x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Academia Română, proiecție pentru două decenii

Academia Română, proiecție pentru două decenii

de Dan Constantin    |    18 Oct 2016   •   07:26
Academia Română, proiecție pentru două decenii

Cum va arăta România peste 20 de ani? Întrebare legitimă pusă cu mare apăsare într-o perioadă de mari turbulențe regionale și de confuzii în angajarea eforturilor naționale spre obiective care să aibă acceptul societății. Demersul Președinției pentru a defini un proiect de țară îl percep tot ca încercare de răspuns la proiecția pentru orizontul 2035.

Academia Română, instituție în afara jocurilor politice, a pornit deja, în 2014, realizarea unui amplu studiu care să contureze tabloul dezvoltării pentru următoarele două decenii. Este evident că această lucrare, care a angajat colective de cercetare academice din diferite domenii, are o arie de cuprindere și capacitate de decelare a viitorului mai amplă decâ proiectul anunțat de Cotroceni. Nu trebuie să privim însă cele două acțiuni ca antagonice sau în concurență, ci într-o lectură comună. Aparatul de lucru de la Președinție alocat proiectului de țară este mai restrâns, însă are prin munca Academiei un suport de date, prognoze, idei care-i pot asigura un start de la un nivel foarte înalt.

Cele trei volume deja apărute din ,,Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani” înglobează studii din cele 11 proiecte majore vizate de forumul științific și cultural și definite drept determinante pentru rezultatul cercetării. Cu modestia proprie omului de știință, academicianul Ionel Vlad, președintele Academiei Române, subliniază în Cuvânt înainte că lucrarea este “un mijloc pe care Academia Română îl pune la dispoziția forurilor diriguitoare ale statului român pentru îndreptarea unor stări negative existente” cu scopul să ,,medieze corect între tendințele integrării și identitatea culturală națională”. O lectură de etapă, în faza avansată de elaborare a prognozelor, poate deja să fie suport pentru strategia în domeniul energetic, amânată de Guvern, sau în domeniul sensibil al securității alimentare sau al sănătății. Numele academicienilor Victor Voicu, Cristian Hera, Florin Filip, Bogdan Simionescu - doar câțiva dintre coordonatorii celor 11 proiecte - sunt o garanție a profunzimii lucrării Academiei Române.

 

×