Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Jurnalul WEBCAM LIVE ROMÂNIA

Ştiri

Editoriale

Special

Bani şi afaceri

Externe

Cultură

România Inteligentă

Sport

Viaţa Sănătoasă

Timp Liber

Jurnalul.ro › Editie de colectie › Ştefan Mihăilescu Brăila › Mister

Mister

de Rodica Mandache | 18 Feb 2008 • 00:00

Prezentăm aici două fragmente-interviuri acordate de Ştefan Mihăilescu-Brăila. Primul este un interviu din 1963. Cel de-al doilea, vine la o diferenţă de 30 de ani, în 1993. De altfel, acesta este şi ultimul interviu acordat de genialul actor.

Prezentăm aici două fragmente-interviuri acordate de Ştefan Mihăilescu-Brăila.
Primul este un interviu din 1963. Cel de-al doilea, vine la o diferenţă de 30 de ani, în 1993. De altfel, acesta este şi ultimul interviu acordat de genialul actor.

Valentin Silvestru: Domnule Ştefan Mihăilescu Brăila, cum aţi ajuns în teatru?

Ştefan Mihăilescu-Brăila: În şcoala primară spuneam poezii mai bine decât alţii, în liceu imitam cu succes profesorii, în familie distram prietenii cu sunete şi improvizaţii – şi uite aşa m-am trezit pe scenă.(...) Teatrul mi-a adus mari satisfacţii. (...) Ele se numesc “Dezertorul”, “Năpasta”, “Inspectorul de poliţie”, “Nunta lui Krecinski”, “Bădăranii”, “Mielul turbat”, “A douăsprezecea noapte”, “O scrisoare pierdută”, “Baia”, “Aristocraţii”, “Moralitatea doamnei Dulska”, “Take, Ianke şi Cadâr”, “Napoli, oraşul milionarilor”, “Domnul Puntila şi sluga sa Matti”, “Ascensiunea lui Arturo Ui”. (...) La începutul carierei îmi plăcea să improvizez. Fără limite. Mai ales în comedii, mă dedam la multe clovnerii. Şi-ntr-o zi nu ştiu ce s-a-ntâmplat: poate observaţia unui coleg, poate a unui regizor, poate a unui spectator, nu ştiu ce m-a făcut să am revelaţia. (...) A jocului curat. A inutilităţii împovărării rolului. (...) Cred că atunci când îl jucam pe Spiridon Biserică din “Mielul turbat” de Aurel Baranga. S-a întâmplat aşa, deodată – când am înţeles şi am fost cucerit de frumuseţea jocului curat, simplu, fără floricele în care replica merge net la spectator. Din clipa aceea mă străduiesc să fac aşa.

(...) Mi-am propus-o şi mă-ncăpăţânez. Ştiu că teatrul trebuie să facă bine publicului, să-l cultive, nu să-l degradeze. Omul din sală e dornic să râdă, dar eu nu vreau să provoc râsul cu orice preţ. Pentru asta nici n-ar trebui să fiu propriu-zis actor.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Valentin Silvestru: – Predilecţia pentru comedie durează de la-nceput?

Ştefan Mihăilescu-Brăila: – Dar eu n-am nici o predilecţie pentru comedie. Totdeauna eu m-am considerat un tragedian. Mie mi-au plăcut dramele, mai ales cele de mare profunzime psihologică.

Valentin Silvestru: – Totuşi, v-a fascinat probabil vreun personaj.

Ştefan Mihăilescu-Brăila: – Mă urmăreşte din când în când Harpagon al lui Moliére. L-aş juca într-un fel nou.(...) Eu vreau să mă identific cu personajul, “să-l trăiesc”. Mă feresc să arăt spectatorilor “că eu fac teatru”. După părerea mea şi Harpagon şi Hamlet sunt prezentaţi prin caracteristicile exterioare. Iar actorii studiază mai ales efectele pe care le pot produce în aceste roluri şi nu partea intimă a eroului. Şi asta nu face decât să-l ascundă mai bine pe el – personajul.

Valentin Silvestru: – Deci nu vă referiţi doar la rolul Harpagon!

Ştefan Mihăilescu-Brăila: – Eu militez pentru simplitate şi sinceritate în joc. Adică actorul să fie convins în tot ceea ce face în numele personajului. Sunt, desigur, pentru o simplitate în joc, dar pentru o simplitate colorată şi strălucitoare. Şi asta e un proces chinuitor. Adică actorul să caute, să scormonească mereu, să-şi verifice mereu posibilităţile. Astăzi actorii... unii caută, se frământă, alţii însă dorm şi se trezesc numai la aplauzele adresate celorlalţi actori şi nici atunci de-a binelea!(...) Fără presiunea noului nu eşti artist. Eu caut din instinct, unde caut? Pe stradă. Ceasuri întregi. Observ. Pentru Puntila am urmărit zeci şi zeci de beţivi. Unii erau agresivi, alţii blazaţi, alţii dulci de tot. Pe urmă am studiat actorii de film şi asta de când eram copil. Stăteam ore şi zile la cinematograf şi apoi jucam pe stradă, în casă, la şcoală, toate rolurile care-mi plăceau. N-am trecut prin Institut, am studiat pe cont propriu “fără frecvenţă”. Sau îmi studiez colegii. (...) – Îmi schimb înfăţişarea, îmi schimb mersul sau uneori vocea. Dar mă străduiesc să compun rolul meu “de dinăuntru”, de la datele lui personale care sunt ale lui şi numai ale lui. Teatrul mi-a adus mari satisfacţii. (Revista Teatrul – Vasile Silvestru)

