A doua jumatate a formulei

Relatia dintre cauza si efect nu e univoca. Se poate interveni asupra efectului, spre a se ameliora cauza.

Coelho e un exemplu de scriitor foarte bun, cum sunt atatia altii, promovat insa ca mare scriitor, ca autor de insemnatate universala de sistemul publicitar al lumii in care traieste si scrie. Calitatea sistemului e si cauza in calitatea operei. Nu in sensul ca in tari fara sistem n-ar exista mari romancieri, ci in sensul ca autorul Coelho se resimte pozitiv in creatie de la sistem. Sistemul e o componenta si totodata o cauza a efectului artistic.

Lucrul acesta mi l-a explicat foarte convingator un celebru negustor de arta american, cand l-am intrebat care e modalitatea cea mai sigura si rapida de a-i impune pe plan international pe artistii romani de marca ai momentului. "Sa pui mana pe piata noastra", a raspuns el, intr-un fel care atunci mi s-a parut cinic, dar pe care ulterior l-am inteles. Negustorul voia sa spuna ca n-ai cum sa stii cat de bun e un artist, in absenta unui sistem care face posibila sistematizarea excelentelor. Valoarea se impune printr-un complex mecanism social de valorizare. Pietele se lupta intre ele, nu artistii.

Daca asteptam sa ne construiasca strainii piata artelor, o vor face in principal spre a-i valoriza si aici pe artistii lor. E o prostie sa credem ca artistii nostri vor dobandi o notorietate europeana si mondiala prin intermediul unui sistem plombat in Romania de strainii cu un dezvoltat simt al valorii. Portia de glorie si castig, pe care ne-o vor stabili, va fi in functie de modul in care-si vor putea impune la noi valorile sistematizate de piata lor artistica.

Ai piata, ai valori recunoscute. Formula "artist cu o valoare unanim recunoscuta", folosita in exces, cand vine vorba de Grigorescu, e paguboasa, intrucat recunoasterea valorii in plan national fie si in chip unanim e una si e in relatie directa cu cunoasterea in plan national a lui Grigorescu. Noi evitam intotdeauna jumatatea a doua a formulei, care-i restrictioneaza sever continutul. Nefiind cunoscut in lume, Grigorescu n-are cum sa fie si recunoscut ca mare artist al lumii. Istoricii artelor sunt extrem de retinuti cand discuta problema valorii la "artistii nationali". De regula, exprimarea e fara reperaj estetic mondial. Se vorbeste de "artisti foarte apreciati in tarile lor" sau "in epoca in care au creat", ceea ce e un mod de a nu angaja discutia importantei. Fiind Grigorescu "un pictor national, foarte apreciat in Romania", dar necirculat, practic necunoscut pe piata artei si absent din muzeele importante, cele care asigura, in cadrul sistemului mondial de valorizare, statutul unor nume, institutionalizarea a o seama de nume, numele lui Grigorescu ne face fericiti in cuprinsul unei ignorante consolatoare. Cat timp vom proceda numai cu formule valorice, din care lipseste a doua jumatate, aceea care incepe cu "... dar...", vom ramane in marginea sistemului. Brancusi e un artist "cu o valoare unanim recunoscuta", pentru ca a putut fi cunoscut si, in consecinta, si recunoscut datorita virtutilor sistemului parizian si newyorkez de valorizare a insusirilor sale artistice majore.

Grigorescu "e unanim recunoscut ca mare artist" numai in Romania. 98% din tablourile lui Grigorescu sunt sechestrate la purtator prin niste legi bigote care nu tin cont de regulile structurarii sistemului mondial de valorizare. Daca macar jumatate din operele sale ar primi liber la circulatie, asa cum si-o doresc si cetatenii Romaniei, ca sa se exprime ca si cetateni ai lumii, atunci Grigorescu ar putea aspira cu adevarat la conditia de mare artist.