x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Îngerul actor

0
Autor: Costin Anghel 10 Noi 2008 - 00:00

Când se întâlnesc oamenii ideilor, universul gravitează în jurul lor. Când oamenii de geniu îşi plâng prietenii, se sfâşie cerul...



Sufletele prietene se întâlnesc negreşit în viaţă. Oamenii sortiţi să se iubească sau să realizeze ceva măreţ se găsesc întotdeauna. Tot aşa, Emil Boroghină – actor, regizor şi director de teatru s-a întâlnit cu Ştefan Iordache.

O TRISTEŢE PREA MARE. Emil Boroghină îşi găseşte greu cuvintele când vine vorba de marele Iordache. Prietenia care i-a legat, nopţile şi zilele cu vise, poveştile spuse oamenilor... totul a reprezentat doar momente de trăiri uluitoare, prea frumoase pentru toţi pământenii. Iar acum, domnul Boroghină nu poate spune decât: "A murit Ştefan Iordache. A murit Regele Scamator. Ştiam că Ştefan era grav bolnav, chiar foarte grav. Aflasem cu câteva zile înainte că va fi transportat la Viena, unde urma să fie însoţit de unul dintre vechii săi prieteni şi colegi de liceu. Speram că odată ajuns acolo se va produce o minune. Se pare că Dumnezeu a rânduit altfel. A dorit să-l aducă mai devreme în preajma sa, avea nevoie, pare-se, de un înger actor, de încă un înger actor. Şi l-a ales pe el, cel atât de corect, de drept, cinstit şi credincios".

UN TITLU DE NOBLEŢE. Din urbea Craiovei, oraşul care l-a iubit şi-l stimează în continuare, Boroghină poveşteşte despre Ştefan Iordache cu... respect... şi îşi asumă un titlu de nobleţe. L-a cunoscut pe El, pe Iordache. "Am avut şansa, pentru că a fost o şansă, să-i fiu coleg de grupă la Institutul de Teatru, să-i stau alături, să respirăm aerul aceleiaşi clase timp de patru ani, să fim din când în când parteneri. Au fost ani minunaţi, poate cei mai frumoşi din viaţa noastră. Eram stăpâniţi cu toţii de pasiune, de speranţe şi visuri.
O seară din săptămână o petreceam în Rahova, invitaţi de Ştefan şi de părinţii lui, olteni din Calafat, îndeajuns de săraci, dar cu casa şi sufletele deschise. Amintirile din anii de studenţie sunt puternice. Ca şi legăturile. Ele dăinuie, în ciuda faptului că foştii colegi se văd rar, uneori chiar deloc. Îmi revin în minte, uimitor de limpezi, imagini legate de Ştefan. Îmi este însă greu, aproape imposibil să scriu şi să vorbesc acum despre el. Poate mai târziu voi fi în stare să spun mai multe".

MOMENTE DE APROPIERE. "Nu ştiu dacă legătura noastră poate fi definită drept prietenie, dacă el a văzut în mine un prieten apropiat, aşa cum l-am considerat eu întotdeauna. La el, ierarhizările de acest fel funcţionau altfel decât la ceilalţi. Poate a fost mai puţin decât o prietenie, sau cu mult mai mult. Ne-au unit, înainte de toate, două momente extrem de importante din viaţa fiecăruia, cele legate de spectacolul nostru de absolvire şi venirea lui la Craiova. În relaţiile cu cei apropiaţi, Ştefan a fost un monument de generozitate. Personal îi datorez enorm. În această mare generozitate a lui, atunci când vorbea în interviuri despre anii studenţiei şi debutul său, aproape că nu a existat prilej să nu amintească faptul că eu am fost acela care a ales piesa «Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită» şi i-a sugerat profesorului distribuirea sa. El considera, poate pe bună dreptate, că de la realizarea acestui rol s-au tras toate celelalte. Apoi, când în ultimii ani îi pomenea pe cei care i-au influenţat, i-au marcat devenirea, pe marii săi directori, Horia Lovinescu de la Teatrul Nottara şi Dinu Săraru de la Teatrul Mic, de cele mai multe ori îl aşeza alături de ei şi pe fostul său coleg de grupă. Faptul că Ştefan Iordache, cel care nu ar fi fost niciodată capabil să facă vreo afirmaţie în care nu ar fi crezut, spunea toate acestea, a contat enorm pentru cei din lumea teatrului, care au privit cu şi mai mare atenţie ceea ce se întâmpla în acei ani la Craiova. Cu el alături, cu Silviu Purcărete, cu Ilie, Valer, Tudor şi ceilalţi, şi angajarea mea a căpătat o altă dimensiune...", explică regizorul Boroghină apropierea dintre el şi marele Iordache.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE. "A murit Regele Lear, posibilul Lear, dintr-un spectacol al lui Silviu Pucărete, pe care l-am dorit şi eu şi Ştefan, l-am visat, dar a cărei realizare am amânat-o mereu. Revăd crucea simplă de la mormântul de la capătul aleii, pe care stau înscrise, cu litere uşor şterse, trei nume, cel al doamnei doctor Tonitza, al lui Ştefan şi al doamnei Michaela… Ştefan a ţinut să-şi aibă locul de veci la Gruiu. Recitesc ultimul lui interviu. Abia acum înţeleg semnificaţia tuturor vorbelor. El, omul de lume, prietenul sincer, camaradul atâtora, dar de cele mai multe ori şi sufletul bântuit de singurătate, cerând să fie înhumat la Gruiu, a vrut parcă să fugă de lume, să i se piardă urma. Dacă a intenţionat acest lucru, sunt convins că i s-a jucat o festă. Pentru mine, pentru mulţi dintre noi, Ştefan Iordache, Regele Scamator, e încă viu. Şi aşa va rămâne pentru mult timp, poate până la sfârşitul zilelor noastre…".

"Debutul lui pe scena de la Casandra a fost unul meteoric, în "Arturo Ui…" uluind lumea culturală bucureşteană şi românească. Au venit să-l vadă George Vraca, Radu Beligan, Mihai Iacob, Sanda Manu, Dinu Cernescu, Florin Tornea şi mulţi, mulţi alţii. Dinu Săraru a scris o cronică a spectacolului, vorbind la superlativ despre el"

"Nu puţini au fost aceia care l-au asemuit cu Lawrence Olivier şi cu Peter O’Toole… El a fost însă Ştefan Iordache, unicul, unul dintre cei mai mari actori români, un actor planetar. I-a plăcut viaţa, i-au plăcut oamenii, nu s-a dezis niciodată de prietenii lui din copilărie şi mahalaua Rahovei, pe orice drum ar fi apucat aceştia"
Emil Boroghină - actor, regizor
Citeşte mai multe despre:   actor,   iordache,   ştefan

Serviciul de email marketing furnizat de