x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale 1 aprilie a trecut, păcăleala domnului ministru rămâne!

1 aprilie a trecut, păcăleala domnului ministru rămâne!

de Serban Cionoff    |    02 Apr 2017   •   15:51

Șugubăț cum îi este felul, vechiul meu prieten și confrate Dan Constantin a postat ieri, la orele 12,14 fix trecute, știrea că, în urma puternicelor rezerve pe care le-au stârnit concluziile raportului de evaluare a managementului DNA și Parchetul General, ministrul de justiție,Tudorel Toader, a decis modificarea acestora, cerând schimbarea din  funcție a Laurei Codruța Kovesi, respectiv a lui Augustin Lazăr. În acest sens, președintele Klaus Iohannis urma să facă o declarație publică, aseară, la Sibiu, după ce revine  de la Malta, unde a participat la Congresul PPE.

A trecut, însă, ziua, dar președintele Klaus Iohannis nici gând să facă o asemenea declarație! Drept pentru care m-am uitat pe calendar și am văzut că ieri a fost 1 aprilie. Ziua păcălelilor, carevasăzică… Așa că, mulțumindu-i prietenului Dan Constantin pentru păcăleală, regret enorm că nu pot să îi mulțumesc și domnului ministru Tudorel Toader pentru păcăleala pe care ne-a tras-o atunci când, după o prelungită așteptare, ne-a spus-o, verde în față, că nici pomeneală ca Laura Kovesi și Augustin Lazăr să fie schimbați din funcție!

Firește, se vor găsi avocați din oficiu care să îmi atragă atenția că nicăieri, în intervențiile sale publice, domnul ministru nu a spus, cu subiect și predicat, că înaltele personaje ale sistemului represiv creat de Traian Băsescu și păstrat și în mandatul prezidențial al lui Klaus Iohannis, vor fi schimbate din funcție. Observație la care pot replica făcând trimitere directă la cele prezentate în raportul de evaluare și care numai a coronițe de lauri pe creștetele Laurei Kovesi și Augustin Lazăr nu aduceau. După care, aceiași avocați din oficiu sau alții de seama lor, îmi vor atrage atenția că nici descinderea ambasadorului Hans Klemm la ministerul de justiție și nici vizita la Bruxelles a titularului acestui important portofoliu- evenimente care au precedat conferința de presă în cadrul cărei a fost făcut public acest mult-discutat raport- nu au fost niște treburi din categoria faptului divers, știută fiind înalta apreciere de care se bucură peste mări și țări mai cu seamă șefa DNA. Bașca valurile de proteste care ar fi putut urma unor asemenea decăderi din funcție. Împrejurare din care trebuie să înțelegem și să acceptăm ideea că, neoperând cele două demiteri, ministrul Tudorel Toader a dezamorsat o nucleară. Fapt pentru care, în loc să cârtim și să bombănim, ar trebui să îi mulțumim.

Numai că înalta recunoaștere europeană și transcontinentală a meritelor Laurei Kovesi, precum și entuziasmul înflăcărat cu care opinia publică, internă și internațională, susține campania anticorupție-  argumente –forte pe care le invocă (sau doar îl sugerează) cei care se străduiesc din răsputeri să îl sprijine pe de-acum atât de contestatul ministru Tudorel Toader- pot reprezenta argumente necesare în discuția de față. Argumente necesare, dar nu și suficiente , de vreme ce, având de partea sa tot ceea ce stă scris în raport, ministrul justiției mai avea nevoie și de o anume verticalitate și chiar de ceva mai mult curaj pentru a-i convinge pe interlocutorii săi de ce se impun  cele două schimbări. Cu toate acestea, domnul ministru nu a făcut-o sau, în ipoteza foarte puțin probabilă că ar fi încercat să avanseze ideea influenților săi interlocutori, a făcut-o într-un mod total neconvingător. Lucru cu atât mai grav cu cât nu pot să cred că universitarul de ținută care este domnul Tudorel Toader a putut uita răspunsul pe care premierul Lascăr Catargiu l-a dat, într-o anumită împrejurare cu totul aparte, Regelui Carol I:,,Maiestate, aiasta nu se poate!’’  Numai că, iată, un asemenea răspuns, demn și curajos, a fost posibil să fie dat de însuși premierul țării, în 1891,dar se pare că îi este mai greu să îl dea, în 2017, un ministru. Chiar dacă, de data asta, răspunsul îi este dat unui important reprezentant al Statelor Unite,cu care ne aflăm într-un parteneriat strategic sau unui oficial al Uniunii Europene, îl cărei membru cu drepturi depline suntem.   

Să fi uitat această magnifică replică de mare curaj și demnitate a lui Lascăr Catargiu profesorul universitar Tudorel Toader sau să nu fi crezut domnia sa că mai este cazul să o repete, în împrejurările date și mai ales în calitatea de ministru de justiție? Asta ar însemna că ne-a fost dat să luăm act de un gest care spune anumite lucruri despre felul în care anumiți oameni înțeleg să respecte mandatul de a acționa numai și numai în slujba interesului public și, de fapt, în slujba interesului național.  

Discuția complicându-se atunci când punem față în față maniera abruptă – de gen,,sic volo’’- în care, ministrul de justiție ne-a făcut să înțelegem că nici pomeneală de vreo schimbare la vârf la DNA și la Ministerul Public, după care a pus punct discuției, cu felul în care, în 2010, Traian Băsescu dicta tăierea salariilor cu 25 %. Comparație prin care, păstrând proporțiile cuvenite, vom constata că, în ambele discursuri,  nu este invocat măcar un singur argument pentru a justifica asemenea decizii.

Am folosi, deloc întâmplător, sintagma ,,păstrând proporțiile  cuvenite’’, dorind, prin aceasta, să evidențiez faptul că, dacă, în 2010, pentru forte mulți oameni de bună credință, comportamentul Amiralului Dezastrului Național nu a fost  câtuși de puțin o surpriză, în schimb, atitudinea pe care a avut-o recent ministrul Tudorel Toader, pentru foarte mulți dintre noi, a fost o mare dezamăgire! Scriu și semnez acest adevăr, dar, de aici, nu vreau să se creadă că retractez cuvintele de respect și de prețuire pe care le-a am exprimat aici, în spațiul prietenos și exigent al ,,Jurnalului Național’’, despre profesorul universitar Tudorel Toader. Dimpotrivă, le păstrez neschimbate, deși înclin să le socotesc, de-acum, de domeniul amintirilor sau, mai rău, al unei dezamăgiri la care nu m-aș fi așteptat.

 Motiv pentru care aștept cu mare interes să aflăm ce răspuns va da ministrul de justiție, Tudorel Toader solicitării pe care i-a adresat-o, cu foarte puțină vreme în urmă senatorul PSD, Șerban Nicolae, și anume  de a face un audit la DNA și la Parchetul General. Răspuns în funcție de care ne vom putea mai bine convinge dacă mai rămâne sau nu valabilă severa învățătură care urmează mesajului lansat, ieri, de confratele Dan Constantin: 1 aprilie a trecut, dar păcăleala domnului ministru Tudorel Toader rămâne!        

 

×