x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Irepetabil

0
Autor: Rodica Mandache 18 Feb 2008 - 00:00

“O să-ţi spun o poveste gro­za­vă”, mi-a spus Florin Piersic. Fiind un om şi un actor ex­trem de gene­ros, povestirea lui e foarte vie şi iubitoare.

“O să-ţi spun o poveste gro­za­vă”, mi-a spus Florin Piersic. Fiind un om şi un actor ex­trem de gene­ros, povestirea lui e foarte vie şi iubitoare.

 

Prima întâlnire a lui Flo­rin Piersic cu Ştefan Mi­hă­i­lescu-Brăila a fost la tele­vi­ziune. Era foarte tânăr şi foarte proaspăt şi a fost che­mat de un regizor care-n via­ţa lui actoricească îl pune ală­turi de maestrul său, Ale­xandru Finţi, sau de regizo­rul Ion Cojar. E vorba despre Nicolae Motric. “Regizori care ştiau să lucreze cu ac­torii. Adică indicaţiile lor erau de aur şi te duceau di­rect la personaj”, spune ac­torul. Era un spectacol “Re­por­taj cu ştreangul de gât”, despre Julius Fucik. “Un rol de anvergură, primul al meu la Televiziune. Celălalt rol principal era la cealaltă extremă, rolul «negativului» Gauleiter-ul Böhm, care l-a condamnat la moarte pe Julius Fucik. Spectacolul, ca tot ce era pe atunci la televiziune, era în direct. Succesul într-o piesă nu-l poţi avea singur, nu poţi juca un rol singur, ci ai nevoie de un partener. E nevoie de aceeaşi temperatură. Ştefan Mihăi­lescu-Brăila mi-a fost parte­ner direct în scene foarte grele.”

 

DIFERIT. “Era aşa de convingător în rol, încât mie mi-era frică să joc cu el. Am trăit ceva foarte rar. Juca fără să facă nimic demonstrativ. Avea o credinţă şi o concentrare care-i dădea o putere de uriaş. Se juca cu Fucik la interogatorii. Juca acest personaj «negativ» cu un fel de «drăgălăşenie», un personaj care iubea pisicile, florile, natura, dar care urăşte oamenii. Oamenii cu mari calităţi îi făceau rău Gauleiter-ului Böhm. Îi revolta complexele, dar având puterea-n mână îşi putea permite orice. Era un artist foarte mare. Uriaş. Bun. Un artist mare e cel ce are intuiţia personajului jucat. Intuiţia lui îi recompune biografia. Brăila era uluitor. Ştia tot despre personaj. Luneca, nu-l puteai prinde, era ca un peşte ţipar. Eu aveam majoritatea sce­nelor cu el. Am învăţat foarte repede textul, ca să pot să mă lupt cu el. Mi-a plăcut să joc cu el. Am rămas cu amin­tirea jocului, a due­lului acto­ricesc pe care l-am avut cu Ştefan Mihăi­lescu-Brăila. Vă daţi seama ce-am trăit când după ce l-am vă­zut atât de dur, atât de dramatic, l-am văzut după aceea în comedie. Erau foar­te mari spectacole pe atunci în Bucureşti, iar tot ce era nou se adusese la Teatrul Giuleşti. «Domnul Puntila şi sluga sa Matti», «Baia», «Arturo Ui».” 

 

DĂRUIT. “El era foar­te simpatic şi sensibil ca om. Era fermecător când po­vestea sau spunea glume. L-am văzut fermecător în roluri de comedie şi-n ­scheciuri tv. Era bun peste tot. Îl credeai în orice-l puneai: mun­citor, nazist, rege. Şi mai era ceva. Când juca el un rol nu mai puteai vedea alt actor în acelaşi rol. Îmi plăcea aşa de mult, încât mă bucuram copi­lăreşte că-mi fusese partener. Găsea tot felul de lu­cru­ri, improvizaţii care apar­ţineau numai persona­je­­lor lui. L-am urmărit şi eram mort de curiozitate «ce-o să mai facă în rolul ăsta». Pe urmă, mult mai târziu, am jucat împreună în filmul lui Geo Saizescu «Eu, tu şi Ovi­diu». Erau adu­­naţi toţi ac­to­rii de comedie. Ştefan Mihăi­lescu-Brăila juca un muncitor. Era de acolo. Era cel mai credibil. Eu văd des acest film, fiindcă-mi place foarte mult, şi mă topesc de plă­cere la scenele cu el. Era tare bun. Ştii cum era el? Când pe sce­nă sunt mai mulţi actori, tu te uiţi la spec­tacol, dar la unul dintre personaje, la unul parcă te-ai uita tot timpul. Aşa era el!”, încheie Florin ­Piersic.

