Măsura prieteniei

Toată perioada copilăriei şi a adolescenţei Victor Socaciu şi Maftei Lică au fost nedespărţiţi. Maftei Lică este prieten din copilărie cu artistul Victor Socaciu. Îl ştie bine şi îl apreciază la adevărata valoare tocmai din acest motiv.

"Ne-am cunoscut datorită sportului. Şi mie, şi lui ne plăcea foarte mult fotbalul. Pe vremea aceea el era la o şcoală, eu la altă şcoală. Chiar mi-aduc aminte că voiam să-l înving pe Victor, nu echipa în care juca el. Te mobiliza mai mult prin dorinţa lui uriaşă de a învinge, tot timpul voia să fie numărul 1. Eu eram împotriva lui atunci. Aşa ne-am cunoscut, apoi am devenit prieteni şi am rămas la fel zeci de ani.

Ne-am continuat activitatea sportivă separat, eu la un club, el la alt club, iar rivalitatea era pe măsura prieteniei. Sau viceversa. Până am devenit colegi de şcoală şi de clasă. Aşa a fost să fie. Toată perioada aceasta a copilăriei şi a adolescenţei pot să spun că am fost aproape nedespărţiţi. A făcut multe sporturi, inclusiv al minţii, şah, era un lider care te făcea nu să te simţi mic alături de el, ci mare. Să vrei şi tu să ajungi la înălţimea performanţelor lui. Vremurile au fost cu totul altfel.

Parcă eram mai curaţi, mai altfel... Au fost vremuri frumoase din punct de vedere sufletesc. Vremuri mai umane. Acum, parcă este prea multă ură, egoism, răutate, răzbunare, ceea ce noi cunoşteam doar din dicţionar.

A avut parte de părinţi extraordinari, făceau parte din clasa muncitoare, dar bogaţi sufleteşte. Erau deosebiţi, se completau. Atât mama, cât şi tatăl cântau. Mama lui cânta toată ziua, chiar şi când făcea treabă. Erau multe întâlniri între prieteni, între rude care întotdeauna, fără excepţie, se terminau cu cântece. Iar părinţii lui Victor dădeau tonul. Aveam timp. Bine, ne şi plăcea să ne întânim, să ne bucurăm de viaţă, chiar dacă era din unele puncte de vedere mai grea. Eram mai uniţi atunci, ne plăcea să ne bucurăm, acum parcă am uitat.

De acolo i s-a dezvoltat lui Victor dragostea şi dorinţa de cântat. Părinţii l-au ghidat prin modul lor de a fi, nu a fost o impunere. A îndrăgit cântecul ascultându-i pe ei. A stat la baza formării lui şi ca artist, şi ca om. A luat aşa căldura şi blândeţea mamei şi severitatea, nu dusă până la extrem, aceea necesară a fi a părintelui, rigurozitatea, disciplina, de la tată".

PASIUNE. "A pus mâna pe o chitară la un moment dat", spune Maftei Lică. "Pasiunea a fost atât de mare încât a învăţat să cânte singur, după aceea, conştientizând că e necesar mai mult, a făcut şi şcoli în sensul acesta. De atunci chitara i-a fost nedespărţită. S-a lipit de ea...
Noi, oamenii facem liste... Liste de priorităţi, liste de persoane dragi şi la propriu, şi la figurat. El este omul pe care îl sun de Crăciun. Sunt emoţionat când vorbesc de el, mi-este foarte drag...

El este cel pe care nu trebuie să-l trec pe listă. Nu uit niciodată să-l sun de Crăciun. Simt nevoia să-i aud vocea din când în când. Pentru mine este suficient. Cine nu-l cunoşte spune despre el că este ironic, are un zâmbet uşor ironic, chiar fără a spune ceva. Pe mine nu m-a inhibat acest zâmbet, m-a mobilizat parcă mai tare. Mi-era teamă că sărăcăcioasele mele cuvinte nu pot să exprime ceea ce simt despre el.

Chiar mă gândeam aşa câteodată, când vorbim aici cu prietenii pentru că nu sunt unicul lui prieten, are mulţi din vremurile acelea, că în aparenţă el mai poate fi acuzat de încetineală. Dar lui mintea îi funcţionează tot timpul. Când începe să facă ceva, el este uşor gotic... apoi trece uşor spre baroc, bizantin, el începe să pună baze solide. Îl comparam cu Biserica Neagră de la noi... Aşa îl văd eu. El când începe să facă ceva pune baze gotice, solide, trainice. Dă siguranţă. Treptat, se opreşte de la modul acesta de a acţiona simţind recele, unghiurile acelea ascuţite caracteristice acelui stil şi trece la cald, la rotunjimi...

Şi-n muzică la fel. A înfiinţat trupa Zodiac, eram în liceu, era perioada ca vârstă care se manifestă la toţi, de rebeliune, de revoltă, nonconformism... Treptat a adoptat formele unduitoare, calde, care te fac să le placi, să le iubeşti, nu să stai în poziţie de drepţi şi să dai onorul. Aşa îl văd eu. Nu strânge în braţe, el mângâie, cu privirea. El mângâie cu mâna soţia, copilul, prieteni apropiaţi. Aşa îl văd eu pe el", a încheiat prietenul din copilărie al lui Victor Socaciu, Maftei Lică.