x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Ştefan Hruşcă Un trio de mare succes

Un trio de mare succes

de Luminita Ciobanu    |    Carmen Anghel-Dobre    |    24 Aug 2009   •   00:00
Un trio de mare succes

A fost perioada Hruşcă, Socaciu, Şeicaru. Un trio foarte iubit de public...

Cum au ajuns cei trei să cânte împreună, cum au cucerit inimile spectatorilor? Ştefan Hruşcă îşi aminteşte: "În ultimii doi ani de Cenaclu, Victor era la Serbările Scânteii Tineretului. Directorul Filarmonicii din Arad ne-a pus la un moment dat în scenă pe toţi trei şi am făcut foarte multe concerte. Aveam şi câte trei concerte pe zi. Ţin minte că la Şimleu Silvaniei am avut trei concerte, cel de-al treilea s-a ţinut acolo când am ajuns. Incredibil. Fain. Pe afiş era scris: Şeicaru, Socaciu, Hruşcă - scris de mână, pe garduri, fără poze, fără nimic.

Am făcut chiar în trei rânduri spectacole cu Filarmonica din Arad. Publicul lui Victor s-a alăturat publicului nostru. Sunt amintiri de neuitat. Mă mai întâlnesc cu spectatori de atunci, prin diferite colţuri din lume, care au luat cu ei discurile de vinil. Chiar iarna trecută a venit cineva la Montreal cu toată discografia mea".

CENZURA
Erau celebri, erau iubiţi de public dar.. nu prea era voie să le apară feţele pe afişe sau pe discurile de vinil. Rigorile cenzurii comuniste: "Mi-aduc aminte că nici nu prea era voie cu poze. Am avut probleme chiar la primul album. Au căutat variante şi până la urmă mi-au pus o poză pe copertă, ceva sinistru, comparativ cu ce apare astăzi. Era aşa, ca un curcubeu şi o poză mică. Se dăduse un ordin să nu mai apară nimeni, nici pe afişe, nici pe discuri... La televizor fără plete, fără mustăţi, a fost o perioadă sinistră".

DISCURI
Succese şi puţină superficialitate... "În '84 mi-a apărut «Rugă pentru părinţi», în '86 «Urare pentru îndrăgostiţi» («Copacul cu flori»), iar cu Vasile am scos «Călători visători», în '88. Aici ne-am grăbit amândoi, pentru că am tratat superificial orchestraţia. Muzica noastră se cerea. Electrecordul ne cerea şi ne-am grăbit.

Melodiile sunt faine însă. Au prins la public pentru că prin ţară întâlnesc taximetrişti care îmi pun să ascult «Dimineţi cu ferestre deschise!». Incredibil! Aveau piese şi din timpul Cenaclului. Unii chiar recită versurile cântecelor. Horică, de la Târgu Mureş, un om deosebit! Mă urc în maşină şi-mi spune: «Vreau să-ţi pun ceva!». Şi-mi pune «Călători, visători». Ei le-au trăit atunci cu noi. S-au îndrăgostit pe muzica noastră", zâmbeşte mulţumit artistul, în timp ce rememorează clipe dragi, momente de neuitat.

×