 

“Nu-l poţi cataloga. Nu făcea efort. Avea o mare sinceritate. Era foarte convingător. El primea rolul, citea rolul şi ştia totul despre personaj. Era un actor care nu făcea efort. E vorba de acea mare, teribilă intuiţie”

Florin Piersic, actor

 

Carieră fulminantă

 

Din 1949 până în 1954, Ştefan Mihăilescu-Brăila a jucat la Teatrul “Maria Filotti”, în spectacole ca: “La Ilie bun şi vesel”, “O scrisoare pierdu­tă”, “Poveste de dragoste”, “Burghezul gentilom”, “Bă­dă­ranii”, “Nunta lui Krecinski” şi “Ultima oră”. A mai lucrat cu Teatrul Naţional Radiofonic (piese ca: “Două loturi”, “Simion cel drept”, “Zadig”, “Li­na”, Viforul”, “Cosma”, “Ce-i pasă calului”, Doamna Bovary”, “Insula”, “Răzbuna­rea La­tifundiarului”) şi Teatrul CFR – Giuleşti (amintim: “Puntila şi sluga sa Matti”, “Hotel Zodia Gemenilor”).

 

Pare a fi o vioară rară, un Stradivarius

Ştefan Mihăilescu-Brăila se arată a fi un actor dintre aceia pe care natura nu-i scoate decât în unicat, dăruindu-le virtuţi nerepetabile. Arăta ca un oarecine, dar forţa talentului său îl face să fie ca nimeni altul. El are un umor plin de tris­te­ţe (uneori, nimic nu mi se pare mai trist decât umorul...) şi o viziune satirică de subtext, de o precizie ceasornicărească, el ne aşază exact în centrul cercului de unde se aud cel mai bine cu­vin­tele care nu se rostesc. Brăila este un actor care mânuieşte biciul satirei, dar nu învârtindu-l ostentativ deasupra capului, ca la Pluguşor, ci prin mişcări de surpriză, aproape neprevăzute, dar ciupind şi muşcând dureros, de la caz la caz. El ne-a obişnuit să-i pretindem şi interpretului ceea ce îndeobşte îi ceream actorului, adică un fel de umor care să omagieze capacitatea atât de specială a omului de a râde; nu de orice şi oricum. El a ridicat interpretarea actoricească la rangul de sus al concepţiei despre satiră şi în acest mod – sau, măcar pentru aceasta – au­to­rii de gen – de foarte multe genuri – îi rămân în­că datori lui Ştefan Mihăilescu-Brăila. (Aurel Storin, 1981)

 

Un actor cu transfigurare

Regizorul Ion Vova a lucrat cu Ştefan Mihăilescu-Brăila: “Era un actor grozav. Dotat de la natură. N-a făcut şcoală. S-a ridicat din mişcarea teatrelor de amatori, mişcare din care s-au ridicat mari nume actori­ceşti: Vasilica Tastaman, Gheor­ghe Dinică... De aici venea şi numele adăugat în coadă – Brăila. Era o poreclă, aşa, ca să nu fie confundat. Avea un instinct rar, o intuiţie dată de la Dumnezeu. Dar să ştii că el îşi cizela, îşi perfecţiona mult talentul şi permanent. Era as în comedie, un interpret rafinat. Era credibil în orice. Era genial”.

Citeşte mai multe despre:   actor,   ştefan

Serviciul de email marketing furnizat de