Sensibilitate fără margini

Mihai Cosmin Popescu, realizator Radio România Actualităţi, este unul dintre prietenii lui Vasile Şeicaru. Amintirile lui despre acesta sunt nenumărate, ceea ce nu înseamnă decât că îi este imposibil să aleagă dintre ele.

 „Am impresia că îl cunosc de mult. Şi nu este chiar aşa", spune Mihai Cosmin Popescu. „Stilul său deschis, uşurinţa cu care comunică, starea aparte pe care o transmite publicului, forţa sa de a «trece scena» mi se par cunoscute de o viaţă. De multe ori, când stăm «la un pahar de vorbă» uităm de oboseală şi de griji.

Nu e oare fascinant să fii înconjurat de astfel de oameniĂ Dumnezeu, numai el l-a putut înzestra cu atâtea calităţi. Staţi liniştiţi, are şi defecte! Despre ele însă, cu altă ocazie, sau poate niciodată", spune Mihai Cosmin Popescu.

VULCANUL. „Ce admir la el cel mai mult este forţa de a te convinge. Aşa a reuşit să strângă în jurul său colaboratori, care, în acelaşi timp îi sunt şi admiratori, şi prieteni. E foarte greu să te superi pe el deşi nu de puţine ori devine un vulcan. Iar în momentele acelea, ori te ascunzi, ori o iei la fugă, ori îl înfrunţi. Dacă alegi ultima variantă îţi asumi un mare risc, dar crede-mă că dacă ai argumente solide vei reuşi să-l convingi că lucrurile nu stau chiar aşa cum crede el.

Atunci îşi va da printr-un gest reflex pletele într-o parte, va zâmbi cum numai el ştie să o facă şi va continua discuţia ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat."

UMĂR LÂNGĂ UMĂR. „Amintiri cu el? O grămadă... L-am cunoscut exact acum 12 ani... de ziua mea de naştere. L-am invitat la mine acasă, iar el a venit imediat de parcă ne cunoşteam de mult. Grupul meu de prieteni nu fusese avertizat de surpriza serii. S-a comportat senzaţional şi până nu a cântat câteva piese la chitara jalnică a nepoatei mele Alexandra nu a plecat acasă. Să vă mai spun că deja se crăpa de ziuă?

 Şi-a păstrat peste timp plăcerea de a cânta. Pe scenă sau la petreceri, între prieteni. Are gusturi rafinate, ascultă enorm de multă muzică. Atunci când îţi recomandă un nume sau un album este clar că e ceva de calitate. Se întâmplă, nu de puţine ori, să nu vorbim cu lunile. Fiecare are problemele lui, vârtejul vieţii ne ia cu el şi pur şi simplu uităm să mai formăm numărul de telefon.

Asta nu înseamnă că nu ne gândim unul la altul. De câte ori apare un interviu cu el îl citesc pe nerăsuflate şi îmi astâmpăr dorul de el. Succesele lui sunt o mică bucurie pentru sufletul meu. Valoarea lui este indiscutabilă, iar muzica l-a salvat din cele mai dificile momente. Şi atunci când a plecat brusc din Cenaclul Flacăra, şi atunci când Hruşcă a decis să se stabilească în Canada, dar mai ales când Gabi a plecat puţin până la stele.

Este un veritabil talent şi asta nu este puţin într-o ţară în care nonvalorile sunt promovate pe bandă rulantă. Atunci când veţi avea ocazia să-l vedeţi în concert, nu ezitaţi! La sfârşit veţi regreta că acele două ore au trecut repede... mult prea repede", a încheiat Mihai Cosmin Popescu.


Fonduri pentru copiii bolnavi
Artistul plastic Luiza Cala l-a cunoscut pe Vasile Şeicaru în 1999. „Am avut un vernisaj şi fondurile strânse din vânzarea tablo­urilor erau donate copiilor bolnavi din Mangalia. Am avut şi câţiva invitaţi. Vasile era pe litoral. Printr-o priete­nă am ajuns la el şi cea mai frumoasă surpriză a mea, şi începutul unei frumoase prietenii, a fost aceea că Vasile nu a vrut să fie plătit pentru prestaţia lui de la vernisaj, ajutându-i şi el, alături de mine, pe acei copii. A fost un gest care m-a impresionat, pentru că este destul de rar", povesteşte Luiza Cala.

„Am cunoscut-o apoi pe Gabi, soţia lui, de care m-a legat o frumoasă prietenie. Gabi preda germana şi asta îmi plăcea, pentru că am câteva rădă­cini nemţeşti. A urmat un lung şir de ani fru­moşi împreună. Între timp a murit şi soţul meu şi am rămas doar noi doi. Din patru buni prieteni iată suntem doi azi", spune cu tristeţe artista.