Pentru toţi românii mei

A căutat o viaţă să descopere, să păstreze, să dăruiască. Nu a ales uitarea, a ales ­întot­dea­una să lupte.

Cântecul meu a început la Chi­şinău în 1988”… Nu surprinde pe nimeni acest gând al Sofiei, gândul unei mari artiste, mărturisit în­tr-un moment în care atin­sese de mult cele mai înalte cote ale populari­tăţii. “Era un început pentru cântecul ei, pentru cântecul nostru, se destăinuie consacrata realizatoare de emisiuni Marioara Murărescu… Un început împodobit de braţe de flori, cu lacrimi şi cu spe­ran­ţe celor fără de spe­ranţă. Oamenii se regăseau în graiul stră­moşilor şi, ridi­cându-se cu respect în faţa cântecului, în faţa slujitorilor lui, se bucurau ca în clipa Învierii.”

O flacără. “Nici­odată nu mi-au fost dragi cei care, în domeniul folclorului, încearcă să facă ierarhizări, să facă clasamente… Cea mai bogată zonă, cel mai mare interpret, cel mai frumos cântec. Nu mi-au fost dragi nici cei care tot caută o «a doua Maria Tănase», o «a doua Maria Lătăreţu». Oare nu înţeleg că în lumea cântecelor noastre, atunci când nu există flacără, în jurul ei rămân doar umbre până departe? Doar o singură dată poate trece prin lume o Sofia Vicoveanca. Ascultaţi…, ascultaţi şi dumneavoastră şi veţi observa cum reuşeşte timpul, sau poate traiul în lume, să modeleze persona­litatea artistului, personalitatea interpretului-creator.”

Firul vieţii. O vom regăsi, o vom recunoaşte pe Sofia Vicoveanca. “Totuşi, acum parcă e alta – apre­ciază Marioara Murărescu. Ajunge cu cântecul ei în zone de sensibilitate mult mai subtile, iar durerea, dorul sunt spuse acum în şoaptă, cu delicateţe şi discreţie, cu acea înţelepciune a omului care îşi ştie bine drumul. Cu multiple posibilităţi artistice, Sofia are pentru public o aură aparte.

Citește pe Antena3.ro

Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de a muri

A urmărit cu glasul ei firul vieţii. Şi-a legănat puiul, ca orice mamă, dar acum, când ramurile au muguri noi, şi cântecul ei de leagăn adună mult mai multă dra­goste. Îşi păstrează umo­rul, ştie să presare glumele care pe la noi dau veselie os­peţelor, nu ocoleşte cân­tecul cu nuanţe satirice, dar nici­odată Sofia nu flecăreşte, şuguieşte numai. Îşi şopteşte dorul şi amarul, fără cuvinte grele, fără bles­teme sfâşie­toare, ca tot omul care a în­văţat că la o vreme rămâ­nem singuri, aşa că ne e dat să avem şi rău, şi bine, într-o lume în care ne dorim să fim precum cetina, dar ne trecem ca frunza.”

Speranţe. Sofia Vicoveanca a primit un pic mai mult decât alţii. A pri­mit glas, talent, dar şi puterea de a deschide porţile sufletului. “Astăzi, scena este lumea artiştilor mari, asemenea Sofiei. Aplauzele, cea mai frumoasă răsplată. Fiecare întâlnire cu Sofia poate fi o provocare. Ne îndeamnă să gândim, să urmărim cu cântecul firul vieţii, să recunoaştem că el, cântecul, ne poate face mai buni, ne însoţeşte de la leagăn până la marea trecere. Ne trezeşte sau ne ajută să uităm. Dacă ai primit pu­teri speciale şi ştii să le fo­loseşti, dacă alegi din noia­nul de amintiri pe acelea care îţi dau putere, rămâi”, în­cheie Marioara Murărescu.