Sfănta treime a oltenilor

Avea impresia că Tudor Gheorghe ţine in braţe cobza de două mii de ani. Că-l cunoaşte de două mii de ani.Grigore Vieru a acceptat cu multă bunăvoinţă să ne vorbească despre Tudor Gheorghe.

Avea impresia că Tudor Gheorghe ţine in braţe cobza de două mii de ani. Că-l cunoaşte de două mii de ani.

Grigore Vieru a acceptat cu multă bunăvoinţă să ne vorbească despre Tudor Gheorghe. "De ieri, de cănd mi-aţi telefonat, nu am inchis un ochi. Noaptea, stănd cu capul pe pernă, răscoleam prin amintirile care ne leagă. Nu voiam să-mi scape nimic, pentru că ţin prea mult la el ca să rămănă ceva nespus." Poetul basarabean Grigore Vieru s-a aşezat pe canapea şi a inceput să depene firul amintirilor.

Jurnalul Naţional: Cănd şi cum l-aţi cunoscut pe Tudor Gheorghe?

Grigore Vieru: Cred că era pe la sfărşitul anilor ’70. Nişte tineri din Chişinău avuseseră norocul să-l asculte pe Tudor Gheorghe vorbind şi căntănd o noapte intreagă intr-o cameră de hotel din Chişinău. Tinerii se intorseseră acasă cu o casetă plină cu căntecele lui Tudor, printre care se rătăceau şi căteva poeme semnate de mine. Mi se jilăviseră ochii de bucurie. Aşa l-am cunoscut pe Tudor Gheorghe - ascultăndu-l, dar nevăzăndu-l. L-am cunoscut personal mai tărziu, la Bucureşti. Aveam impresia că-l ştiu de două mii de ani. Şi că ţine cobza in braţe de două mii de ani. L-am văzut adesea impreună cu alţi doi mari olteni - cu Marin Sorescu şi Adrian Păunescu. Ii stătea bine intre tăcerea lui Marin şi glasul tunător al lui Adrian. Vedeam Basarabia mai apărată in acea sfăntă treime.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Cu harul, la luptă!

Jurnalul Naţional:Pe ce se bazează prietenia dintre dumneavoastră şi el?

Grigore Vieru:Pe aceeaşi dragoste pentru genialul nostru folclor poetic şi muzical şi pentru marea noastră poezie clasică - valori pe care Tudor le promovează in mase o viaţă intreagă. Dănsul nu s-a declarat niciodată disident, dar creaţia sa nu a fost altceva decăt o ripostă dată manelelor politice din vremea totalitarismului comunist. Harul său luptă şi azi impotriva subculturii poetice şi muzicale. După ce il asculţi pe Tudor, te intrebi mirat: cum şi de ce apar zilnic atătea cărţi de poezie care nu spun nimic inimii şi minţii omului, cum şi de ce apar atătea căntece fals europene, adesea compilate sau plagiate fără de ruşine?! Lasă că fiecare romăn nu se mai naşte poet şi compozitor!

Jurnalul Naţional:Căt de mult vă uneşte stilul comun abordat care ne indeamnă spre reculegere şi sfinţenie?

Grigore Vieru:Este cea mai frumoasă laudă pe care ne-o aduceţi amăndurora. Vă mulţumesc. Cred că se va bucura şi Tudor pentru ea. Dar să ştiţi că noi nu abordăm reculegerea şi sfinţenia - noi ne-am născut o dată cu aceste daruri care in epoca denigrării lui Eminescu par vetuste rătăciţilor, ca să nu zicem răuvoitorilor. Să se fi invechit oare Romănia lui Eminescu?! Să se fi săturat oare şi nemţii de Goethe şi englezii de Shakespeare?! Apoi nu oare şi prin reculegere şi sfinţenie, adică prin jertfă s-a clădit Romănia?!

In zona de conflict

Jurnalul Naţional:Ce inseamnă opera maestrului Tudor Gheorghe pentru cultura romănească din Basarabia?

Grigore Vieru:Tudor Gheorghe inseamnă enorm pentru cultura Basarabiei. Imediat după Unirea de la 1918, in Basarabia veniseră o mare personalitate pedagogică şi politică, Onisifor Ghibu din Ardeal şi mulţi invăţători şi profesori din ţară printre care şi părinţii lui Adrian Păunescu, care au pus bazele invăţămăntului din Basarabia complet analfabetă pănă atunci. Tudor Gheorghe, alături de alţi artişti postbelici, au repus, impreună cu intelectuali basarabeni, bazele culturii naţionale in Basarabia. Să nu uităm că folkul basarabean s-a născut din căntecele lui Tudor, iar istoricul cenaclu condus de Adrian Păunescu tot din cobza lui Tudor a răsărit.

Jurnalul Naţional:Ce dor comun leagă publicul din Basarabia de maestrul Tudor Gheorghe?

Grigore Vieru:In timpul războiului din Transnistria Tudor venise in Basarabia. Dispăruse pe neprins de veste pentru căteva zile din Chişinău. Nu ştiam unde-i şi eram foarte alarmat. In vremea aceea se putea intămpla orice. Unde credeţi că fusese? Chiar in zona de conflict. "Eşti nebun!" - i-am spus cu lacrimi de bucurie in ochi cănd l-am văzut intors viu la Chişinău. De fapt, el repetase gestul, la fel de curajos, al lui Adrian Păunescu care, pe la sfărşitul lui mai 1977, trecuse Nistrul impreună cu Doina şi Ion Aldea-Teodorovici şi cu mine şi cănta la cobză "Treceţi, batalioane romăne Carpaţii" la doar căteva sute de metri de cazaci. Nu eram un batalion, dar păream astfel.