x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Victor Socaciu Poezia temelor

Poezia temelor

de Anca Alexe    |    20 Iul 2009   •   00:00
Poezia temelor

Marele cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu îl poartă în suflet pe fostul său coleg de liceu, Victor Socaciu. Dumitru-Dorin Prunariu recunoaşte că, deşi au fost colegi în perioada liceului, a descoperit adevărata valoare a folkistului mulţi ani mai târziu. Abia după ce i-a ascultat muzica, îndrăgitul cosmonaut a înţeles spiritul artistic al interpretului.

"În liceu, el era cu un an mai mic decât mine. La vremea aceea îl aveam ca şi coleg de clasă pe un văr de-al lui. De regulă se întâmplă să-ţi ţii minte colegii de vârsta ta sau mai mari. Abia după mulţi ani, când ne-am întâlnit ca personalităţi, fiecare în domeniul lui de activitate, povestind despre adolescenţa noastră am constatat multe lucruri şi coincidenţe pe care nu le remarcasem în anii de liceu. Una dintre coincidenţe o reprezintă faptul că, la scurt interval de timp, amândoi am studiat chitara la Şcoala Populară de Artă din Braşov, la clasa aceluiaşi profesor Martinescu. Doar că fiecare pe atunci cânta în cercul lui de prieteni. Victor şi-a continuat pasiunea făcând din ea o profesie, eu am abandonat-o în timp pentru altă pasiune mai mare, cea de a construi aparate de zbor", ne spune pilotul.

MOMENTE ALE VIEŢII. Nu doar calităţile artistice l-au clasat pe Victor Socaciu printre cei mai îndrăgiţi artişti. Dumitru-Dorin Prunariu mărturiseşte că "Victor este un om adevărat, responsabil. Este un artist care în muzica lui prinde cu subtilitate şi gingăşie momente ale vieţii, evenimente, exprimă critic aspecte ale vieţii unei societăţi compromise, mobilizează prin cântecele patriotice. 

Ce mi-a încălzit sufletul atunci când l-am redescoperit pe cântăreţul folk Victor Socaciu au fost melodiile care îmi aminteau de adolescenţa noastră, de modul în care ne distram, de specificul acelor vremuri. «La un ceai», pe versuri de Lucian Avramescu, este una din acele melodii.

Victor a devenit şi a rămas prin stilul interpretării, prin vocea caldă, prin actualitatea şi poezia temelor abordate în muzica lui, un artist remarcabil, ascultat oricând cu plăcere de generaţii întregi".

"NU UIT SĂ-I MULŢUMESC!"
Ada Milea ne-a povestit: "M-a văzut la un concurs folk, în Reghin, şi m-a întrebat dacă nu vreau să concurez şi în Bucureşti. Folkul îmi era atât de străin, încât în primul an nu m-am dus. Noroc că m-a întrebat şi în al doilea an, că altfel cariera mea cu chitara ar fi durat o zi. Eram studentă la actorie pe vremea aceea şi m-am pomenit rătăcită undeva între teatru şi muzică. Un om a fost atent la ce am făcut în trei minute pe o mică scenă din Reghin, nu pot să uit să-i spun: Mulţumesc!"   •Loreta Popa

 

Acrostih semnat de regizorul Cornel Todea
Sunt un necondiţionat admirator al artistului Victor Socaciu,
încântător cantautor.
Pentru:
Sunetul inconfundabil al vocii sale, în dialogul dinamic cu chitara sa...,
  Pentru
Originalitatea, fără ostentaţie, dar veşnic plină de surprize, a muzicii sale...,
Consecvenţa cu care, impune, prin magia cântecului, o dragoste pentru dragoste,
  pentru adevăr, pentru viaţă
  Pentru
Autenticitatea şi intensitatea cu care trăieşte şi pentru forţa care comunică
  Aceste convingeri.
Curtoazia, eleganţa, generozitatea întregii sale fiinţe, întregii sale existenţe.
  Pentru
Impetuozitatea cântecului, poezia verbului, farmecul gândirii lui,
Umanismul afirmat şi susţinut prin festivalul de muzică inventat şi condus de el,
  care nu se putea numi altfel, decât aşa
  cum l-a botezat Victor Socaciu.
  După chipul şi asemănarea sa: OM BUN.

PĂRERE DE OM POLITIC
Politicianul Cozmin Guşă are cuvinte admirative faţă de artist: "De departe, Victor Socaciu este cel mai longeviv şi cel mai creativ dintre foştii membri ai Cenaclului Flacăra, ceea ce nu e la îndemâna oricui. Îl apreciez foarte mult ca artist. Poate că melodia «Mama lor» pe care a cântat-o în campania mea electorală din 2008 mi-e cea mai aproape de suflet. Un artist există doar ca artist, nu ca om. Nu contează ceea ce face ca om, ci ceea ce aduce în sfera talentului său".
• Daniela Cârlea Şontică

×
Subiecte în articol: victor