Rolul vieţii? Să fie perfect!

Ştefan Iordache a jucat un rol important în cariera şi în viaţa regizorului Dinu Cernescu.

Marele regizor Dinu Cernescu l-a ales pe actorul Ştefan Iordache să joace în spectacolele sale.

Invitaţia Aureliei Marcu, regizor tehnic, de a vedea un tânăr remarcabil într-o producţie de ultim an, "Ascensiunea lui Arthuro Ui", la Studioul Casandra al Institutului de Teatru, a fost primul contact dintre cei doi. "Atunci când l-am văzut pe scenă, apoi când am vorbit la Caru’ cu Bere, nu mi-am putut închipui că Ştefan o să joace un rol atât de important în cariera mea şi chiar şi în viaţa mea. Plăcându-l foarte mult ca actor, i-am spus: «Sper să lucrăm împreună»" Pentru Ştefan, a urmat piesa "Tigrul", a lui Muray Schigsal, cu Ileana Predescu, parteneră. "După un timp s-a ivit ocazia să facem un spectacol, «Viziuni flamande», după Michel de Ghelderode – un mare autor flamand care nu fusese niciodată jucat în România."

UN MARE SUCCES. "Spectacolul era făcut din două părţi. În partea a doua, care era baza spectacolului de fapt, Ştefan Iordache juca rolul regelui, un rege nebun. Chiar am fost selecţionaţi să reprezentăm România la Festivalul de la Nancy, unde spectacolul, dar Ştefan în special, a avut un succes extraordinar, pentru că atât de tânăr cât era el a făcut o compoziţie acestui rege bântuit de legende flamande, de alchimie, de gelozii... un personaj foarte special. Am avut satisfacţii foarte mari amândoi cu acest spectacol." Au fost invitaţi după Nancy la un festival internaţional de la Aarhus, în nordul Danemarcei, apoi la Copenhaga, la Odense... S-a jucat în limba română, însă spectacolul avea calitatea de a fi foarte vizual. În plus, în zona respectivă era foarte cunoscut Michel de Ghelderode. A urmat "Hamlet", pe care l-au relizat împreună.

LEGĂTURI STRÂNSE. "Textele importante leagă foarte mult sufleteşte actorii cu regizorul, şi cu atât mai mult când există un turneu important, lucrurile astea se amplifică şi se adâncesc", continuă Dinu Cernescu.

Felul de a repeta al lui Ştefan, condiţia lui faţă de text, faţă de repetiţie, întreaga lui atitudine faţă de munca la un rol, la un spectacol l-au marcat şi l-au ajutat foarte mult pe regizorul Dinu Cernescu. "Sigur că am mai întâlnit actori care aveau o conştiinţă profesională absolut deosebită: Leopoldina Bălănuţă, Radu Beligan, George Constantin, mai târziu Tamara Buciuceanu Botez, actori de acest tip, a căror viaţă se confundă cu viaţa lor în teatru, însă Ştefan a fost printre primii la care am văzut această grijă dusă aproape până la absurd în relaţia cu actul repetiţiei, cu actul teatral."

RIGUROZITATE. Cu Ştefan Iordache era foarte dificil în clipa în care simţea că nu ştii ce ai de făcut. "Era foarte riguros, foarte exact şi foarte bine documentat. Am observat asta: cu cât am lucrat cu actori mai importanţi, cu atât mi-a fost mai uşor să lucrez. Mi-a plăcut întotdeauna ca scena finală să fie rezultatul unei colaborări. Probleme şi conflicte, inerente în meserii, am avut numai cu actori mediocri, de mâna a doua, care ei cred că sunt talpa teatrului şi dacă şi le-o arăţi e o nenorocire."
Dar, în viziunea maestrului Cernescu, oare care a fost rolul vieţii lui Ştefan Iordache? "Rolul vieţii lui a fost să fie perfect! Asta şi-a dorit. Această perfecţiune în tot ce face. Cu ani în urmă am plecat într-un turneu mai mare al Teatrului Nottara, în Mexic. Pe lângă faptul că se mergea şi cu «Viziuni flamande», era şi o piesă românească în care toţi actorii trebuiau să joace. Se juca în spaniolă, am făcut lecţii cu profesori, iar Ştefan nu avea de spus decât două cuvinte, «foarte interesant». Pentru acest «foarte interesant» a făcut nenumărate repetiţii. Era preocupat de acest rol ca şi cum ar fi fost un rol principal. Felul în care îşi pregătea rolul, îşi adapta mâncarea, plimbările pe care le făcea pentru a se relaxa... toate astea mă fac să cred că rolul vieţii lui a fost rolul perfecţiunii."

"NU AM POFTĂ!". Unul din momentele amuzante legate Ştefan s-a petrecut când au fost să joace "Hamlet" în Grecia. "Melina Mercouri, care era ministrul Culturii atunci, a vrut să-l cunoască pe Ştefan după spectacol. În timp ce Horia Lovinescu stătea de vorbă cu ea, m-a trimis să le anunţ prezenţa. I-am spus lui Ştefan... «E o actriţă foarte mare, o fi ea ministrul Culturii, dar nu am poftă să vorbesc cu ea». «Bine, Ştefan, nu avem ce face. Trebuie! Sunt la capătul culoarului...». N-am mai apucat să-i spun lui Lovinescu ceva, că s-a deschis uşa şi au intrat. Cabina era goală. El dispăruse. Unde? Cum? Nu ne-am dat seama. Eram la etajul doi al clădirii... După ce a ieşit Melina Mercouri, s-a deschis un dulap. Ştefan se ascunsese acolo."

CÂŢI PANTOFI! Amintirile hazlii nu se opresc aici. Cu ocazia unei reprezentaţii la Copenhaga au fost cazaţi la un hotel extraordinar, construit pe un singur etaj. "Un culoar... luuung de tot. În capătul lui era un apartament în care am fost cazaţi noi. Era un obicei acolo ca pantofii să fie lăsaţi la intrare, pentru a fi lustruiţi de personal. După un spectacol, am fost pe la nişte restaurante, iar întâmplarea a făcut ca eu, Lovinescu, Ştefan Radof şi Ştefan Iordache să venim printre ultimii. Iordache a fost foarte şocat să vadă zeci de perechi de pantofi de o parte şi de alta a culoarului. După ce ne-a lăsat pe noi să intrăm în apartament, l-a luat pe Radof şi au început să schimbe pantofii între camere. A doua zi a fost un fel de nebunie generală, pentru că nimeni nu-şi mai găsea pantofii."

DISCREŢIE EXTRAORDINARĂ. Au rămas foarte buni prieteni şi după ce nu au mai colaborat pe plan profesional. "A contat foarte mult şi faptul că eu o cunoşteam pe Michaela dinainte să o cunoască el. Eram prieteni foarte buni." Când se întâlneau, foarte rar discutau despre teatru. "A spus nu o dată că este decepţionat de ce vede şi ce simte şi poate că acele cuvinte erau şi cuvintele noastre pe care nu le exprimam. Era un om de o discreţie extraordinară şi de o pudoare extraordinară. Nu cred că l-am auzit în atâţia ani înjurând vreodată. Nu suporta bancurile vulgare, era sistemul lui de a ţine curat în jurul lui. Şi reuşea!"

În încheiere, regizorul Dinu Cernescu declară: "Aşa-zisa lui moarte pentru mine continuă să fie un fel de neînţelegere. Efectiv, nu pot să mă obişnuiesc cu această idee. De fiecare dată când dau telefon la ei acasă mi se pare ciudat că nu-mi răspunde el la telefon".