ULTIMUL INTERVIU. Interviu dat lui Eugen Atanasiu, critic de film, în 1993. Ştefan Mihăilescu-Brăila era sub bombardamentul accidentelor vasculare. Era după al doilea şi-l aştepta la colţ al treilea, care de altfel i-a fost fatal.

– Cum pregătiţi un rol?

– Nu-l pregătesc. Eu citesc piesa. Pe urmă îl învăţ pe de rost. Ei, şi după ce am învăţat bine cele 2.000 de cuvinte pe zi, într-o săptămână 14.000 de cuvinte ale rolului, mă-nvăţ cu el şi eu nu mai sunt altceva decât acel personaj. Îl joc... nu... asta... nu-mi place să spun că-l joc, eu îl trăiesc. După ce ştiu textul, eu sunt dus. După o săptămână sunt gata. Colegii mei aveau... o perioadă... cum se zice... nu mai ştiu!

(...) Dar au fost repetiţii care au ţinut 9 luni. M-au chinuit Mony Ghelerter... de săracul... era regizorul... mare... şi Aura Buzescu, mă certasem cu ea la o piesă, “Regele moare”... nouă luni... domnule... au ţinut repetiţiile.., şi le spuneam, dar ce faceţi atâta, domnule – iartă-mă! M-au chinuit, dar şi eu pe ei! (...) Eu nu caut nici un personaj, eu îl văd şi intru în el. Şi sunt el. Şi dacă-mi place creşte şi bucuria... asta... cum să spun (...) Dumneavoastră ştiţi cât am iubit eu teatrul?!

Apoi s-a uitat şi ca personajele lui, dar şi ca acel copil îndrăgostit, nu cu candoare, dar vulnerabil, încercând să fraierească pe cea care-i spunea că zilele lui sunt pe sfârşite. Efortul unui lung interviu îl obosise prea tare. Se şi relaxase pentru că automatismele verbale ieşeau mai repede din gură. A scos din buzunarul hainei elegante (eu nu-l văzusem niciodată aşa de ferchezuit) un pachet cu ţigări, a scos o ţigară, şi-a aprins-o şi a fluturat din mâna lui expresivă. Gesturile noastre nu-şi pierd memoria! Şi deodată a simţit aparatul. A făcut un efort mare să vie de dincolo de apa neagră şi-ncercând să glumească:

– Vezi dacă nu mi-a plăcut cartea?

Eugen Atanasiu timid, îndurerat şi fascinat totodată, a murmurat:

– “Aţi făcut epocă, maestre!”

El l-a privit cu ochii scli-pind şiret şi fierbinte, era mulţumit de această ultimă replică pe care o merita şi ştia că o merita. Nu era deloc simpatic, cel puţin în accepţia mea. Nu stârnea milă. Un fel de frică trăieşti tu privind acest interviu şi te fulgeră gândul că unii oameni sunt purtători de “genialitate”, care este o stare deloc plăcută, deloc normală.

Şi gândeşti că degradarea “genialităţii” e mai cumplită şi mai greu de privit decât cea a “mediocrităţii”. Totul are un preţ pe lumea asta.

Ştefan Mihăilescu-Brăila a fost un MISTER.

MISTER – pentru că era atât de talentat, pentru că era atât de creativ, pentru că era comutat permanent la cosmicitate.

MISTER – pentru că era atât de sigur de VALOAREA LUI, ba chiar de genialitatea lui. Pentru că nu dispreţuia pe nimeni, dar se uita în jos la tot atât de sus se credea…

MISTER – Paradoxul era că se comporta foarte modest.

MISTER – Pentru că nimbul lui auriu era atât de ascuns.

MISTER – Pentru că a murit uitat de toţi.

MISTER – Pentru că şi după moarte gloria lui ajunge la noi tot împiedecată.

Acest mister aş dori să fie dezlegat de această carte atipică, despre o mare personalitate care a fost UN ACTOR ATIPIC.

Nume: Ştefan Mihăilescu-Brăila

Data naşterii: 3 februarie 1925

Începuturile TEATRULUI: Februarie 1949

Distincţii: Premii de interpretare ATM (TEATRU)

Premii de interpretare: ACIN (FILM)

Titlul: ARTIST EMERIT

Data decesului: 19 septembrie 1996