x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Accidente banale ale actorilor

Accidente banale ale actorilor

de Florin Condurateanu    |    25 Ian 2018   •   07:50
Accidente banale ale actorilor

Doritor de viteză în filmări, degustător de scene pe  jeraticul tensiunii, Sergiu Nicolaescu nu prea lăsa să-l dubleze cascadorii şi se lua de piept cu pericolele. Era cât pe ce să-l facă sandwich două trenuri, se intersectau din direcţii opuse, iar Nicolaescu se strecura printre ele la volanul unei maşini din anii 30-40. Colac peste pupăză, mai exploda şi o bombă. Nu s-au sincronizat vagoanele cu pac-pac-ul explozibilului, iar Nicolaescu a scăpat nevătămat ca prin urechile acului. Şi când comisarul Moldovan se rostogolea în râpă, descărcând butoiaşul cu gloanţe al revolverului, s-a ferit şi de cea mai mică zgârietură. Şi totuşi eroul fără teamă şi reproş Sergiu Nicolaescu a ajuns cu mâna în ghips. A căzut alunecând pe nişte trepte aflate în întuneric într-un hotel puchinos de provincie şi medicii i-au imobilizat fractura în strânsoarea ghipsului. A doua zi se trăgeau scenele unui atac al cavaleriei otomane condus de vizirul Nicolaescu pentru “Mihai Viteazul”. Sergiu şi-a legat cu sârmă iataganul de ghips, dar i-a palpitat inima ca nu cumva calul său să se sperie de bubuiturile tunurilor şi să-l arunce din şa; nu avea cu ce mână să-şi amortizeze căzătura. Emilia Popescu este o mioapă profesionistă, poartă ochelari de ani şi ani, însă nu agreează să-şi pună dioptriile pe nas în scenă. Ca atare, şi privirea ei se află în ceaţă fără lentile. Într-o piesă, juca rolul unei femei spectaculoase, pline de idei şi optimism, cam agitată. De fapt, era o pacientă de la spitalul de nebuni care sărise gardul. Prin torentul de vorbe şi piruete furtunoase ale rolului, Emilia Popescu n-a văzut clar fără lentile că fereastra era desenată pe decor, a crezut că e reală şi când a vrut să scoată capul pe fereastră şi-a ciocnit fruntea de lemnul decorului, şi-a spart arcada şi a podidit-o sângele de la un fleac. În filmul “Burebista”, erau numeroase scene de bătălii, de şarje de cavalerie, actorii n-au avut însă niciun accident. Culmea, într-o pauză de filmare, când Dichiseanu repeta textul în şaua iepei, armăsarul lui Burebista - jucat de George Constantin - a început să-i facă curte iepei. Aceasta n-avea chef de “pupat”, s-a scuturat şi curtezanul bădăran, armăsarul, a intenţionat să-i tragă o copită iepei, dar l-a nimerit pe Dichiseanu în coloană, de era să-i rupă o vertebră.

 

 

×
Subiecte în articol: accidente actori Sergiu Nicolaescu