare un lucru absolut extraordinar şi care duce colinda lângă sufletul lui Dumnezeu, sau la Poarta Raiului, unde Sfântul Petru cântă colinzi româneşti.

Aşa se întâmplă cu colindele vechi din Transilvania, care sunt extrem de apropiate de sufletul omului, au această formă care e aproape de basm, fiecare colindă este o poveste. În acelaşi timp există cealaltă latură a poveştilor din Transilvania şi din Bihor în mod deosebit, care sunt nişte izbucniri sentimentale ale unor copii care vin să colinde. Şi în modul în care îşi compun şi şi-au compus de-a lungul vremii, există ceea ce un specialist în colinde ar numi: un "captaţio". O cheamă pe gazdă la uşă sau la fereastră şi-o roagă să asculte şi în final cer plata.

O plată care este mai mult simbolică, dar care este din suflet pentru străduinţa lor. Această plată a fost de-a lungul secolelor, sunt convins, o recunoştinţă şi o punte între sufletul colindătorului şi a colindatului.