Rigoare, precizie

Radu Beligan este inimitabil. De ce? Harul  nu poate fi imitat, iar spiritul în nici un caz trucat.

RADU BELIGAN. Un nume care nu are nevoie de nici o prezentare. El e unic. Un actor cu har. "Cum să-l imiţi, cum să-l copiezi pe Radu Beligan? Ar fi nevoie de infinit har, de kilometri de bibliotecă nu doar citiţi, ci absorbiţi prin toţi porii minţii şi ai sensibilităţii, o disciplină spirituală şi fizică exemplară de a te lăsa purtat de instinct, rigoare, fantezie, precizie, spontaneitate. Însă, atunci când ai toate acestea, nu mai trebuie să imiţi pe nimeni. Harul nu se imită. Spiritul nu poate fi trucat", nota în 1998 Cristina Dumitrescu, critic de teatru. Iar maestrul Beligan a dăruit teatrului mai bine de 70 de ani de viaţă. Adică jumătate din istoria teatrului românesc. A făcut totul din dragoste pentru teatru. În 1961 a pus bazele Teatrului de Comedie. Din 1969 şi până în 1990 a preluat conducerea Teatrului Naţional. A fost cel mai longeviv director al acestui teatru. În toţi aceşti ani le-a adus românilor bucurii. A dus teatrul  românesc peste hotare şi s-a întors acasă cu numeroase distincţii.

TĂRIE. "Cred că Teatrul Naţional a rămas în oarecare măsură şi datorită eforturilor mele, un loc în care oamenii mai puteau să respire în voie. Laşitatea mea a salvat teatrul vremii noastre. Ceauşescu a venit să pună pe frontispiciul clădirii «Complexul Cultural Cântarea României», şi atunci am ieşit din laşitatea mea şi am avut un curaj mare şi i-am scris lui Ceauşescu: «Dacă nu rămâne firma teatrului Teatrul Naţional I.L. Caragiale, îmi dau foc». «V-aţi fi dat foc?» «Ei, căutam şi eu o emoţie umană din partea lui. Şi firma a rămas la locul ei»", a mărturisit maestrul.

ROBESPIERRE
Într-o discuţie purtată în anii ’50 cu Camil Petrescu, marele dramaturg i-a mărturisit cu mâhnire: "Am lucrat la «Danton» şase luni de zile, ceas de ceas… uneori până la 18 ore pe zi. Am făcut datorii de 60.000 de lei, căci Ministerul Culturii mi-a dat un sprijin de numai 10.000 de lei pentru tipărirea piesei «Danton», atât cât costă în două copii numai manuscrisul la maşină. Dar totul e fără nici o perspectivă". Ulterior, după 25 de ani maestrul Beligan a adus spectacolul la Teatrul Naţional. "Am pus Danton la Teatrul Naţional cât am fost director. A fost un pariu cu mine. Această mărturisire m-a obsedat ani de zile, mai ales că atunci i-am promis că, dacă vreodată voi ajunge director la Teatrul Naţional, am să determin reprezentarea piesei. M-am ţinut şi bine am făcut. A fost un spectacol strălucit. Eu l-am jucat pe Robespierre. Am iubit acest rol cu foarte puţine replici – o individualizare fascinantă."

"Bunicul meu patern, Adam Beligan, a fost actor într-o reprezentaţie sacră. Era preot într-un sat de lângă Iaşi. Soţia sa, Elisabeta, era analfabetă, era vară primară cu Ion Creangă. Tata a fost un personaj uimitor. La numai 14 ani a întemeiat o trupă de amatori cu colegii de gimnaziu şi a colindat toată Moldova cu Hamlet de Shakespeare"
Radu Beligan