Coechipierii

Am găsit interesantă ideea de a pune în lumină amintirile din turneele de odinioară ale bunului camarad şi coleg de cameră pe atunci, Adrian Ivaniţchi.

La rândul său, un nume de marcă al folkului românesc, Adrian Ivaniţchi, ne-a răspuns cu promptitudine şi cu sentimentul că este normal să creioneze portretul lui Victor Socaciu pe care îl preţuieşte. Nu ne-a vorbit despre Socaciu, ci ne-a scris: "Pentru a scrie despre Victor Socaciu trebuie să fac puţină istorie. Până la reforma administrativă din 1968, Sighişoara era parte a regiunii Braşov.

Aşadar, copilăria şi adolescenţa mi-au fost marcate de acest fapt. Eram atlet şi hocheist, iar taberele sportive naţionale sau competiţiile regionale se desfăşurau la Braşov, la Şcoala Sportivă nr. 2, sau în Poiană. Pentru mine era cel mai frumos oraş şi de bună seamă ţineam cu echipa de fotbal Steagul Roşu, o prezenţă remarcabilă în prima divizie din anii '60. Veţi vedea că nu am spus în van lucrurile acestea.

La sfârşitul primăverii anului 1976, la una din manifestările Cenaclului Flacăra la Teatrul Ion Creangă, debutează un tânăr braşovean cu două cântece de facturi diferite, dar la fel de frumoase. Cântecele erau «Ţintă între bine şi rău», pe versuri proprii, şi «Oltul», versuri Octavian Goga. Aici corectez dicţionarul Rock Pop Folk, care dintr-o eroare a trecut în loc de «Oltul» piesa «Roata», care a fost scrisă mai târziu, în 1979. Debutantul era Victor Socaciu.

Revelaţia muzicii lui Victor am avut-o chiar în vara aceluiaşi an, când Cenaclul a susţinut spectacole pe Litoral. Eram cazaţi la un hotel din Neptun şi în fiecare dimineaţă, pe terasa hotelului, Victor îmi cânta aproape nonstop. Avea o mulţime de compoziţii, dar ceea ce m-a surprins a fost tehnica lui instrumentală. Cânta altfel decât majoritatea folkiştilor din acea vreme, ca atare avea şi o mai largă deschidere creativă. După cum bine s-a văzut mai târziu, a reuşit să aducă în muzica românescă o mulţime de cântece atât de bine cunoscute şi azi".

CA DOI MIRI. "Am fost colegi nu doar de cameră în nenumărate turnee, dar mai aveam şi o comuniune spirituală, poate o anumită sobrietate, hai să-i zice ardelenească, ceea ce până la urmă însemna că de fapt formam o echipă. Dacă am scris echipă trebuie să mai spun că Victor era şi un excelent jucător de fotbal, a jucat la Steagul Roşu tineret, era omul de bază al echipei Cenaclului în nenumăratele meciuri pe care le jucam cu diferitele echipe din judeţele pe unde aveam spectacole, chiar şi cu unele divizionare.

Mai adaug că era şi un foarte bun şahist, care nu-l avea adversar decât pe Adrian Păunescu, şi el un împătimit de şah, dar şi de fotbal. De atfel, Adrian Păunescu ne-a cooptat, pe mine şi pe Victor, în echipa televiziunii, care realiza emisiunile «Antena vă aparţine». Eram consultanţi muzicali şi făceam preselecţiile formaţiilor reprezentative ale judeţelor. În acea perioadă Victor a scris câteva cântece memorabile, pe versurile poetului, pentru formaţiile corale, dar şi alte cântece pe care azi poate nu le mai cântă.

Dintre întâmplările deosebite voi aminti două. În iarna anului '76 sau '77, un poet din Satu Mare, Emil Matei, organizează câteva spectacole în judeţul Maramureş. Mă înţeleg cu Victor să ne îmbrăcăm frumos, în costume cu vestă şi cravată asortată. Zis şi făcut. Eram ca doi miri. Ajungem în câteva comune şi orăşele în plină iarnă. Afară -30 grade, în sală -10. Spectatorii, cu blănuri, căciuli şi mănuşi. Nu se puteau cânta mai mult de două cântece fără o pauză de dezgheţare a degetelor. Noi, elenganţi şi zâmbitori. Am supravieţuit acelei săptâmâni arctice după cum se mai vede şi se mai aude.

Altă întâmplare. În 1980 lucram la emisiunea de televiziune a judeţului Bacău. Victor tocmai compusese un cântec excelent, «Caii liberi». Înregistrasem negativul în carul radio şi după preselecţia judeţeană alegem două fete care cântau foarte bine. Erau Carmen Rădulescu, pe atunci elevă, şi Mirela Atudorei, învăţătoare. S-a filmat un videoclip cu această piesă, iar Adrian Păunescu ne-a sugerat că am putea forma un grup asemănător grupului suedez ABBA, în vogă atunci. Proiectul nu s-a realizat din varii motive, dar până la urmă e bine că toţi mai suntem pe scenă."