Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Liga Campionilor tezaurizeaza in continuare povesti frumoase in fotbalul european. Optimile actualei editii au asezat fata-n fata doua dintre echipele a caror istorie presupune lungi calatorii in timp. Arsenal si AC Milan. Chiar daca prezentul combatantelor este marcat de oarece uzura, nicicand si in nici o conjunctura o astfel de confruntare nu poate ramane in afara interesului general. Deoarece nivelul competitiei are darul de a resuscita mircaulos orgolii latente.
Personal, fara a ma lasa influentat de raportul la zi al fotbalului, am pariat public pe reusita spectacolului in dubla Milan – Arsenal. Si nu m-am inselat. Si ma bucur pentru ca nu m-am inselat. Dar nu intr-atat incat sa-mi pierd cumpatul si sa pretind ca pronosticul meu a urmat vreunor savante cautari de competenta. Pur si simplu asa am simtit. Chiar si pe felii prezicerile mi-au iesit pe realitatea de fapt. Pentru a miza pe o victorie consistenta a italienilor pe teren propriu nu am cheltuit cine stie ce obraznicie. Fiindca nu mai este Milan echipa care sa genereze partide politice si sa inventeze premieri pentru Italia. Dar componenta lotului milanez insumeaza experiente bine coapte. Tupeu cred ca am avut atunci cand, la emisiunea 'Executii in direct' de la Sport Total FM, am afirmat ca Arsenalul poate intoarce rezultatul din meciul-tur, adica acel fantastic 0-4. Atunci, pe loc, am fost considerat si declarat nebun.
La pauza meciului de la Londra, cand trupa lui Arsene Wenger conducea cu 3-0, primeam deja mesaje ca as fi defect. Rezultatul final nu mi-a mai iesit insa. Surpriza nu a mai lucrat in favoarea mea. S-a oprit. Obosise. Dar n-am fost trist. Pariul ma tinuse mai mult decat de obicei intr-un meci pe care intotdeauna o sa mi-l amintesc cu placere.
Chiar daca repriza secunda a meciului de la Londra a mentinut la alb tabela de marcaj, practica fotbalistica a fost una de luare aminte. Ratarile in sine, erorile individuale, pasele la adversar si aparitia confuziei in constructie puteau semana oricand cu productii obisnuite ale mediocritatii fotbalistice. Dar circumstantele diferentiaza fundamental discursurile critice.
Arsenal si AC Milan au coborat in joc, au comis erori elementare sub o presiune fantastica si la capatul unui drum parcurs pana in acel moment perfect onorabil. Acesta ar fi motivul pentru care n-am sa-i asez niciodata pe faptasii meciului de aseara alaturi de cei care dau constant si lejer definitie mediocritatii. Nu exclud, de asemenea, posibilitatea ca unele incalceli ale fotbalului din meciul Arsenal – AC Milan sa fi egalat in neplacut cotonogeli ale confruntarii dintre Mioveni si Steaua. Dar refuz categoric obraznicia de a compara fotbalistii cu tentativele timide ale meseriei.
N-am sa compar favoritele mele nici cu exemple din mai-susul momentului din fotbal. Abia astept sa vad, daca o sa mai am timp, cum vor imbatrani performantele care lustruiesc in prezent epoletii greilor din Spania, adica Barça, adica Realul din Madrid.
