x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Academia militară a tăcătorilor de cuvant

Academia militară a tăcătorilor de cuvant

22 Feb 2012   •   11:18

Dupa ce Valeriu Turcan s-a privatizat si a dat o grava lovitura pietei comunicarii politice, Traian Basescu si-a pus o tantica usor piti din rezerva de cadre a SNSPA sa taca mereu despre acelasi lucru. Lumea nici macar n-a mai avut puterea sau cheful de a se mai mira. Gesturile bizare ale presedintelui Romaniei au devenit ceva de domeniul cotidianului. Angajata la 22 de ani la palatul din deal, decorata ditamai cavalera la 23, proprietara (si, o vreme, chiar administrator) de firma de sondaje de opinie, fina cu Marius Pieleanu si maritata-n cabinet la Viorel Hrebenciuc (odinioara cunoscut sub numele conspirativ nea Viorica), tacatoare de cuvant la 26, misto cariera de fata orientata. Eu nu am auzit-o graind pana acum si n-am fost deloc plecat din galaxie de la fericitul eveniment al numirii ei pe o functie unde ar trebui sa pleci de la un minim respect al colegilor de breasla, dar asta ar fi ultima bariera in calea nasterii unei noi stele. Si Turcan, om fara trecut profesional cert, dar sot al sotiei sale, a tacut solemn vreun an si dupa aia a inceput sa se mascareasca toparlaneste cu liderii opozitiei si cu tonomatele, si Ioana Muntean, trimisul special al trustului Mediapro la usa premierului, a avut nevoie de vreun an si ceva pana sa-si puna mainile-n solduri si sa strige ca o apucata la realizatorii de televiziune.

Habar n-am unde l-or purta pasii (sau misiunea) pe numitul Turcan. Sincer sa fiu, chiar n-am insomnii generate de grija pentru viitorul profesional al unui individ alunecos si fara trecut. Da-l tot vad zilele astea miscandu-se ca o rama si-mi tot rasare din plasma straniul de Sebastian Lazaroiu (tatal din flori, de pe patul cu cuie, al Albei ca Zapada) si nu pot sa nu fac legaturi. Stiu ca pare incredibil intr-o lume intreaga la cap, dar gangavul face radio-televiziune de campanie electorala; pe banii studentilor de la Spiru Haret, ca si aia merg pe piata si doar nu-s patrati. De cand Aurelian Bondrea a trecut cu arme, bagaje si interes national la UNPR, devenind coleg doctrinar si de proiect politic cu generalul hectarelor Gabita Oprea, nici el nu mai e dinozaur comunist, nici orezaria lui nu mai e fabrica de diplome pe care s-o rastoarne Daniel Funeriu cu roatele-n sus. Si nici tristul ala care suna la televizor sa apere onoarea posetele scumpe ale nevesti-sii si incerca sa bage pe sms fitile pe post la Antena 3 nu s-ar potrivi rau in peisaj. In definitiv, e loc in menajeria condusa de unul care pare scapat din lanturile salonului “Napoleon, Hilter si Elvis' al Spitalului 9. Poate-l iau cu ei prin ordin de zi pe (aceeasi) unitate si pe Theodor Baconshi-Jacuzzi, sa aiba tirania si-un satir batran pe batatura.

Pe acest fond, Mihai Razvan Ungureanu si-a numit si el un purtator de cuvant, ca doar nu era sa se incurce cu isterica aia mostenita de la Emil Boc. Si asa a fost boier si a facut protectie sociala cu ea, gasindu-i o sinecura pe la SGG, ar fi fost culmea s-o si tina langa el. Ex-seful spionilor a gasit un om cu trecut si prezent profesional. In cunosc pe Dan Suciu, e un tip ok si cu buna ziua la purtator, a probat de-a lungul anilor ca stie meserie si, foarte important, nu scuipa lumea pe el. Habar n-am ce-i veni sa se duca acolo (e treaba lui in definitiv), nu stiu in ce masura-i va prinde bine experienta de la Palatul Victoria, dar sper macar sa ramana intreg la minte si sa nu bea apa dupa toti aproximativii si sfertodoctii din juru-i.

×